Expoziția Mărțișoarele Primăverii la Biblioteca Județeană

 

 

Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș continuă și în anul 2024 proiectul de parteneriat educațional intitulat Pași în lumea culturii și a creației cu Școala Gimnazială Petre Țuțea din Boteni, în cadrul căruia s-au desfășurat de-a lungul anilor expoziții și activități interesante și frumoase, unde elevii și-au dovedit măiestria și talentul, și-au îmbogățit universul cunoașterii, au pătruns în tainele lecturii și ale bibliotecii.

Până la sfârșitul acestei luni, în holul principal al instituției este organizată expoziția 1 Martie – Mărțișoarele primăverii, dedicată lunii martie și începutului de primăvară, cu felicitări, mărțișoare, coșulețe și buchete cu flori, obiecte ce sunt confecționate manual de către elevii Școlii Gimnaziale Petre Țuțea din Boteni.

 

 

Calendarul de evenimente în cadrul parteneriatului Pași în lumea culturii și a creației mai cuprinde următoarele expoziții: Paștele – Fantezie, culoare, spiritualitate, Darurile toamnei, Sărbătoarea Crăciunului prin ochi de copii; de asemenea, vor fi organizate și activitățile: Cititul și scrisul – abilități pentru viață (oră de lectură și dezbateri pe tema propusă, din propriile creații ale elevilor Şcolii Gimnaziale Petre Ţuţea,Boteni) și Boteni – istorie și cultură (dezbatere interactivă privind istoria locală a comunei pe baza compozițiilor proprii ale elevilor).

Prin eseurile compuse de ei în cadrul activităților, copiii își exprimă atăt de frumos gândurile și emoțiile, sensibilitatea, talentul și creativitatea, fiecare transmițând propriul mesaj și nevoia nemărginită a omului de lectură, aceasta oferindu-ne o perspectivă diferită asupra vieții, ajutându-ne să ne dezvoltăm propriile capacități și să stabilim noi orizonturi de meditație și de reflecție.

Obiectele decorative deosebit de frumoase confecționate manual de către elevii iscusiți ai Școlii Gimnaziale Petre Țuțea din Boteni, în funcție de tematica expoziției, sunt realizate cu răbdare și migală în tehnica quilling (a modelării hârtiei) și origami (a îndoirii hârtiei), rezultând compoziții complexe și spectaculoase.

Cristina Baciu, Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea