In memoriam Oana Anca Preda (20 oct. 1975 - 5 nov. 2021)

Luni, 19 Februarie 2024 18:59

 

Oana Anca PREDA S-a născut pe data de 20 octombrie 1975, în localitatea Călinești, județul Argeș. A decedat în 5 noiembrie 2021, în Topoloveni, județul Argeș.

Absolventă a Facultății de Litere și Istorie din Pitești, secția Română-Franceză, promoția 2001.

Profesor de Limba și Literatura Română, în județul natal, în perioada 2001-2021. Ultimul loc de muncă a fost Liceul teoretic ”Ion Mihalache” din Topoloveni.

Cărți publicate

- Exod în Lacrima Lui Dumnezeu, poezii, Editura Zodia Fecioarei, Pitești 2019, reeditare Editura Betta, București 2022;

-Exerciții de limba română, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Galați, 2011;

-Paternitate și creație în opera lui George Călinescu (monografie literară), Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Galați, 2011;

-Opera sadoveniană între legendă și istorie(monografie literară), Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Galați, 2011;

-Prin joc și urări, veniți la serbări! (carte de serbări școlare), Editura Themis Book, Târgoviște, 2010;

-Caietul Universal, eseuri, Editura Tiparg, Pitești, 2003;

-Vise pierdute, poezii, Editura Cavallioti, București, 2001.

Activitate literară

Poezii publicate în ziarele locale Argeșul Liber și Săgetătorul;

Articole pe teme literare publicate în revista Litere (2019-2020);

Studii pe teme de specialitate publicate în revista Info Didactică: Țăranul român și timpul; Gânduri despre limba română; Sărbătorindu-l pe Eminescu; Metode didactice folosite în lecții; Comunicarea în context școlar; Lectura - acțiune cu sau fără adepţi.

Referințe critice

Cartea Exod în lacrima lui Dumnezeu, a Ancăi Preda (Oana Anca Preda, plecată la ceruri prematur -5 noiembrie 2021-, fie-i așezarea în lumina veșniciei lui Dumnezeu!), a fost reeditată în 2022, la Editura Betta. Lansarea cărții (în absența ”motivată” a autoarei) a avut loc la Topoloveni –orașul magiunului și a dulcețurilor românești renumite peste hotare, acelea care au pus orășelul, hărnicia și măiestria locuitorulor lui pe harta lumii-, oraș în care autoarea a fost mulți ani profesoară de limba română, la Liceul teoretic ”Ion Mihalache”. Surorile Magdalena și Roxana-Ileana m-au îmbogățit cu prețiosul volum, Exod în lacrima lui Dumnezeu, și, totodată, cu un strop de parfum de iubire divină, revărsat din fermecătorul condei al autoarei asupra cititorului care sunt, chiar acum.

Deschid cartea și întâmplarea cade pe pagina 97, ultimul poem din volum, pus, parcă, premonitoriu, ultimul, intitulat ”Sunt mai aproape de tine, Doamne…„. Premoniție? Înțelepciune divină? Întâmplare?? Toate la un loc, puse în acest copil teribil al literelor, care, din cât îmi dau seama, a umblat aici, pe Pământ, în Duhul lui Dumnezeu, cu creionul în mână, gata oricând să consemneze clipa, cu mult har, s-o intarsieze în eternitate: ”Umbrele se risipesc în lumini ca o tăcere în lacrimi… arunc peste lume cenușa cămășii de seară și ultima rugă(…)// tăcerea nu mai apasă pe suflet ca o piatră grea și Îl aduce pe Dumnezeu în liniștea suavă dintre oameni…” (pg.97). O ultimă rugă, a poetei, așadar, în care ”umbrele se risipesc în lumini”.

Curios, Anca Preda debutează cu un volum căruia i-a dat un titlu pesimist, Vise pierdute (Editura Cavallioti, 2001), pe a cărui copertă notează: ”un punct de plecare pentru alte volume, care sper că se vor naște sub o aură mai fericită”, dar...n-a fost să fie!!, zic eu, și-și ia rămas bun de la viața pământeană cu volumul de poezii Exod în lacrima lui Dumnezeu (Editura Betta, 2022), titluri care ne duc cu gândul, pe mine cel puțin, la faptul că scriitoarea trăia o dramă, sufletul ei, sensibil, putând cu greu suporta nedreptățile sistemice și schimbarea din rău în mai rău a oamenilor, a societății. Știind că Anca a plecat la ceruri prematur, nu pot să nu mă întreb: oare, atât de apăsătoare să fi fost trăirile acestui suflet, încât, după Exodul în lacrima lui Dumnezeu, să aleagă ”ieșirea din scenă”, exodul într-o altă lume?? A ales, oare, sufletul ei, sau Creatorul a decis să pună capăt suferințelor sufletului ei de catifea? Nu vom ști niciodată…

A plecat Anca Preda într-o lume mai bună, zicem noi, mângâindu-ne, lăsând moștenire societății 20 de promoții de elevi(după cum ne spune prefațatorul, Marian Ilie, care știe ce spune), bine instruiți la limba română, limba mamă, un lucru extraordinar, 20 de promoții nu e chiar de colea!, în literatură, însă, nu a spus, cred, nici pe jumătate, ba nici pe sfert, aș zice, din ceea ce avea și dorea să spună, și, foarte probabil, va spune postum, căci trag nădejde că surorile Magdalena Preda și Roxana Anastasiu, precum și cumnatul ei, arhitectul Mihai Anastasiu se vor preocupa să publice tot ceea ce a rămas în drafturile computerului Ancăi, și bine vor face. Sunt sigură că vor descoperi acolo adevărate comori literare.

Am citit din scoarță-n scoarță, de mai multe ori, cartea și gândul m-a dus la ideea că Anca trăia într-o permanentă și profundă frământare și durere, într-un permanent regret că nu are puterea de a schimba răul în bine, abandonându-se, în final, în acest... Exod în lacrima lui Dumnezeu. Metafora aceasta este una de zile mari, de nivelul marilor creatori ai literatrii. Mai degrabă o hiperbolă, aș zice. O întreagă narațiune, în cinci cuvinte. O panoramă cinematografică de Oscar. Când nu mai putem nici plânge, de-atâta luptă, de-atâta trudă, de-atâta durere sufletească – purtată, deseori, în tăcere, urlând în pernă, ca să nu te-audă nimeni-, alteori urcându-te pe stânci și strigându-ți, cu disperare, precum păsările cerului pe vreme de furtună, jalea, de durerea neputinței de a schimba fatidicul din soartă, ne refugiem în... Exod în lacrima lui Dumnezeu! Mai sus de-atât, mai înălțător, nu există!…

Va urma