Biblioteca Județeană Argeș. Edificii ecleziastice din România - expoziție de reproduceri fotografice

Miercuri, 07 Februarie 2024 16:09

 

”Gândul acesta că ceea ce faci este definitiv făcut, că opera scăpată din mâinile tale se duce de-a lungul veacurilor și umple lumea de răsunetul vieții și bătăilor inimii tale, are ceva din solemnitate și fiorul judecății supreme a Sfintei Scripturi.”

Alexandru Vlahuță – „Onestitatea în artă”

În Secția de Presă și Legislație a Bibliotecii Județene Dinicu Golescu Argeș, se păstreză o colecție de reviste vechi românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Din aceste reviste, am selectat imagini care au ca temă biserica, simbol al credinței,al tradiției, al veșniciei, al iubirii, și le-am unit într-o expoziție ce este deschisă publicului cititor până la sfârșitul lunii martie a.c, la etajul al II-lea, în holul central al instituției noastre.

Mănăstirea Cornetu (Districtul Vlașca) și Biserica Domnească de la Curtea de Argeș (secolul al XII-lea), în „Literatură și artă română”, Anul II, nr. 2/1897.

Biserica Domnească Sf. Nicolae de la Curtea de Argeș este singurul monument religios important păstrat în Țara Românească din secolul al XIV-lea. A fost ctitorită în secolul al XIII-lea și rectitorită de Basarab I (1310-1352), în 1352. Pictura murală a lăcașului datează din vremea lui Vlaicu Vodă (1364-1366). Monumentul conservă fragmente din pictura inițială din secolul al XIV-lea, frescă din secolul al XVII-lea (1748-1752), opera zugravilor Radu, Mihail din Târgoviște și a zugravului Pantelimon. Restaurarea picturii s-a făcut în 1914 de pictorii D.Norocea și I.Mihail și G. Teodoro. Aici, au fost așezate, la sfârșitul secolului al XIV- lea, moaștele Sfintei Filofteia, aduse de la Târnovo. Biserica a avut statut de Mitropolie a Ungrovlahiei. A fost reparată și consolidată între anii 1748-1752 și 1827-1848. Forma actuală se datorează lucrărilor de restaurare din 1911, conduse de arhitectul Grigore Cerchez.

Mănăstirea Cornetu, situată pe malul râului Olt, în județul Vâlcea, este ctitoria vornicului Mareș Băjescu și a soției sale Maria, în anul 1666. Biserica este construită din cărămidă, pictura este lucrată în frescă, altarul fiind pictat în 1761 de pictorii Radu, Mihail și Iordache, iar naosul și pronaosul, în 1835 de starețul Irinarh.

Biserica Stravopoleos din București, în „Literatură și artă română”, Anul I/1886, Nr. 8.

Situată în centrul vechi al Bucureștiului, aflată pe lista monumentelor istorice din România, Biserica Stravopoleos are hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Numele vine din grecescul Stravopolis, care înseamnă Orașul Crucii. Este ctitorită de arhimandritul Ioanichie, venit de la Mănăstirea Gura, din eparhia Pogoniana, aflată în Epir, Grecia.

Construcția bisericii a început în timpul celei de-a doua domnii a lui Nicolae Mavrocordat (1719-1730), lucrările fiind finalizate în anul 1724.

Deși lăcașul de cult este de mici dimensiuni, este bine proporționat, construit în stil bizantin, decorațiunile sculptate și motivele ornamentale sunt în stil baroc și oriental, frumos armonizate, toate acestea conferă unicitate ansamblului arhitectural.

Mănăstirea Cetățuia din Iași, zidită de Duca-Vădă (1672) și Biserica Sf. Nicolae din Târgu-Jiu, în „Literatură și artă română”, Anul 1898.

Mănăstirea Cetățuia este ridicată între anii 1669 - 1672 de domnitorul Gheorghe Duca, în vremea Mitropolitului Dosoftei. Acesta este unul dintre cele mai importante monumente de artă feudală: incinta are formă de cetate, de unde și numele, fiind gândită ca un loc de refugiu împotriva năvălitorilor, iar biserica este înconjurată de ziduri înalte de piatră, cu metereze și drum de strajă, turn de intrare și turnuri de colț.

În anul 1682, funcționa o tipografie în care s-au tipărit cărți bisericești grecești. În partea de nord a ansamblului, în Curtea Domnească, se află un muzeu cu o bogată colecție de obiecte bisericești și tipărituri.

Biserica Sf. Nicolae din Târgu-Jiu a fost ctitorită în 1795 de protopopul Andrei Schevofilax și de soția sa Maria, de Stanca Slugereasa Crăsnaru și pitarul Grigorie Crăsnaru. Pictura datează din 1812, fiind realizată de diaconul Mihai din Târgu-Jiu, Anghel vopsitorul și Ion.

Mănăstirea Cozia, în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice”, Publicație trimestrială, An. XX, Fasc. 52, Aprilie-Iunie 1927, Ramuri, Craiova, Președinte Nicolae Iorga.

Mănăstirea Cozia, amplasată pe malul râului Olt, zidită de un meșter sârb între anii 1386-1391, este una dintre cele mai importante ctitorii ale lui Mircea cel Bătrân. În timpul lui Neagoe Basarab, s-a construit fântâna care-i poartă numele. Constantin Brâncoveanu dăruiește mănăstirii policandrele din naos și pronaos.

În pronaosul bisericii mari, se găsesc mormântul voievodului Mircea și cel al monahiei Teofana, mama lui Mihai Viteazul, călugărită după moartea fiului ei.

Vederea Mănăstirii Putna din spre miazăzi (de pe Dealul Crucii), în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice”, An. XXVIII, Fasc. 84, Aprilie-Iunie 1935.

Mănăstirea Putna este prima mănăstire zidită de Ștefan cel Mare. Lucrările au durat din 1466 până în 1469. La intrare, se află un turn din vremea domnitorului Constantin Racoviță. Este denumit Turnul Eminescu, în amintirea manifestărilor de aniversare a mănăstirii la care au participat Eminescu, Slavici și alți oameni de cultură. În anul 1966, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna, la recomandarea UNESCO, s-a celebrat pe plan mondial.

Mănăstirea deține un bogat muzeu: cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane.

Catedrala Română Ortodoxă din Sibiu, în „Viața ilustrată”, An. III, Nr. 6/ iunie 1936.

Prim ctitor al Catedralei Ortodoxe Sibiu este considerat Andrei Șaguna, în 1857, dar piatra de temelie este sfințită în 1902, în timpul ÎPS Ioan Mețianu. Edificiul are ca model Sfânta Sofia din Constantinopol.

Podoaba Clujului, Catedrala Ortodoxă Română, în „Viața ilustrată”, Anul IV, Nr. 8-9/ august-septembrie 1937.

Catedrala Mitropolitană Cluj-Napoca a fost construită între anii 1923 - 1933, după unirea Transilvaniei cu România, din inițiativa episcopului Nicolae Ivan.

În anul 1973, a devenit catedrală arhiepiscopală, iar din 2006 este catedrală mitropolitană.

Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș apare pe coperta revistei „Viața ilustrată”, revista Episcopiei Ortodoxe Române, An. IV, aprilie 1937, Nr. 4, ce apare la Cluj, avându-l director pe Nicolae Colan, Episcopul Clujului.

Mănăstirea Curtea de Argeș este cel mai important monument istoric, cultural și arhitectonic din județ, a cărui construcție este legată de legenda Meșterului Manole.

În anul 1512, când reședința mitropolitană a fost mutată de la Curtea de Argeș la Târgoviște, Neagoe Basarab a hotărât să înalțe în curtea mănăstirii o biserică monumentală, aceasta urmând să devină necropola familiei sale.

Mănăstirea de la Curtea de Argeș are hramul Adormirea Maicii Domnului și a fost ctitorită de Neagoe Basarab (1512-1521) și soția sa Despina Doamna. Aceasta a fost ridicată între anii 1515 – 1517, prin implicarea domnitorului și a soției sale, Despina Doamna, și este considerată ca fiind una dintre cele mai frumose din țară, din punct de vedere arhitectural, dar și de importanță istorică.

La sfințirea sa, la 15 august 1517, au participat Patriarhul Constantinopolului, Teolipt I, înalți prelați bisericești, domnitorul, boieri și multă lume venită din toate colțurile țării românești.

Piatra, folosită ca structură de rezistență, a fost calcar extras din carierele de la Albești, de la Câmpulung, iar pentru lucrările speciale s-a utilizat marmura și mozaicul aduse din Imperiul Otoman.

Pictura originală, terminată la 18 septembrie 1526, este opera zugravului Dobromir din Tîrgoviște, sub domnia lui Radu de la Afumați. Fragmente din această frescă se păstrează la Muzeul Național de Artă a României și în sala „Manole” din Palatul Arhiepiscopal Curtea de Argeș.

Biserica a fost restaurată în perioada domniei lui Matei Basarab (1632-1654) și a lui Șerban Cantacuziono (1678-1688). Ultima restaurare a fost efectuată în timpul regelui Carol I, de arhitectul francez André Lecomte du Noüy, între anii 1875-1885.

Aici, sunt înmormântați domnitorii Neagoe Basarab (1521-1521), ginerele său, Radu de la Afumați (1522-1523), Regele Carol I (1866-1914), soția sa, Elisabeta, Regele Ferdinand (1914-1927) și soția sa, Maria.

Biserica Antim din București, realizată în acuarelă de Petre Antonescu, în „Boabe de grâu”, Anul III, Nr. 8/ august 1932.

Petre Antonescu (29 iunie 1873, Râmnicu Sărat – 22 aprilie 1965, București), arhitect, pedagog, restaurator de monumente istorice, planificator urban, academician român, a marcat arhitectura românească din prima jumătate a secolului al XX-lea, prin promovarea unui stil arhitectural neoromânesc.

Printre lucrările sale cele mai reprezentative, se numără Primăria Municipiului București,Palatul Administrativ din Craiova, Arcul de Triumf din București, Facultatea de Drept din București, Cazinoul Sinaia, Cazinoul Constanța.

Biserica Antim este ctitoria Sf. Ierarh Antim Ivireanul și a fost sfințită în 1715. În tipografia sa, Sf. Antim Ivireanul a tipărit mai multe cărți bisericești.

În anul 1945, personalități precum Vasile Voiculescu, Sandu Tudor, Paul Constantinescu, monahi, intelectuali, studenți au înființat, la Antim, cercul isihast „Rugul Aprins”. Mozaicul de pe frontispiciul bisericii, reprezentându-i pe sfinții Alexie, Nicolae, Antim și Agata și pictura sălilor mari ale Palatului Sinodal, au fost executat de Olga Greceanu și pr. Sofian Boghiu.

Sucevița de George Baron Löwendal, în „Boabe de grâu”, Anul V, Nr. 3/1934.

George Löwendal (27 aprilie 1897, Sankt-Petersburg – 18 februarie 1964, București) a fost pictor, regizor, maestru de balet, director de scenă, actor, scenograf și profesor universitar român, de origine ruso-daneză. Între anii 1921-1925, se stabilește împreună cu soția sa, Ariadna Ambrozieva, la București unde va învăța limba română.

Mănăstirea Sucevița este cea mai mare mănăstire cu frescă din nordul Moldovei.

Mănăstirea, cu hramul Învierea Domnului, a fost construită la sfârșitul secolului al XVI-lea de familia Movilă. Prima atestare documentară datează din 1504 când egumenul Pahomie al schitului cu hramul Schimbarea la Față este ridicat la rangul de Episcop de Rădăuți.

Biserica este construită în stil moldovenesc, stil statornicit în epoca lui Ștefan cel Mare, o îmbinare de elemente bizantine și gotice cu elemente de arhitectură ale vechilor biserici din Moldova.

Muzeul mănăstirii cuprinde o valoroasă colecție de artă medievală: icoane, sculpturi din lemn și fildeș, broderii, manuscrise miniate, argintărie, acoperăminte de morminte ale domnitorilor Ieremia (1606) și Simion Movilă (1609). Mănăstirea este inclusă în patrimoniul UNESCO.

„În curtea Mănăstirii Hurez”, litografie originală de pictorul Mircea Olarian, apare pe prima pagină a revistei „Vatra.” Foaia Fundației Culturale Regele”Principele Carol”, Serviciul Social din Ținutul Olt, sub patronatul domnului rezident regal D. Simian, An. V, Nr. 3-4/ martie-aprilie 1939.

Remarcabil pictor și grafician, Mircea Olarian, afirmat în perioada interbelică, a abordat pe lângă pictură și acuarelă, desenul în tuș sau cărbune, precum și gravura.

Deși s-a născut la Galați, a trăit și activat la Craiova unde s-a mutat împreună cu părinții săi, ambii actori la Teatrul Național „Marin Sorescu.”

Peisajele și portretele sale, reproduse cu fidelitate printr-o tehnică riguroasă, au încântat privitorii cu pictura și grafica expusă pe simezele expozițiilor și muzeelor de artă, cât și în paginile revistei „Ramuri” din Craiova.

Mănăstirea Hurezi, cea mai de seamă ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu, a fost construită între anii 1690 - 1697. Meșterii care au creat această capodoperă au imortalizat în pronaosul bisericii mari chipurile familiilor Brâncoveanu și Cantacuzino.

Mănăstirea Hurezi a fost inclusă din 1993 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Pe coperta 1: Biserica din lemn din Rozavlea, Maramureș și coperta 4: Biserica mănăstirii Neamț, în „Monumente istorice și de artă.” Revista muzeelor și monumentelor, An. XLV, Nr.1/1976.

Biserica de lemn din Rozavlea, Maramureș, vechi lăcaș de cult greco-catolic, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, datează din anul 1717. Biserica este construită din lemn de brad, în stil specific maramureșean. Pictura a fost executată pe lemn, cu excepția picturii altarului care este realizată în totalitate pe pânză. Cel mai cunoscut zugrav care a lucrat la această biserică este Ioan Plohod, iar data picturii este din 1825.

Prima atestare documentară a Mănăstirii Neamț datează de la 1210. Petru Mușat a ridicat pe locul unei vechi biserici de lemn un lăcaș de piatră la 1375. Între anii 1486 – 1497 Ștefan cel Mare a ridicat o nouă biserică cu hramul Înălțarea Domnului, un adevărat unicat arhitectural, de o eleganță și frumusețe deosebită.

Perioada de maximă înflorire a mănăstirii a fost în secolul al XVIII-lea, când Sf. Paisie Velicikovski se stabilește la Neamț, împreună cu 60 de ucenici unde desfășoară o activitate intensă cărturărească, traducând Filocalia în limba slavonă, tipărită la Moscova în 1793.

În cadrul mănăstirii a funcționat o școală de caligrafi, copiști și miniaturiști, o școală de sculptori și gravori, o tipografie, o bibliotecă ce deține peste 15000 de volume și peste 5000 de manuscrise, deosebit de importante pentru cultura românească. Muzeul mănăstirii ce datează din 1916 păstrează catapeteasma din Paraclisul Cetății Neamț, un epitaf din 1821, cruci sculptate în lemn, icoane din secolele al XVII- lea și al XVIII-lea, câteva icoane pictate de Nicolae Grigorescu, diferite obiecte de cult și veșminte.

Ciucă Iuliana