Vocea surdă a poporului

Luni, 09 Iulie 2012 13:40

Adrian Vasiliu.
După o campanie electorală destul de obositoare pentru alegerile locale, ne aflăm în fața alteia, cu o miză mult mai importantă. Astfel, după ce suspendarea președintelui Traian Băsescu a devenit realitate, începe cu și mai multă putere bătălia, mediatică în primul rând, pentru cea mai importantă funcție în stat. Cei care au fost incapabili până acum să-l înfrângă pe Băsescu în luptă electorală dreaptă au reușit, prin mijloace cel puțin dubioase, să-și asigure mai întâi o majoritate de strânsură în Parlament, cu nimic mai presus de fosta majoritate cu care a guvernat PDL-ul, după care s-a pus pe treabă serioasă. Mai întâi s-a concentrat pe câștigarea, pe orice cale, a alegerilor locale, așa cum s-a văzut inclusiv în Argeș, după care s-a așternut liniștea unei victorii de etapă. A trebuit însă să vină condamnarea definitivă a lui Adrian Năstase ca totul să sară efectiv în aer. În decurs de câteva zile, am trecut prin telenovela tentativei de sinucidere a fostului premier, după care mașinăria, trebuie să recunoaștem, formidabilă, a USL, s-a pus în mișcare precum Panzerele de pe vremea ultimului război mondial. Sau, dacă vreți, precum soldatul rus, care nu putea fi oprit de nimic și de nimeni. Nu întâmplător am folosit aceste două comparații cu iz totalitar, pentru că ceea ce se întâmplă în aceste zile seamănă din ce în ce mai puțin cu democrația pe care o știam și din ce în ce mai mult cu instaurarea unui regim autoritar, care poartă, deocamdată, numele provizoriu de dictatură parlamentară. Și ce e rău în asta, spun majoritarii, că doar Parlamentul este rezultatul votului tuturor? Corect parțial, pentru că acest parlament cuprinde atât oameni care au fost aleși direct, dar și deputați și senatori care au ajuns acolo de pe locul 2 sau 3, din cauza unei legi șmechere. Or aceștia n-au cum să-i reprezinte pe cei care nu i-au votat, cred eu. După cum mă îndoiesc că un parlamentar pe care nu l-am văzut decât înainte de alegeri prin cartierul meu știe ce mi-aș dori eu să facă el pentru mine, dar asta e o altă poveste. Revenind la dictatura noastră, observăm ce poate face o majoritate absolută: tot ce vrea, fie că este constituțional sau nu. De fapt, de când actuala putere a pornit bătălia finală contra lui Băsescu, nici nu mai știi ce e constituțional și ce nu, ce mai e legal și ce nu. Pentru că legea, în România, o face legislativul și o aplică guvernul, cum are el chef. Așa că noi, cetățenii, avem o stranie senzație de deja-vu. Suntem singuri în fața unei puteri care nu dă semne că se va opri curând din campania sa de acaparare totală a puterii, iar singurii care ne pot ajuta nu sunt reprezentanții încă puțini ai unei drepte care a trebuit să fie zburată de la putere ca să revină cu picioarele pe pământ și nici măcar europenii din toate țările democratice, care promit sancțiuni ca pe vremea lui Ceaușescu. Singurii care ne putem ajuta suntem noi, aceiași cetățeni simpli, care putem vota, informați și de bună credință fiind, la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu. Și apoi la alegerile prezidențiale, și la cele parlamentare, în așa fel încât vocea noastră, a poporului, să nu mai fie surdă la realitățile de zi cu zi. Hai să deschidem ochii și să vedem că realitatea înseamnă altceva decât ne arată televiziunile de partid și politrucii de orice culoare. Să judecăm noi și să alegem noi, pentru noi și ai noștri. Pentru că, dacă știm ce votăm și de ce, ne asumăm și rezultatul votului nostru, și devenim astfel mai responsabili față de viitorul țării. Pentru că se ce întâmplă zilele astea este și rodul chiulului de la vot a aproximativ jumătate dintre noi.