De la distracție la închisoare! Marius Manole, primarul de la Aninoasa, încarcerat la Penitenciarul Mioveni

# Cu o zi înainte de condamnare, edilul a participat la „Ignatul de la Golești”

# Inculpatul și procurorul au susținut că faptele s-au prescris, dar Curtea de Apel Pitești i-a contrazis

Primarul comunei Aninoasa, Marius Nicolae Manole, a trecut, săptămâna trecută, de la extaz la agonie. Miercuri, 13 decembrie, Marius Manole a participat alături de alți 25 de edili din Argeș la evenimentul caritabil „Ignatul la Golești”, prin care peste o tonă de carne de porc a ajuns la centrele de copii și bătrâni aflate în subordinea DGASPC Argeș. La eveniment, primarul de la Aninoasa s-a prezentat și cu un purcel la proțap. Era o ultimă clipă de fericire pentru că a doua zi, pe 14 decembrie, Curtea de Apel Pitești l-a condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală în formă continuată și agravată. Iar edilul a fost săltat de polițiști direct de la serviciu, din Primăria Aninoasa.

Primarul susține că este nevinovat

Oamenii legii au pus în executare mandatul emis de instanță, iar primarul a fost încarcerat la Penitenciarul Mioveni. Când a fost scos din sediul administrației locale, primarul le-a spus jurnaliștilor prezenți că este nevinovat și că nu se aștepta să fie condamnat.

Reporter Antena 3: Domnule primar, v-ați așteptat la această condamnare?

Primar: Normal că nu, de ce să ne așteptăm!

Reporter: V-ați desfășurat activitatea astăzi? Au venit polițiștii la primărie.

Primar: Oamenii își fac datoria, care e problema?!

Reporter: Nu ați știut că ați fost condamnat?

Primar: Nu.

Reporter: Nu ați mers acasă? Nu v-ați pregătit?

Primar: Nu. De ce? Dacă ești nevinovat, de ce să te pregătești?

Reporter: Ați fost condamnat!

Primar: De unde știi?

Reporter: De pe instanțe!

Primar: Una e să citești pe site, alta e să fii condamnat normal, a spus primarul în timp ce era condus în mașina de poliție.

Faptele au fost comise între 2012-2013

Marius Manole, primarul comunei argeșene Aninoasa, a fost trimis în judecată în decembrie 2019 pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Faptele sunt din perioada când acesta era administrator, președinte al consiliului de administrație și director general al SC Indcarf SA Pitești. În dosar mai erau judecați Bratu Toma și societatea SC Comet Total Center SRL pentru complicitate la evaziune fiscală.

„În scopul creşterii artificiale a taxei pe valoare de adăugată (T.V.A.) deductibilă, ce putea fi ulterior compensată cu T.V.A. colectată sau rambursată, inculpatul Manole Nicolae Marius, în calitate de administrator de drept al SC Indcarf SA a declarat şi înregistrat în evidenţele contabile ale societății achiziţii de prestări de servicii fictive, printr-un circuit scriptic de tranzacţionare cu patru societăți comerciale de tip fantomă respectiv”, se arată în rechizitoriul procurorilor. Marius Manole era acuzat că a prejudiciat bugetul consolidat al statului, în perioada 2012-martie 2013, cu suma totală de 609.600 lei, constând în TVA.

Pe 13 aprilie 2023, Tribunalul Argeș l-a condamnat pe Marius Manole la 4 ani de închisoare cu executare, iar față de Bratu Toma și societatea SC Comet Total Center SRL s-a încetat procesul penal pentru că a intervenit prescripția.

Primarul de la Aninoasa a contestat decizia instanței, dar dosarul s-a mutat la Curtea de Apel Pitești. Pe 14 decembrie, instanța a respins apelulul declarat de inculpat, iar decizia a rămas ca la Tribunal. Drept urmare, Marius Manole trebuie să ispășească o pedeapsă de 4 ani de închisoare.

Procurorul a susținut că faptele s-au prescris

Atitudine în Argeș a studiat motivarea instanței în dosar și vă prezintă, pe scurt, cele mai importante informații. În urma declarației care a fost oferită de primar reporterului de la Antena 3, în timp ce era escortat de oamenii legii până la mașina de poliție, reiese că și acesta a fost surprins de hotărârea instanței, cel mai probabil se aștepta ca faptele sale să fie prescrise.

Dar judecătorii de la Curtea de Apel Pitești au apreciat că apelul declarat în cauză este nefondat. „Prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt, materialul probator administrat în cauză dovedind, dincolo de orice îndoială rezonabilă, atât existenţa infracţiunii de evaziune fiscală, cât şi vinovăţia inculpatului Manole Nicolae Marius în comiterea acesteia. În declaraţiile sale, inculpatul nu şi-a recunoscut vinovăţia , iar în apărările pe care le-a făcut în faţa instanţei de apel a arătat că puterea de decizie în cadrul SC Indcarf SA aparţinea altor persoane, respectiv cetăţeanul de origine egipteană #### şi persoana care îl ajuta. (…)Aceste apărări nu pot fi primite deoarece sunt contrazise de materialul probator administrat în cauză.”, se arată în motivarea Curții de Apel Pitești.

Deși, în cauză procurorul a solicitat și el încetarea procesului penal pornit împotriva lui Marius Manole pentru că a intervenit prescripția, instanța l-a contrazis: „Atât inculpatul, cât şi procurorul, prin modificarea motivelor de apel, au solicitat încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului, în considerarea deciziilor nr. 297/2018, 358/2022 ale Curţii Constituţionale şi nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie. În ciuda acestor solicitări, apreciem că în cauză nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale”.

Cum explică Curtea de Apel Pitești condamnarea

Hotărârile au devenit „studii de caz” pentru pasionați, dar și pentru foarte mulți magistrați. După ce au fost prezentate mai multe articole din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, din Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, din Curtea de Justiţie a Uniunii Europene sau din Curtea Europeană, concluzia Curții de Apel Pitești este că: „Aplicând direct normele legale anterior citate cât şi Hotârârea Curții de Justiție, rezultă că efectul întreruptiv al actelor procedurale încheiate anterior datei de 25 iunie 2018, fiind guvernat de principiul aplicării legii penale mai favorabile, nu de principiul legalităţii incriminării şi al pedepsei, se impune a se considera că se produce în continuare şi după data de 25.06.2018”, se menționează în motivare.

Amintim că, în vara anului 2023, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis, în urma sesizării Curții de Apel Brașov, că deciziile de încetare a proceselor penale ca urmare a prescripţiei sunt contrare dreptului european. Astfel, instanța națională este obligată, în principiu, să înlăture normele sau jurisprudența naționale care creează un risc sistemic de impunitate pentru asemenea infracțiuni, spune CJUE.

Așadar, argumentele Curții de Apel Pitești la condamnarea inculpatului Marius Nicolae Manole, primarul comunei Aninoasa, au fost următoarele:

- „Se constată că în cauză au fost efectuate în cursul urmăririi penale acte procedurale, comunicate inculpatului, respectiv, aducerea la cunoştinţă a calităţii de inculpat, la data de 29.05.2019. Cu toate acestea, faţă de decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, considerăm că acest act nu a avut un efect întrerupător de prescripţie pentru că în perioada cuprinsă între cele două decizii ale Curţii Constituţionale mai sus amintite, instituţia întreruperii termenului de prescripţie nu a mai funcţionat fiind atinsă de vicii de constituţionalitate. Odată cu adoptarea OUG nr. 71/2002, acest vid legislativ a fost acoperit, ceea ce, în economia prezentei cauze, înseamnă că primul act procesual întocmit în dosar, ajuns deja în faza judecăţii, care a avut efect întrerupător de prescripţie a fost încheierea de şedinţă din data de 03.06.2022, dată la care termenul de prescripţie generală a răspunderii penale nu era împlinit. Prin activarea efectului întrerupător al prescripţiei răspunderii penale se poate observa că termenul de prescripţie nu s-a împlinit, fiind aplicabile dispoziţiile art. 155 alin. 4 cod penal sau art. 124 cod penal anterior, efectele fiind similare, indiferent de legea penală reţinută”.

- „Ajunşi la acest capitol, al legii penale mai favorabile, observăm că prima instanţă a considerat codul penal anterior ca fiind lege penală mai favorabilă, punct de vedere cu care suntem de acord, mai ales că instituţiile juridice aplicabile în cauză şi pentru care se cuvine a fi făcută comparaţia dintre cele două reglementări au aceleaşi efecte, respectiv pedeapsa prevăzută de lege, incidenţa termenului de prescripţie a răspunderii penale, regimul sancţionator al infracţiunii continuate”.

- „În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, constatăm că procurorul a criticat cuantumul acesteia ca fiind nelegal. Împărtăşim această critică pentru că ultimul act material s-a comis la data de 29.03.2013, adică după intrarea în vigoare a Legii nr. 50/2013 (publicată în Monitorul Oficial la data de 19.03.2013), care a înăsprit regimul sancţionator al variantei agravante a infracţiunii de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului. Cum momentul epuizării activităţii infracţionale este cel în funcţie de care se apreciază legea aplicabilă, este lesne de constatat că incriminarea modificată prin Legea nr. 50/2013 trebuia avută în vedere de prima instanţă la stabilirea pedepsei. Cu toate acestea, nu vom majora pedeapsa la limita minimă de 7 ani închisoare având în vedere schimbarea de atitudine a procurorului de şedinţă care a înţeles să modifice motivele de apel şi să transforme apelul declarat dintr-unul în defavoarea inculpatului într-unul în favoarea inculpatului prin solicitarea ca în cauză să se dispună o soluţie de încetare a procesului penal. În acest caz considerăm că devin aplicabile dispoziţiile art. 418 alin. 2 cod procedură penală, conform cărora, în apelul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de apel nu poate agrava situaţia acesteia, ceea ce înseamnă că vom păstra pedeapsa stabilită de prima instanţă”, conform motivării Curții de Apel Pitești.

Inculpatul a fost condamnat, iar prejudiciul - achitat

Atât Tribunalul Argeș, cât și Curtea de Apel Pitești au stabilit că prejudiciciul de aproximativ 600.000 de lei a fost achitat.

„În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, criticată atât de procuror, cât şi de partea civilă, considerăm că prima instanţă a dat o corectă dezlegare pricinii. Mai întâi, s-a constatat că prejudiciul principal a fost acoperit în cadrul planului de organizare al SC Indcarf SA”, se mai menționează în motivarea Curții de Apel Pitești.

Articol realizat de Alex Vlaicu


 

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea