Caz șocant petrecut la Judecătoria Pitești. Pedeapsa primită de un minor după ce a lovit un jandarm în sediul instanței
Marţi, 09 Iulie 2024 11:09
Un tânăr, în vârstă de 16 ani, din județul Argeş a fost condamnat pentru ultraj, după ce a lovit un jandarm în sediul unei instanţe de judecată. Și mama sa a ajuns pe mâna justiției pentru tulburarea ordinii și liniștii publice după ce a adresat cuvinte jignitoare oamenilor legii.
Incidentul a avut loc în data de 19 octombrie 2023, în sediul Judecătoriei Pitești. Minorul, din Lunca Corbului, participase în calitate de inculpat într-un dosar penal aflat pe rolul instanței. Pe numele său exista deja un mandat de arest la domiciliu, fiind cercetat într-un dosar penal pentru fapte cu violenţă.
El primise permisiunea să părăsească domiciliul şi se afla în faţa completului de judecată pentru a afla rezultatele unei expertize dispuse în dosar.
Băiatul a devenit violent atunci când i s-a adus la cunoştinţă faptul că s-a constatat că a avut discernământ în momentul comiterii faptelor şi că urmează a fi judecat. Din cauza faptului că acesta a provocat un scandal în timpul ședinței de judecată, folosind expresii jignitoare și un ton agresiv, s-a dispus de către judecător evacuarea sa din sală.
De asemenea, și mama tânărului, în timp ce se afla în sediul Judecătoriei Pitești, a provocat un scandal. Femeie a adresat cuvinte jignitoare și blesteme jandarmilor prezenți la fața locului.
„În acest context, inculpata, mama minorului, pe un ton foarte ridicat, din cauza faptului că i s-a solicitat să se legitimeze, a început să blesteme și să înjure, spunând că inculpatul este bolnav și că își dorește ca persoanele vătămate să ajungă ca el și să moară”, se arată în rechizitoriu.
Văzând că jandarmii se apropie de mama sa, tânărul l-a lovit pe unul dintre ei cu pumnul în zona feței. Ulterior, minorul a fost imobilizat și încătușat.
Pe 21 iunie 2024, Judecătoria Pitești i-a condamnat pe inculpați. Minorului i s-a aplicat măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. În schimb, mama sa a primit un an de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. Hotărârea instanței poate fi atacată cu apel. Dacă decizia va rămâne definitivă, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Piteşti sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Sociala și Protecţia Copilului Argeş pe o perioadă de 60 de zile.
A.V.