Expoziţie de Desen şi Pictură ”Augustin Lucici şi invitaţii lui – Theodor Şipoteanu şi Anastasia Banu”

Centrul Cultural Piteşti organizează Expoziţia de Desen şi Pictură „Augustin Lucici şi invitaţii lui – Theodor Şipoteanu şi Anastasia Banu”. Vernisajul acestei expoziții a avut loc în Spaţiul Expoziţional Casa Cărţii (parter), acolo unde au venit zeci de cunoștințe ale celor trei artiști.
În centrul atenției s-a aflat  atât Augustin Lucici, cât mai ales cei doi elevi ai săi, despre care artistul spune că se numără printre cei mai valoroși discipoli pe care îi are. Astfel, atât Anastasia Banu, la cei șapte ani ai săi, cât și colegul ei Theodor Șipoteanu, care a ajuns în clasa a VII-a, demonstrează, prin lucrările lor de pictură, grafică și chiar benzi desenate, că au parcurs un drum lung în cei doi ani de când lucrează sâmbătă de sâmbătă, chiar și în vacanțe, după cum a precizat Augustin Lucici. El a anunțat că această primă expoziție realizată împreună cu mai tinerii săi confrați va fi urmată și de altele, în care să fie prezentate și alte lucrări valoroase ale micilor artiști. Adrian VASILIU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea