Nicio medie de 10 în Argeș, după contestații

# Topul județelor la Bacalaureat 2024 # Cele mai bune și cele mai slabe licee din Argeș

Niciun absolvent de liceu din Argeș nu a reușit să ia media 10 la Bacalaureat, în acest an. Rezultatele după contestații au fost afișate vineri, 12 iulie, și deși mai mulți candidați care au avut medii aproape perfecte au cerut recorectarea lucrărilor, niciunul nu a obținut 10 pe linie. Cea mai mare medie la BAC din Argeș, de 9, 96, aparține la doi elevi de la Colegiul Național „Ion C. Brătianu”. Urmează apoi patru elevi cu media de 9,93, unul de la Colegiul Național „Zinca Golescu” din Pitești și trei de la Colegiul Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung. În urma contestațiilor, a crescut rata de promovare de la 79,09% la 80,65%.

În Argeș au fost 67 de persoane care au promovat examenul după contestații. Dintre cei 4.397 de elevi înscriși la Bacalaureat au fost prezenți 4.285. Dintre aceștia, în final 3,456 au reușit să treacă de examenul maturității. Situația a arătat, în Argeș, astfel: 978 (28,03%) de elevi au obținut medii între 9 și 9.99, 1102 (31,89%) au avut medii între 8 și 8.99, 799 (23,12%) au avut medii între 7 și 7.99, respectiv 577 elevi (16,7%) au terminat cu medii între 6 și 6.99. Au mai fost 159 elevi care au avut medii cuprinse între 5 și 5,99, respectiv 660 de elevi care au avut medii mai mici de 5.

Deși nu s-a obținut nicio medie de 10 la examenul de Bacalaureat, în județul nostru au fost 15 elevi care au obținut nota maximă la limba și literatura română, 115 la proba obligatorie a profilului (istorie sau matematică) și 155 la cea la alegere a profilului și specializării (biologie, chimie, fizică, economie, filosofie, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, sociologie și psihologie).

Procentul de promovabilitate din acest an este cel mai mare din ultimii 12 ani. De asemenea, Dumitru Tudosoiu, inspectorul școlar general al IȘJ Argeș, a precizat următoarele: „Dacă în anul școlar 2013-2014, procentul de promovabilitate în județul Argeș era de 64,28%, 10 ani mai târziu închidem cu 80,65%, iar față de anul școlar precedent creșterea este de aproximativ 2%. (...) La un total de aproximativ 4.200 de elevi prezenți avem rezultate remarcabile ale colegiilor I.C. Brătianu, Zinca Golescu și Alexandru Odobescu, care plasează între mediile 9 - 9,99 următoarele procente din elevii absolvenți și prezenți la sesiune: Colegiul Național Ion C. Brătianu - 76,5%; Colegiul Național Zinca Golescu - 56 53; COlegiul Național Alexandru Odobescu - 41,56%.”

Argeșul - locul 13 în funcție de rata de promovare a Bacalaureatului

Rata de promovare în Argeș, de 80,65%, a fost peste cea de la nivel national, de 78,2%. „În urma soluționării contestațiilor, rata de succes în sesiunea iunie – iulie 2024 a crescut la 78,2%, comparativ cu procentele din sesiunile iunie – iulie din ultimii doi ani se remarcă un progres de 3% “, anunță Ministerul Educației într-un comunicat de presă. Județul Argeș se clasează pe locul 13, după rata de succes. Cea mai mare rată de promovare a fost înregistrată în Cluj, de 86,9% , Galați – 84,7% și Bacău – 84,5%. Urmează: Brăila, Brașov, București, Sibiu, Iași, Alba, Bistrița-Năsăud, Buzău, Suceava și apoi Argeșul. Județele cu cele mai scăzute rate de promovare la Bacalaureat 2024, după contestații: Ilfov – 56,7%, Harghita – 61%, Giurgiu – 63,4%, Mehedinți – 64,1% și Teleorman – 66,7%.

Cele mai bune și cele mai slabe licee din Argeș

Inspectoratul Școlar Județean Argeș a transmis un clasament al unităților școlare în funcție de procentul de promovabilitate, în urma rezultatelor obținute după contestații:

CLICK AICI pentru a vizualiza tabelul




Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea