Viaţa după alegeri

Adrian Vasiliu.
La momentul la care citiţi aceste rânduri, veţi fi ştiind deja cine este noul primar al localităţii în care trăiţi, cine este preşedintele CJ şi care sunt consilierii locali şi judeţeni. Cu o menţiune în cazul acestora din urmă, care sunt, de obicei, destul de puţin cunoscuţi de alegători. Păi şi de ce ar fi, din moment ce lumea nu-i votează pe ei, ci pe primar şi pe preşedintele de CJ, care fac oficiul de locomotivă.
În cele mai multe dintre cazuri, primarii vor fi realeşi, pentru că legea antidemocratică adoptată acum câteva luni le va fi dat posibilitatea să câştige fie şi numai pentru că au avut prea mulţi contracandidaţi. La CJ, chiar dacă se va fi schimbat conducerea, urmările nu se vor vedea, pentru simplul votant, nici după câteva luni bune. La fel şi dacă se va schimba majoritatea în vreun consiliu local sau în CJ. Oamenii vor avea senzaţia că au votat degeaba pentru o schimbare, pentru că noi, românii, vrem ca totul să se facă peste noapte. De aceea, viaţa după alegeri nu va fi cu nimic deosebită faţă de cea de dinaintea campaniei electorale, pentru cei mai mulţi dintre argeşeni. Aceştia se gândesc deja la vacanţă, a început Bacalaureatul, aşa că instituţiile statului îşi vor continua amorţirea până prin septembrie, când se vor pregăti pentru o altă campanie. Deci, va fi o lungă perioadă de linişte pentru mulţi dintre argeşeni. Nu şi pentru politieni: pierzătorii din locale vor plăti cu funcţia sau măcar cu asutocritica, directorii puşi de PDL vor fi schimbaţi rapid cu cei ai USL, după care ar trebui să înceapă, probabil prin iulie, campania pentru alegerile parlamentare. În acest timp, în restul României va fi, ca de obicei în această parte a anului, vacanţă.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea