Patronii argeșeni, interesați să angajeze deținuți: „Sunt cu două clase peste angajații pe care îi am”

 

Persoanele private de libertate pot fi o variantă pentru firmele aflate în căutare de forță de muncă. Pe lângă stabilitate, angajatorii beneficiază și de mai multe avantaje dacă angajează deținuți.

Trei firme din Argeș au încheiate contracte de prestări servicii cu Penitenciarul Mioveni, în urma cărora persoanele private de libertate lucrează fie în interiorul unității de detenție, fie în cadrul societăților. Leoni oferă o linie de producție pentru realizarea de cablaje auto, iar Anepal Ambalaje pentru recondiționarea paleților din lemn.

 

Pentru a treia societate, Plast Mould Part din Mioveni, care se ocupă cu asamblarea de piese din material plastic pentru aspiratoare, deținuțiii lucrează chiar în penitenciar cu materia primă furnizată de companie. De asemenea, discuții mai sunt și cu alte firme din județ pentru angajarea de persoane private de libertate.

 

Dintre cei aproximativ 700 deținuți de la Mioveni, aproape 100 lucrează la angajatori. „Avem repartizate la muncă 96 de persoane private de libertate la cele trei puncte de lucru", precizează subcomisarul de poliție penitenciară Patric Ghebaru, directorul Penitenciarului Mioveni. În unitatea de detenție de la Colibași sunt aproximativ 300 de persoane apte de muncă.

Dan Vasile, managerul Anepal Ambalaje, a încheiat de la 1 noiembrie 2023 un contract pentru 20 de persoane private de libertate. „Sunt foarte mulțumit de ei! Sunt peste așteptări! Comparativ cu angajații pe care îi am, sunt cu două clase peste ei. Sunt disciplinați și sunt o forță de muncă sigură!”, precizează Dan Vasile.

Acesta dorește să angajeze mai mulți deținuți. „Sunt prea puțini, vreau să extind. De la 1 martie, aș vrea să pornesc cu 50 de angajați”, mai susține acționarul societății.

Avantajele angajării persoanelor private de libertate sunt pentru toate părțile: deținuții sunt utili și activi, iar penitenciarul primește bani pentru munca lor. Din veniturile obținute, 40% sunt alocate persoanei condamnate şi 60% revin administraţiei penitenciarului.

Beneficii sunt și pentru angajatori pentru că deținuții pot fi plătiți cu salariul minim pe economie, iar pentru aceștia nu se plătesc contribuții la stat. Nu mai este necesară plata contribuțiilor față de bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor de sănătate sau fond de șomaj.

Pe timpul desfășurării activității în exteriorul unității, aceștia sunt supravegheați de polițiști de penitenciare, care sunt responsabili de buna desfășurare a activităților productive, în colaborare cu reprezentanții firmelor.

A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea