Cronica de poezie. SPECTACOLUL PETALELOR ENIGMATICE

Marţi, 17 Septembrie 2024 11:23

Aria poetică în care ființează textele Denisei Popescu se raportează programatic la evanescență, la o feminitate estetizantă menită să modifice radical percepțiile obișnuite. Metamorfozele fac parte dintr-un ritual creator ale cărui detalii au potențialități fascinante. În volumul Scheletul meu de muselină (Ed. Tiparg, 2005) impresionează interdependența bazală dintre Eros și Thanatos. Enigmele fluidelor vitale vor fi mereu primordiale.

Totul se petrece sub influența tușelor hedoniste, veritabil "modus vivendi" ascensional. Subtilitatea patimilor este imediat recognoscibilă. Când vine vorba despre părăsirea lumii noastre, apele invadează orizontul fiorurilor expresioniste.

Undeva, autoarea ipostaziază o inițiere în prezența lui Don Juan, cu picanterii inubliabile și savori de-a dreptul hipnotice. Apoi, Modigliani va genera călătorii flamboaiante printre epoci pasionale. Mereu incitând, particularitățile unui dans din vis … Suprarealitatea devine muzicală: Allora e o doradă pe un portic. Poți trage în mine, poți trage la țintă, spune ea, cel puțin o dată pe săptămână. După care începe să cânte, fluturând o eșarfă proscrisă în aerul cu gămălii de mac. Allora n-a fost niciodată mai tânără ca acum, când o acompaniază, mezzo-piano, un elf cu falange de porțelan.

Apar pământuri împresurate de trandafiri plutitori, lacrimi roșii ce par că sfidează abisul, scenarii multiple cu valoarea plastică a tabloului. Calofilia Denisei Popescu ar putea descinde dintr-o nemărginire fluidă mângâiată lirico-incendiar. Să pătrundem magia următorului portret cu amprenta estetizării: Am fost cândva și dulce, și calină, și superbă ca Ninon, și opulentă, și transparentă, și lipsită de griji, și intalie, și pastel … Am fost candoarea din vintrele unui flaut și-am fost aurora lui boreală. Am fost un contingent de păsări flamingo, care s-au sinucis, toate odată, atunci când zeul și-a întors capul, rușinat de cât le mângâiase ochii amari, purpura prelungă.

Iubirea și ideatica nocturnă îndreaptă gândul spre misterioasele puneri în scenă alchimice. Lirismul Denisei Popescu evidențiază spectacolul multifațetat al profunzimilor, expansiune indubitabilă a spiritualului. Iluminări spasmodice conturează universul dionisiac. Inima tot mai dorește noi și noi descoperiri, dublate uneori de halouri angelice. Cromatica eterică și ecourile thanatofile adâncesc suspansul: Lumina ca o ie peste Valea Morților. Câte-o răchită uscată, câte-un corn sec și răsucit, colonii de nove încercănate și de suflete galbene-vinete, supte de icter. Cu nunțile lor apocrife, cusute de aripa feței – cele mai umile steaguri – trec prin mine ca niște vite înjunghiate prin ordaliile apusului.

Marile întrebări se manifestă cu acuitate, pe fondul unor voluptăți labirintice. Turbioanele sângelui dictează ritmul. Neocultarea erotismului constituie o importantă componentă în procesul cunoașterii. Energia cuvintelor ia conotații puțin bănuite, fapt caracteristic numeroaselor personaje care animă această spectaculoasă carte, Scheletul meu de muselină. Efluviile Levantului vor fi întotdeauna fermecătoare. Recunoaștem peste tot spiritul aristocratic al petalelor enigmatice, situare estetică pe care Denisa Popescu ne-o supune investigării. Dramatismul pulsațiilor se accentuează: Energia de a scrie. Aceeași care împarte lumea în frumoși și săraci, în tineri și bolnavi, în morbide tulburătoare și mame. Uneori, e imposibil să scrii și aștepți să se întâmple un accident. O moarte oarecare, carotidă prin care te scurgi înapoi în lume, cu buzele cu care vorbești și cu degetele cu care scrii, tumefiate.

În circumstanțe dintre cele mai problematice întâlnim spiritul de finețe. Exotismele ne învăluie neîncetat, cu mlădieriile duhului știutor. Astfel, Șarpele-tigru înoată în steaua mea, laptele ei prăfos de campanulă îl spală ca o mamă, îl hrănește ca un embrion. Șarpele-tigru îmi taie respirația, dar nu-i nimic, nu-i nimic, mai bine așa decât să mă scurg, subțire ca o melopee, un univers, și încă unul …

Glasurile sângelui aduc în prim-plan mici bijuterii ce compun o ideală comoară. Textele Denisei Popescu au valoarea unor introspectări ale feminității, jocuri de aripi între candelabre, desfătări înflăcărate peste lumi. Oniric, (…) Pe câmpiile elizee, spiritele drepților hrănesc elefanții cu mistice caramele. Locuim ineditul munților simbolici. Odată cu Scheletul meu de muselină vor fi descoperite văluri și măști, văzduhuri care conduc vraja.

OCTAVIAN MIHALCEA