Visul frumos al depolitizării s-a încheiat prea repede

Adi Vasiliu.
Încă de când am intrat în presă, acum destui ani, mi-am dorit să ajung să trăiesc ziua în care numirea în vreo funcție publică să nu aibă nicio legătură cu politica. Am vrut să nu mai văd concursuri de ocupare a unui post cu candidat unic, cu patalama de la partid, care să fi căpătat peste noapte experiența și priceperea pentru a deveni mare director. Am vrut să nu mai văd, la final de mandat, tot felul de șefi puși pe criterii politice că se dau martiri ai politizării care îi scoate din funcțiile pe care aceeași metodă extrem de păguboasă li le-a pus pe tavă, din partea altui partid. Și am avut o licărire de speranță atunci când i-am auzit pe opozanții de ieri, guvernanții de azi vorbind cu atâta siguranță despre depolitizarea administrației locale și chiar centrale. Mi-am imaginat, pentru o clipă, cum ar fi ca în direcții, instituții și regii de tot felul să fie puși șefi competenți, eficienți și independenți din punct de vedere politic, care să aibă doar mandatul de a-și face treaba cât mai bine. Iar angajații acestor instituții să nu mai fie îndemnați să se înscrie în partidul, sau în partidele de guvernământ, ca să fie avansați, sau să primească măriri de salariu, sau alte facilități. Cu alte cuvinte, cum ar fi să vină vremea ca doar profesioniștii și specialiștii să lucreze în poziții cheie, pentru ca și instituțiile de stat să devină eficiente.  Visul meu frumos n-a durat însă prea mult timp, deoarece au început să zboare șefii fostei puteri și să fie numiți în locul lor alții, deocamdată din categoria celor care nu au carnet de partid, ci doar orientarea politică potrivită. Dacă epurările s-ar opri aici, ar fi bine. Numai că deja exponenții noii puteri au găsit explicația perfectă pentru uselizarea pe care o pregătesc: nu este politizare, ci depolitizare. Și dacă îi dai la o parte pe cei puși de pedeliști, pe cine să pui în loc? Logic că oameni de-ai tăi, din USL, sau apropiați, pe care să pui eticheta de specialist. Și așa ajungi, pe nesimțite, la o altă politizare. Iar visul meu frumos, alimentat de declarațiile din vremea opoziției ale actualilor guvernanți, mai trebuie să aștepte până să devină realitate.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea