Caz grav în Argeș! Gheorghe Voicu, primarul din Bârla, a fost lovit și amenințat de un cetățean: „Îți dau în cap și te omor”

 

# Agresorul edilului a fost trimis în judecată

Primarul comunei Bârla, Gheorghe Voicu, în timp ce își exercita atribuțiile de serviciu, a fost șicanat în trafic, amenințat cu moartea și lovit de către un consătean. Incidentul șocant a avut loc în noiembrie 2020, la scurt timp după ce acesta a obținut al doilea mandat de primar. Alături de edil a fost agresată și o altă persoană. La sfârșitul anului 2023, doi bărbați, în vârstă de 27 de ani și de 48 de ani, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și ultraj.

 

Pe 27 noiembrie 2020, în jurul orei 15:30, în timpul programului de lucru și în exercitarea atribuțiilor de serviciu, primarul Gheorghe Voicu a plecat alături de un alt consilier local din Bârla, Alexandru Iulian Bădescu, în satul Brabeți din localitate pentru a urmări evoluția lucrărilor la alimentarea cu apă și la amenajarea unui drum din acest sat, numit „Drumul hoțului”.

 

În timp ce se deplasa spre satul respectiv, cu mașina de serviciu, edilul a fost șicanat în trafic de către un consătean care a oprit în mod intenționat mașina în fața acestuia, după care a circulat cu viteza redusă, mergând spre centrul drumului, astfel încât să nu poată fi depășit. În spatele celor două mașini era un alt autovehicul condus de o cunoștință a primarului. La un moment dat, edilul a reușit să îl depășească pe acesta, dar după un timp a văzut că agresorul a oprit mașina blocând trecerea autovehicului condus de cunoștința sa.

Primarul a fost amenințat cu moartea

Coborând din mașina sa pentru a vedea ce se întâmplă, edilul a observat că amicul său era lovit de șoferul agresiv și de către o altă persoană. Când Gheorghe Voicu s-a apropiat de aceștia, pentru a calma situația, agresorul ar fi luat o țeavă metalică din autoturismul său și ar fi început să îi aducă injurii, fiind nemulțumit de faptul că drumul său nu a fost asfaltat. Chiar ar fi ridicat țeava la primar amenințându-l că „îi dă în cap și îl omoară”. După ce conflictul s-a mai liniștit, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului său și a trecut cu mașina pe lângă primar, lovindu-l, însă, cu oglinda în brațul stâng.

„Inculpatul l-a amenințat că îl omoară și că îl lovește cu o țeavă în zona capului pe Voicu Gheorghe, care se afla în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, în calitate de primar al comunei Bârla... și apoi, în aceleași împrejurări, l-a lovit în zona pieptului cu palma și în zona mâinii stângi cu oglinda autoturismului”, se arată în rechizitoriul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

Edilul s-a constituit parte civilă

Pentru aceste fapte, inculpatul, în vârstă de 27 de ani, a fost trimis în judecată pentru ultraj și lovire sau alte violențe, în timp ce al doilea inculpat, în vârstă de 48 de ani, care se afla cu acesta în mașină, va fi judecat pentru că a lovit cu pumnii un bărbat în zona feței și picioarelor.

Primarul Gheorghe Voicu s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5.000 de lei. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Costești.

 

Alex Vlaicu

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea