La o cafea cu Dragoş Pătroi

După mai multe tentative de a realiza un interviu cu Dragoş Pătroi, timp în care am fost „pasat” de mai multe ori, mai mult sau mai puţin direct, am reuşit, în cele din urmă, să discutăm la o cafea, pe marginea unor subiecte de natură economico-fiscală, şi în special în legătură cu lucrările publicate de acesta. Asta nu

înainte de a-mi smulge trei promisiuni: fără D.N.A., fără Direcţia de Finanţe şi fără politică, fapt pentru care am ales titlul de mai sus al acestui interviu. Ce a ieşit, citiţi în continuare.

 

Nimic nu e perfect pe lumea asta, totul e perfectibil.

# În primul rând, cum s-a născut ideea editării ultimei cărţi pe care aţi publicat-o? Titlul este el însuşi foarte incitant: „PREŢURILE DE TRANSFER - Între optimizare fiscală şi evaziune transfrontalieră”
- Datorită globalizării activităţilor economice, fenomenul de transfer al bazei impozabile a profiturilor a căpătat noi valenţe, devenind un punct de maxim interes, în special la nivelul companiilor multinaţionale, din dorinţa acestora de a-şi optimiza costurile fiscale la care sunt supuse. Având în vedere că tema în sine este de certă actualitate - în ziua de azi, există o adevărată concurenţă între state pentru atragerea rezidenţei fiscale a celuilalt, în cazul a cât mai multor firme - precum şi inexistenţa pe piaţă a unor lucrări similare, cei de la Editura C.H. Beck mi-au propus să realizăm această lucrare, bazându-se pe faptul că eu publicasem mai multe articole, pe aceeaşi temă, în revista Curierul Fiscal. Subiectul chiar m-a preocupat şi era foarte „aproape” de sufletul meu. Vedeţi dvs., promovarea în practică a preţurilor de transfer presupune o maximă abilitate în utilizarea conjugată a legislaţiilor fiscale din mai multe jurisdicţii, deoarece linia de demarcaţie dintre legal şi ilegal (fie contravenţional, fie infracţional) este extrem de fragilă. În plus, în carte am analizat posibilităţile şi metodele de retratare fiscală a evidenţelor financiar-contabile şi fiscale ale contribuabililor prin raportare atât la legislaţia naţională, cât şi la prevederile Liniilor Directoare O.E.C.D. sau jurisprudenţa comunitară din acest domeniu.
# În lucrarea de faţă, ca, de altfel, şi în celelalte lucrări ale Dvs., evidenţiaţi multe puncte slabe ale legislaţiei fiscale. Nu pot da acestea „idei” anumitor persoane?
- Aş reformula un pic, nu multe, ci unele puncte slabe ale legislaţiei fiscale. Sau, mai bine spus, unele aspecte interpretabile ale cadrului normativ, care, din păcate, pot determina o aplicare neunitară în practică a acestora şi, pe cale de consecinţă, o stare conflictuală între contribuabili şi organele fiscale. Nimic nu e perfect pe lumea asta, totul e perfectibil. De altfel, acesta e şi scopul: identifici minusurile, disfuncţionalităţile şi cauţi, dacă nu poţi să le elimini, măcar să le limitezi efectele. Vedeţi şi dvs. că referenţialul normativ este într-un continuu proces de perfecţionare şi îmbunătăţire, în scopul limitării posibilităţilor de manifestare a evaziunii fiscale, iar O.U.G. nr.54/2010 este un bun exemplu în acest sens.  Cât despre „ideile” date anumitor persoane, nu este suficient să vrei, mai trebuie să şi ştii, sau, altfel spus, conform unui dicton popular: mulţi veniţi, puţini aleşi. Pe de altă parte, în măsura în care nu încalci nici o prevedere legală, ci numai utilizezi în favoarea ta, ca şi contribuabil, anumite lacune sau inadvertenţe legislative nu cred că e ceva de condamnat. La modul general, „vina” aparţine celor care promovează un act normativ deficitar, nu celor care îi exploatează minusurile.
# Apropo de legislaţia fiscală, ce părere aveţi despre ultimele modificări care au intrat în vigoare de la 01 iulie?
- Nu mi-am format încă o opinie.
# Mă dezamăgiţi! Adică, nu le-aţi citit? Vă pot da eu informarea pe care am primit-o de la finanţe!
- (râde)…Nu e frumos ce faceţi, mă provocaţi…cât despre informarea finanţelor, am primit-o şi eu şi pot să vă confirm că prezentarea pe care au făcut-o e foarte bună şi chiar completă.
# Adică v-au consultat!
- Chiar deloc, şi nici nu au de ce să o facă, pentru că finanţele au acum un şef în persoana lui Dorin (n.r. Dorin Falcă – şeful Finanţelor Publice Argeş), care şi-a asumat o sarcină grea, într-o perioadă grea, şi căruia eu îi urez, cu toată sinceritatea, să aibă puterea şi discernământul să o scoată la capăt…
# Să revenim; deci totul e perfect, nimic nu e neclar la noile prevederi fiscale; eu nu mă consider un mare specialist în fiscalitate, dar totuşi…
- Culmea, nici eu nu mă consider un mare specialist în…
# dl. Pătroi…
- Într-adevăr, sunt unele aspecte discutabile, dar să aşteptăm normele metodologice de aplicare, care, sper eu, vor aduce un plus de consistenţă normativă în acest sens…
# Şi până atunci…
- Mă rog, văd că insistaţi. Eu aş vedea următoarele aspecte ce trebuie clarificate prin norme şi care, în prezent, sunt oarecum ambigue:
- conform unui criteriu de încadrare a unei activităţi în categoria celor dependente – respectiv cel referitor la participarea beneficiarului de venit doar cu prestaţia fizică sau intelectuală, nu şi cu capitalul propriu – acest fapt atrage de la sine încadrarea prestărilor de natură intelectuală în categoria celor dependente, deoarece participarea prestatorului cu propriul capital este foarte delicat de probat;
- conform noilor modificări aduse Codului fiscal, încadrarea unei activităţi în categoria celor dependente atrage de la sine recalcularea, reţinerea şi virarea impozitului aferent şi contribuţiilor sociale obligatorii, conform regulilor pentru veniturile salariale din afara funcţiei de bază. Întrebarea care se naşte e următoarea: dacă activitatea, considerată iniţial independentă, este prestată de o persoană fizică autorizată înregistrată în scopuri de T.V.A. (în baza art.153 Cod fiscal), care sunt implicaţiile fiscale ale reconsiderării acestei activităţi ca dependente şi, implicit, situată în afara sferei de aplicare a T.V.A.? Baza recalculării este venitul cu sau fără T.V.A.? Cum se procedează pentru regularizarea T.V.A.-ului facturat de persoana fizică autorizată, colectat şi achitat către bugetul general consolidat?;
- ce înseamnă venituri de natură profesională şi dacă acestea se referă la venituri din activităţi dependente sau independente? De asemenea, este neclar modul de impozitare al veniturilor din munca dependentă, în special la nivelul contribuţiilor de asigurări sociale: care este perioada pentru care se ia în calcul plafonul de 5 salarii? Dacă limita e pe beneficiar de venit, cum se procedează dacă se obţin venituri din mai multe surse?
- referitor la condiţiile pentru înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari, cum se procedează la eliberarea cazierului judiciar pentru acţionari, în cazul firmelor rezidente care au drept unic asociat o firmă nerezidentă (eventual rezidentă chiar într-un paradis fiscal)?

Mă simt foarte bine unde sunt acum, şi uman şi profesional şi material.

# Da, m-aţi convins…
- (râde)…Mi-aţi luat o piatră de pe suflet, aveam emoţii că n-am să reuşesc!
# Îmi place, aveţi simţul umorului. Totuşi, când eraţi şef la Finanţe parcă eraţi, nu ştiu, mai „altfel”
- Nu-mi mai amintesc, că a trecut mult timp de atunci!
# Apropo, cum s-a născut colaborarea dintre dvs., Florin Cuciureanu şi Horaţiu Sasu, nume care pot fi regăsite, împreună, pe copertele mai multor lucrări?
- Florin îmi este şi prieten foarte bun şi coleg, cât am fost în structura centrală am lucrat împreună în multe speţe complexe; şi acum ne consultăm mereu, când unul din noi are neclarităţi. Horaţiu este consultant în afaceri în Sibiu, era destul de „pornit” pe fisc şi am încercat să-i schimb puţin viziunea; sincer, nu cred că am reuşit…
# De la finanţe aţi plecat. Dacă ar fi să vă schimbaţi actualul loc de muncă, de la D.N.A., spre ce aţi opta?
- Nu ştiu, nu mi-am pus problema, pentru că, vă spun cu toată sinceritatea, mă simt foarte bine unde sunt acum, şi uman şi profesional şi material. Şi nu uitaţi, aţi încălcat convenţia: fără D.N.A.
# Bun, hai să o luăm altfel. Să presupunem că s-ar desfiinţa posturile de specialist la D.N.A. Ce aţi face? Aţi intra în politică? Aţi dori o revenire la finanţe?
- În mod cert, a doua mea opţiune ar fi, 100%, să-mi fac propria mea firmă de consultanţă fiscală. Şi, nu uitaţi, aţi încălcat şi celelalte două convenţii: fără finanţe şi fără politică.
# La o vârstă deloc înaintată,  aveţi o carieră foarte bine conturată, fiind implicat pe mai multe planuri profesionale (didactic, publicistic etc.), aveţi o soţie şi un copil. Mai aveţi timp de hobby-uri personale şi care sunt acestea?
- Hobby-urile mele acum sunt Cenuşăreasa, Motanul încălţat, Bakugan, Magic english, învăţarea alfabetului şi a cifrelor…şi ştiţi ceva? Nimic nu se compară cu momentele ăstea!
# Vă mulţumesc pentru timpul acordat!
- Şi eu vă mulţumesc!

Spiridon VOINESCU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea