ÎNCEPUTUL BUCUREȘTEAN AL ETERIEI

Marţi, 24 Septembrie 2024 11:51

Pentru că majoritatea cărților de istorie, mai ales ruse, consemnează că Eteria grecească, în traducere, societatea secretă a prietenilor, s-a înființat la 14 septembrie 1814, la Odesa, din inițiativa lui Nikolaos Skufas, Tănase Țekalov și Emanoil Xanthos, puțini știu că această mișcare de eliberare a grecilor de sub stăpânirea turcească s-a plămădit, mai întâi, la București, cu mult înainte, dovadă în acest sens fiind povestea adevărată a lui Rigas Feraios, de la sfârșitul secolului 18, mărturie a legăturilor dintre greci și români în lunga istorie comună, balcanică.

Din neamul Trușină, unul de păstorii de capre trăitori în Băneasa Pindului, cu turmele transhumante aduse iarna în câmpia de lângă Velestin, sat al Tesaliei, din apropierea orășelului Volos, a plecat în lume un tânăr, pe numele său Antonie, neștiutor de carte, care, de copil, alături de ai săi, păzea turmele, numai că, în taină, compunea versuri.

Născut în 1753, tânărul Trușină – în dialectul aromân al limbii române, cuvântul ,,trușină” însemnând ,,frânghie pentru capre” – de cum a ajuns printre străini, după ce și-a luat porecla de Riza Velestinul, s-a apucat să învețe carte, pentru ca, pe mai departe, să-și elenizeze numele, prin schimbarea valahului ,,Velestin” cu grecescul ,,Ferai” și, astfel, Antonie Trușină ajunge să fie numit Feraios (Pheraios) Rigas. Grecizarea numelui a venit după ce tânărul își grecizase cu mult înainte sufletul, văzând cu regret că se impunea o schimbare, într-o vreme în care potențații eleni se gândeau foarte puțin la interesul național.

Prin versurile sale, Rigas Feraios a reprezentat cel mai bine zbuciumul poporului grec în dorul de libertate. Valoarea literară a versurilor lui, fără să fie una deosebită, a făcut pe mulți greci să se rupă de vechiul trai și să pornească pe drumul dăruirii vieții pentru ideile eliberării de sub dominația turcească. Cu toate că versurile lui Rigas Feraios, de regulă, încălcau principiile prozodiei, mulți le-au ,,sfințit”, cântându-le înaintea jertfei sufletelor date morții pentru reînvierea neamului grec.

Înainte de 1780, tânăr de vreo 25 ani, Rigas vine la București. Atunci, nu Atena, ci Bucureștii, Iașii și alte târguri românești (Piteștiul avea chiar o stradă a grecilor, plină cu prăvăliile lor, întinse pe actualul traseu al Str. Griviței) erau centrele de cultură, trai bun și liberă afirmare a elenilor, veniți în număr mare la noi pentru îmbogățire rapidă sub protecția domnitorilor fanarioți. Ajunși înstăriți, li se înfiripau visuri de libertate ale neamului lor, schimbând arghirofilia banilor în visuri de glorie, mai ales după ce auzeau că împărăția turcească plină de metehne începea să decadă, așa cum le spuneau dragomanii greci din Fanar, ajunși translatori oficiali ai Înaltei Porți, după ce turcilor le era interzisă învățarea limbilor străine. Ca dragomani erau nelipsiți de la discuțiile și jocurile făcute cu multe cancelarii străine.

Visurile de glorie ale grecimii se aflau într-un București care putea să pricopsească pe orice tânăr grec, după ce intra în slujba unui boier bogat din Valahia, sau, mai bine, în slujba domnitorului fanariot și, după îmbogățire, sincer sau nu, mai toți aderau la marile visuri naționale grecești.

Frământat de idealul de libertate al neamului grec pe care-l socotea și al său, aromânul Rigas Feraios, după ce vine la București, mai întâi, intră grămătic la boierul cărturar Grigore Brâncoveanu. Știința de carte îi este remarcată și, foarte curând, trece la curtea domnitorului Alexandru Ipsilanti, când abia împlinise 25 ani.

Nu trece prea mult timp și, aici, în București, – cu mulți ani înaintea Eteriei înființată la Odesa apărută la aproape 30 de ani după moartea sa – Rigas Feraios pune, în secret, temelia primei ,,Eterii”, sub forma unei tovărășii a grecilor, eteria chiar asta însemnând în traducere. Această organizare vizibilă, dar blândă, era menită să adoarmă vegherea ei de către turci, strategie care s-a dovedit viabilă o perioadă de vreme, această primă Eterie, asemenea altor tovărășii (eterii) negustorești ale grecilor nefiind considerate un pericol de Istanbul, deprins cu ele.

Turcii nu și-au dat seama că tovărășia înființată de Rigas Feraios era una menită să aducă iarăși la viață o Grecie ștearsă secole de pe hartă. Timp de zece ani, poetul Rigas Feraios rămâne numai la București și, cu sprijinul grecilor bogați, pe timpul domniilor fanariote ale lui Nicolae Caragea, Mihai Șuțu și Nicolae Mavrogheni întreprinde multe activități în favoarea Eteriei, pe timpul domniei ultimului fiind grămătic la cancelaria acestuia, după care, când izbucnește războiul dintre austrieci și turci, domnul îl numește chiar guvernatorul militar al Olteniei, caimacan al banului Craiovei.

Activitatea de eterist a lui Rigas Feraios rămâne necunoscută de otomani, așa cum se impunea, vreme în care doar cântecele lui, pline de patriotism elen, răsună în multe locuri mari de comerț ale lumii, unde negustorii greci se așezaseră. Versurile lui, puse multe pe muzici, trezesc, zvârcolit, în gândirea multor fii ai Eladei, conștiința puterii și unității grecimii, dezaprobând palicarii care se dădeau viteji fără să întreprindă nimic, mizând pe ajutorul Împărăției Țarilor, fără să vadă că aceasta își schimba des susținerea după propriile interese.

Ofensiva pentru eliberarea Greciei, pornită de Rigas Feraios prin cântece, nu este luată în serios de turci. Mai mult, fără să înțeleagă cuvintele, plăcându-le liniile melodice, cereau chiar să le fie cântate la petreceri.

Convins că Marseieza contribuise mult la izbânda Revoluției Franceze din 1790, Rigas Feraios compune Imnul Eteriei, în care primele versuri sunt aproape traducerea celor franceze: ,,Sculați copii ai Grecilor, Timpul gloriei a sosit!” versurile fiind cântate și astăzi de eleni.

Cum revoluția din Franța avea tot felul de proclamații, negustorii francezi Pellet și Hortolan, proprietarii unui mare magazin din București, prin lăzi cu fund dublu, sub mătasea și catifeaua pentru boieroaicele fanariote, îi aduc lui Rigas tot felul de manifeste ale revoluției, din care, schimbând ici colo câte un cuvânt, traduce în grabă multe, convins că ar avea formule magice, pentru ca apoi să le trimită protipendadei din Grecia, ,,să răscoale poporul”, deja cucerit de cântecele sale.

Tot în timpul șederii sale la București, după ani grei de muncă, prin căutări prin multele biblioteci grecești din oraș și discuții cu miile de greci veniți din toate provinciile elene, care furnicau prin târg, Rigas Feraios realizează altă operă deosebită: redactarea marii hărți a Greciei, una foarte detaliată pentru vremea aceea, cuprinzând nu mai puțin de 12 foi, sortită, în concepția lui, nu numai să dea sentimentul unității grecești, dar și folosirii în campaniile militare care trebuiau să urmeze. Pentru imprimarea acestei hărți, în 1790, împreună cu serdarul Kirlian, pleacă la Viena, unde era o mare și bogată colonie grecească, alcătuită mai mult din negustori aromâni. Cum se aștepta, Rigas este ajutat de aceștia, printre altele, spre surpriza lui plăcută, frații Puliu (Puiu) căzând de acord, după ce cumpără o tipografie, să scoată și primul ziar grecesc, în două ediții, una destinată grecilor de pretutindeni și alta destinată grecilor din Împărăția Turcească, ediție curățită de tot ce putea fi neplăcut turcilor.

În 1797, la tipografia fraților Puliu, împreună cu alți conjurați, Rigas Feraios, crezând că o face în mare taină, tipărește trei mii de manifeste menite să răscoale grecii, din care trimite o parte la București, să fie răspândite printre grecii din Principate, dar cele mai multe le ia cu el, să meargă în Grecia, împreună cu tovarășii lui. Ajunși în Triest, la 19 decembrie 1797, tocmai când se pregătea să se îmbarce pe o corabie, sunt arestați, după ce zețarul austriac Francisc Hungele, cu care lucraseră, neavând deloc chef să-și pună în joc pielea pentru greci, îi denunțase poliției imperiale.

Cum momentul politic cerea Austriei liniște deplină din partea Turciei, era nimerit prilejul să-i fie făcută acesteia o amabilitate și, când corabia ajunge la Belgrad, Rigas Feraios cu ai lui sunt predați turcilor, care, fără să-i mai ducă la Instanbul pentru judecată, hotărăsc, pe loc, moartea prin ștreang.

Rând pe rând, Rigas și-a văzut tovarășii legănându-se în spânzurători. Când i-a venit rândul, s-a smuls din mâinile călăului și l-a rostogolit în țărână, însă, glonțul unui ofițer turc l-a curmat. Căzând la pământ, într-o ultimă încordare, a mai avut puterea să strige: ,,Așa mor uriașii! Eu am semănat, alții vin să secere!”

Articol realizat de VICTOR PANDURU