Bibiana Stanciulov, proprietara Sonimpex Topoloveni: „Puţin şi bun te satură. Acolo unde a fost mult şi ieftin urmează doctorul”

 

Bibiana Stanciulov, fondatoarea şi proprietara Sonimpex Topoloveni, a prezentat pentru „Ziarul Financiar” povestea sa de viață. După ce a luat în 2001 secţia de magiun a fabricii din Topoloveni (Argeş), Bibiana Stanciulov a reuşit, prin intermediul magiunului din prune Topoloveni, să obţină pentru prima dată în România certificarea europeană de Indicaţie Geografică Protejată (IGP), în aprilie 2011. Bibiana Stanciulov spune, pentru ZF.ro, că în acest domeniu grija cu care faci lucrurile trebuie să se asemene cu implicarea în creşterea unui copil şi că produsele pe care le faci trebuie să fie atât de bune încât să le mănânci tu, ca antreprenor, cu familia ta fără griji.

 

„Am reuşit să o facem să funcţioneze lent, pas cu pas“, a spus Bibiana Stanciulov într-un episod al „Lecţii de Business”, proiect editorial al Ziarului Financiar. Unul dintre primii paşi a fost realuarea legăturilor de export, una dintre pieţe fiind Germania, dar apoi a urmat partea de obţinere a certificărilor.

 

„Mi-am dat seama că va fi un produs care poate fi copiat, dar şi atacat. Am căutat şi am găsit această variantă de a certifica ma¬giunul la nivelul UE pentru că îndeplineam toate motivele de a fi acolo. În 2009 deja eram înregistraţi la OSIM cu produsul şi dura doi ani ca UE să verifice autenticitatea celor depuse de noi. În 2011, nu voi uita niciodată, era o zi de vineri, am apărut pe site-ul UE ca magiun de prune Topoloveni înregistrat ca Indicaţie Geo¬grafică Prote¬jată.“

Din anul 2011, țara noastră a obținut prima certificare IGP pentru Magiunul de prune Topoloveni, marcând astfel debutul său în schema de calitate europeană.

După ce magiunul de Topoloveni a spart gheaţa, au mai fost necesari cinci ani pentru ca alte produse româneşti să obțină certificarea europeană. Bibiana Stanciulov spune că a fost o lipsă de curaj pe partea de producători locali, dar şi o reticenţă de la nivelul UE de a certifica produse româneşti „Odată cu această certificare, ai acces la bani europeni, dar nici UE nu vrea ca banii să ajungă aici, ci tot în Franţa, Italia, Germania, Spania”. Produsul se găseşte azi pe multe pieţe externe, din America până în Asia, acolo unde obiceiurile culinare sunt printre cele mai sănătoase.

Privind în urmă, Bibiana Stanciulov spune că sunt câteva ingrediente pentru succesul în acest domeniu. „Atunci când creezi ceva trebuie să faci lucrurile ca şi cum este vorba despre propriul tău copil şi făcându-le astfel nu ai cum să nu reuşeşti. Mai trebuie ambiţie şi, foarte important, nu trebuie să începi un lucru urmărind banii”.

„I-am invitat pe toţi cei din industria alimentară să consumăm strict ceea ce producem”

Antreprenoarea susține că goana după profit este una dintre explicaţiile pentru care România, în general, mănâncă prost.

„I-am invitat pe toţi cei din industria alimentară să consumăm strict ceea ce producem. Nimeni nu vrea să intre într-o astfel de bulă. Eu aş intra, cu zacuscă, dulceaţă, ei de ce nu vin cu mine? Să vină toţi cu mezeluri, cu pâine, stăm o lună cu ce produce fiecare şi apoi ne facem analizele. Atâta timp cât tu nu mănânci din ceea ce produci, este clar că nu e bun”, spune Bibiana Stanciulov, conform sursei citate.

„Cum să dai litere copilului să mănânce? Citiţi eticheta! Pe etichete trebuie să fie numai fructe, legume, carne, ouă. Ce caută literele alfabetului? Atunci taie abecedarul şi dă-i-l copilului. Porţi poşete scumpe, dar faci economie la mâncare? Produsele sănătoase sunt sanogene, adică te satură. Puţin şi bun te satură. Acolo unde a fost mult şi ieftin urmează doctorul.“, mai adaugă antreprenoarea.

Dincolo de produsul în sine, Bibiana Stanciulov spune că în business mai ai nevoie de un contabil foarte bun şi de un director de producţie la fel de priceput. Înregistrarea produselor la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci) este o altă strategie de business care te poate proteja mai ales în cazul concurenţei neloiale, situaţie cu care magiunul de prune Topoloveni s-a confruntat adesea: „Libertatea ţi-o câştigi când aduci acasă ce cheltuieşti. Dacă nu dormi în două paturi, nu ai nevoie să mănânci cu două guri. Şi încă un lucru, nu sta cu mâna întinsă la stat”.

Sonimpex Topoloveni a terminat anul trecut cu un business de 5,9 milioane de lei, cu 23% mai mult faţă de 2022. Compania are în portofoliu unul dintre cele mai cunoscute produse alimentare din România, magiunul de prune Topoloveni, un produs fără zahăr adăugat, a cărui istorie începe în 1914. Dincolo de magiunul de prune, în portofoliul companiei sunt mai multe sortimente de dulceaţă, dar şi categorii de zacuscă sau tocăniţă. Afacerea este condusă de antreprenorarea Bibiana Stanciulov, alături de fiica ei Diana.

Bibiana Stanciulov a oferit și zece lecții de business:

Lecţia 1: Dacă nu dormi în două paturi, nu ai nevoie să mănânci cu două guri

Lecţia 2: Atunci când creezi ceva trebuie să faci lucrurile ca şi cum este vorba despre propriul tău copil.

Lecţia 3: Trebuie să ai ambiţie.

Lecţia 4: Nu trebuie să urmăreşti banii atunci când începi o afacere.

Lecţia 5: Atâta timp cât eşti în industria aceasta, dar nu mănânci ceea ce produci, este clar că nu e bun.

Lecţia 6: Libertatea ţi-o câştigi când aduci acasă cât cheltuieşti.

Lecţia 7: Ce întreprinzi trebuie să fie apropiat de profesia ta, a părinţilor sau a prietenilor, sau apropiat de pasiunea ta.

Lecţia 8: Ai nevoie de un contabil bun şi de un director de producţie bun.

Lecţia 9: Tot ce creezi înregistrează la OSIM.

Lecţia 10: Nu sta cu mâna întinsă să-ţi dea statul. Asta tot cerşetorie se numeşte.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea