Primarul din Priboieni, Sorin Lupu, la judecată!

 

 

# Un cetățean din localitate - pus de instanță să plătească 50.000 de lei primarului, pentru postări defăimătoare

La începutul anului trecut, primarul comunei Priboieni, Sorin Lupu (foto), înregistra, la Tribunalul Argeș, un dosar privind ”acţiune în constatare caracter ilicit postări; obligarea la publicare a hotărârii judecătorești într-un ziar de circulație locală; plată despăgubiri morale de 100.000 lei”.

 

Ce s-a întâmplat? Un localnic, D. Florin, s-a apucat, în mediul virtual, să îl jignească. Reclamantul – primarul Sorin Lupu - a invocat că este evident că astfel de expresii lezează demnitatea umană a persoanei fizice vizate. Potrivit art. 72 Cod civil, orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75, adică a celor permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte. De asemenea, a făcut referire la dispoziţiile prin care Curtea Constituţională a statuat că demnitatea umană este un atribut inalienabil al persoanei umane, valoare ce impune fiecărui membru al societăţii un comportament de respect şi protecţie a celorlalţi indivizi şi interzicerea oricărei atitudini umilitoare sau degradante la adresa omului.

 

Pârâtul a arătat că, de fapt, ”… acţiunile sale nu au caracter ilicit. Art. 51 alin. 1 din Constituţia României stabileşte că „cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii”, iar art. 8 alin. 1 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară stabileşte că „orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime în exercitarea dreptului său la un proces echitabil”. Tot pârâtul a mai susținut că postările şi comentariile sale privesc activitatea politică a primarului Comunei Priboieni, „criticile fiind la limita dreptului la liberă exprimare, … care constituie unul dintre fundamentele unei societăţi democratice, art. 10 protejând nu numai opiniile şi modurile de exprimare considerate inofensive, ci şi pe cele care „rănesc, şochează sau îngrijorează”. În jurisprudenţa europeană s-a statuat în mod constant că gradul de permisivitate în ceea ce priveşte modul de exprimare este foarte ridicat în domeniul discursului politic şi al chestiunilor de interes general.”

”Ce mai faci, puiule flămând?!”

Din mijloacele materiale de probă constând în capturi foto ale profilului Facebook al pârâtului de la f. 20-38, tribunalul reţine următoarele afirmaţii care prezintă relevanţă în cauză:

- postare din 13.01.2023 (f. 20): „mi-e dor de primarul din Comuna Priboieni. Ce mai faci, „puiule flămând”?!”;

- postare din 26.01.2023 (f. 21): „Ce consumaţi domnule primar? Ce urmează? Ce vă mai lipseşte pe acasă?”; …

- postare din 16.02.2023 (f. 26): „Bă fraţilor Treziţi-vă !!!!! Lupul va rade în fata şi va fura terenurile de sub case!”;

- postare din 16.02.2023 (f. 27): „Trăiască … primar al Comunei Priboieni …! Allo! Allooooo! Huoooo!!! Huoooo!!! Tovarăşi linişte!”, mesaj însoţit de filmul de pe youtube.com cu ultimul discurs al dictatorului;

- postare din 20.02.2023 (f. 28): „băi beţivule notoriu Ai ajuns să te iei de toată comuna, vafangaoaza ?! …

- postare din 04.03.2023 (f. 34)…Îl căutaţi pe primarul?! Aaaaa plecat la sinagogă, a înghiţit o monedă de 50 de bani şi i a ieşit fierul mărit...;

”Am auzit că ai amanetat primăria pe cel puțin 4-8 ani!”

- postare din 06.03.2023 (f. 35): „… nu ştiu cum să spun, bai jegosule sau bai gunoieriile? Sa-ti zic într-un fel, sau cum sa zic? …;

- postări din 09.03.2023 (f. 36, 37, 38, cu vechime de 6 zile la data respectivă): „„Vedeţi că vă aşteaptă puşcăria! Doamnele miliarde cer dreptate! La mulţi ani domnilor! Primăria Priboieni”; „Auzi domnule primar al Comunei Priboieni . Nu e nici o problemă, o iei în cârca, doar e a ta, o ştii. Ca şi faptele...şi le iei şi te duci cu ele. Cumpără cineva o primărie mânjită şi înjosită de fostul primar?”; „Domnule primar cine va mângâie în această seară? (...) când răspundeţi și dumneavoastră la toate adevărurile scrise doar de mine ? (...) Răspunde bre ca un lup-leader ce pretinzi că eşti! Un gigolo de Priboieni…! Răspunde că mă plictiseşte liniştea matale (...) Am auzit că ai amanetat primăria pe cel puţin 4-8 ani ! …

Nu publicăm, aici, toate postările, pentru că multe din acestea conțin un limbaj deosebit de dur sau vulgar.

Ce au reținut judecătorii Tribunalului Argeș

Aplicând dispozițiile legale și jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauză, instanța constată următoarele: În ceea ce priveşte fapta ilicită, instanța apreciază că în cauză această condiție este îndeplinită, rezultând fără putinţă de tăgadă din capturile postărilor pârâtului de pe platforma Facebook. Este adevărat că între reclamant și pârât, inclusiv mama pârâtului, există un conflict vechi de mai mulţi ani, starea de tensiune fiind firească, însă modalitatea de exprimare a pârâtului este una suburbană, fără nicio legătură cu o critică normală la care este expus reclamantul, în calitate de persoană publică – primar al unei localităţi. Critica adusă măsurilor luate de primar este necesară pentru o societate democratică, însă aceasta nu poate îmbrăca forma jignirilor, întrucât depăşeşte limitele protecţiei art. 10.

Din postările pârâtului nu reiese simplul dezacord al acestuia în legătură cu măsurile primarului, ci o formă constantă și continuă de denigrare a reclamantului, atât ca persoană fizică (multe remarci având tentă exclusiv personală), cât și ca persoană publică (pârâtul acuzându-l de nereguli, fapte penale ori de comportament comunist). Orice observator rezonabil poate caracteriza strict jignitoare următoarele expresii folosite de către pârât la adresa reclamantului: „puiule flămând”, „beţivule notoriu”, „saracule”, „aveai patul pe pământ”, …„şi zmardoi şi rârâit sau peltic”, „bai jegosule”, „bai gunoieriile” (n.n. gunoierule) …Prin postările analizate în cauză, pârâtul depăşit limitele libertăţii de exprimare, impunându-se deci limitarea exercitării acesteia în forma aleasă de către pârât, limitarea fiind prevăzută de lege (cadrul legal naţional în materia ocrotirii personalităţii umane), necesară într-o societate democratică, respectiv legitimă și proporţională în raport de scopul urmărit, în acest sens tribunalul având în vedere, pe de-o parte, respectarea onoarei și reputaţiei reclamantului, iar, pe de altă parte, împiedicarea promovării în spaţiul public a unor informaţii nereale, observându-se că manifestările pârâtului la adresa reclamantului nu pot fi stopate altfel. …

Prin raportare la circumstanţele cauzei, vătămarea reală, produsă, impactul public, precum şi la menţinerea proporţionalităţii între fapta săvârşită, vătămarea produsă şi sancţiunea ce poate fi aplicată, se impune acordarea sumei de 50.000 lei, care reflectă amploarea prejudiciului suportat de către reclamant. În ceea ce priveşte condiția vinovăției, instanța apreciază că aceasta este îndeplinită, întrucât – așa cum s-a reţinut mai sus – comportamentul ilicit al pârâtului nu are nicio justificare factuală ori legală.

50.000 lei daune morale

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂŞTE: Admite în parte cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamantul Lupu Sorin, în contradictoriu cu pârâtul, constată caracterul ilicit al postărilor și comentariilor pârâtului realizate pe platforma Facebook referitoare la reclamant, ce fac obiectul acţiunii, și interzice acestuia pe viitor să publice mesaje sau comentarii defăimătoare referitoare la persoana reclamantului. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri – daune morale.

Hotărârea Tribunalului Argeș nu este definitivă. Pârâtul a formulat apel, care se va judeca, probabil că prin toamnă, la Curtea de Apel Pitești.

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea