Percheziții în Argeș la persoane cercetate pentru încăierare. Participă peste 70 de polițiști

Peste 70 de polițiști argeșeni, din structurile de investigații criminale, ordine publică, rutieră, criminalistică, dar și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, participă la 11 percheziții desfășurate în Bascov și Merișani. Este vizat un dosar în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Se efectuează cercetări privind starea conflictuală din noaptea de 18 spre 19 iunie 2024. În urma unor evenimente rutiere, mai multe persoane s-ar fi agresat reciproc.

14 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri. Dintre acestea șapte persoane au fost reținute pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale. Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

S-au luat la bătaie în urma unui accident

În noaptea de 18 spre 19 iunie, polițiștii argeșeni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la o stare conflictuală între mai multe persoane, pe raza comunei Bascov. Având în vedere sesizarea, la fața locului au fost direcționate atunci mai multe echipaje de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Pitești, precum și jandarmi argeșeni și luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Argeș, pentru aplanarea stării conflictuale și preîntâmpinarea altor manifestări violente.

„Din verificări a rezultat că pe DN 7C, la limita dintre localitățile Bascov și Merișani, mai multe persoane au fost implicate în evenimente rutiere, iar pe acest fond s-ar fi agresat reciproc”, informează IPJ Argeș La fața locului au fost găsite șase autoturisme ce prezentau avarii.

Șapte persoane au solicitat îngrijiri medicale în urma stării conflictuale, fiind transportate la spital.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea