EXPOZIȚIE DE CARTE LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ. ”LIVIU REBREANU ÎN COLECȚIILE BIBLIOTECII - OMAGIU PRIN LECTURĂ”
Marţi, 24 Septembrie 2024 11:51
”Sufletul tău să fie totdeauna la fel cu gândul, gândul cu vorba și vorba cu fapta, căci numai astfel vei obține un echilibru statornic între lumea ta cea mică dinăuntru și lumea dinafară” (Liviu Rebreanu, „Pădurea spânzuraţilor”)
La 1 septembrie 2024 s-au împlinit 80 de ani de la moartea lui LIVIU REBREANU (n. 27 noiembrie 1885, Târlișua, Bistrița-Năsăud, România – d. 1 septembrie 1944, Valea Mare-Podgoria, Ștefănești, Argeș, România) - prozator, dramaturg şi traducător român, membru titular al Academiei Române, fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti, preşedinte al Societății Scriitorilor Români şi vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Radiodifuziunii între anii 1933-1936.
El este considerat întemeietorul romanului românesc modern, reuşind să abordeze, în scrierile sale, o diversitate de teme, izbutind să surprindă aspectele existenţei umane în complexitatea ei socială și psihologică. Liviu Rebreanu este autorul primului roman obiectiv din literatura română, ”Ion”, și al primului roman de analiză psihologică din proza românească, ”Pădurea spânzuraților”.
În acest context, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș a organizat o expoziție tematică intitulată ”Liviu Rebreanu în colecțiile bibliotecii - omagiu prin lectură”. În vitrinele din holul central al instituției sunt expuse cărți - care se regăsesc în fondul de documente al bibliotecii, despre viața și opera marelui nostru scriitor, fiind un omagiu celui care a fost, este și va rămâne un important reprezentant al scrisului românesc și al culturii noastre.
Expoziția este realizată de doamna bibliotecar Sabina DUMITRU și este deschisă publicului larg, putând fi vizitată zilnic în perioada 17 - 30 septembrie 2024.
ADRIAN-NICOLAE COMAN