Pădure acaparată de Primăria Curtea de Argeș și recâștigată de Direcția Silvică
Joi, 08 Februarie 2024 12:31
Primăria Curtea de Argeș a primit, în urmă cu câțiva ani, zeci de hectare de teren, pe teritoriul administrativ al comunei Arefu. Doar că s-a întins puțin mai mult, cu vreo 15,8 hectare de pădure mai mult, intrând, astfel, peste Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică Argeș. Care a început lupta pentru recuperarea terenului prin 2015. Și a terminat-o, cu al doilea câștig de cauză, acum câteva zile!
Nu știm dacă a fost rea credință sau lăcomie. Sau prostie. Nu știm. Cert este faptul că, în timpul procesului, s-a dispus efectuarea unei expertize topografice. Fiecare parte a venit cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate.
Și s-a constatat că, la punerea în posesie a Primăriei Curtea de Argeș, nu s-a ținut cont de limitele din actele inițiale de proprietate. De aceea, suprafața de pădure aparținând statului român și administrată de Direcția Silvică a ajuns, în mod greșit, în buzunarul Primăriei Curtea de Argeș.
Instanța a decis nu numai reîntoarcerea terenului către proprietarul de drept, dar și rectificarea intabulării în Cartea Funciară a acestor modificări.
Primăria Curtea de Argeș, nemulțumită de soluția (hotărârea) dată de Judecătoria Curtea de Argeș, a încercat să o schimbe, la Tribunalul Argeș. Doar că, aici, judecătorii nu au mai stat pe gânduri deloc. De la primul termen – probabil studiind și documentele care au stat la baza primei hotărâri, cea dată de judecătorii de la Curtea de Argeș - au respins apelul formulat de Primărie ca nefondat (Hotărârea nr. 172/30.01.2024). Primăria Curtea de Argeș mai are, la dispoziție, o cale de atac, nu știm dacă o va mai folosi, însă urmărim, cu atenție, derularea evenimentelor.
Armand Chiriloiu, directorul Direcției Silvice Argeș: ”Nu doresc să comentez asupra acțiunii în instanță care s-a derulat pe parcursul acestor ani. Noi însă, ca instituție, eram obligați să protejăm acest patrimoniu, care este domeniul public al statului.”