Donație importantă pentru Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean

De curând, Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean de Urgență Pitești beneficiază de un Ecograf modern donat de omul de afaceri Romică Ștefănescu.

"Vreau să îi mulțumesc domnului Ștefănescu și să apreciez implicarea de care dă dovadă managerul Adrian Dumbravă în găsirea de soluții pentru creșterea calității serviciilor oferite pacienților care vin în cel mai mare spital din județ! Îmi doresc foarte mult să îmbunătățim calitatea serviciilor medicale în spitalele publice din Argeș.

Din acest motiv, Consiliul Județean Argeș are în derulare investiții importante în toate cele nouă unități medicale pe care le are în subordine. În același timp, este foarte important ca imaginea spitalelor din Argeș să fie îmbunătățită astfel încât pacienții să aibă încredere în serviciilor acestor spitale publice. Dincolo de anumite neajunsuri, avem personal medical bine pregătit. Pentru acest lucru însă este nevoie de un efort comun, atât al conducerilor manageriale și medicale, cât și din partea întregului corp medical și, de ce nu, chiar și a societății civile.

Reamintesc că, tot grație colaborării excelente cu noua echipă de conducere, am reușit să repunem în funcțiune angiograful de la Spitalul Județean de Urgență Pitești după o perioadă în care activitatea a fost suspendată ca urmare a defectării sistemul hemodinamic existent, iar achiziționarea unuia nou a fost blocată în urma demersului prefectului de Argeș. Pentru că suntem conștienți de responsabilitatea pe care o purtăm pentru argeșeni, suntem în continuare în proceduri pentru a achiziționa un nou sistem hemodinamic propriu al Spitalului" - Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea