Ministrul Muncii, precizări importante pentru pensionari
Miercuri, 25 Septembrie 2024 11:51
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, anunță pensionarii că pentru anii munciți ulterior emiterii deciziei de pensionare nu se vor lua în calcul punctele de stabilitate. Practic este valabilă situația în care un cetățean este pensionar, dar lucrează suplimentar. Precizările au fost făcute în contexul în care mai mulți seniori s-au plâns că nu regăsesc, în decizii, punctele de stabilitate.
”Punctele de stabilitate nu se acordă pentru perioadele în care se cumulează pensia din sistemul public sau, după caz, pensia de serviciu cu venituri pentru care se plăteşte CAS. Drept care, în situația persoanelor care cumulează pensia cu salariul, pensia se poate recalcula prin adăugarea numărului de puncte realizat după pensionare în condițiile articolului 94 alineatul 6 din Legea nr. 360/2023.
Dacă până la data intrării în vigoare a noii reglementări pensionarii au realizat venituri pentru care, potrivit legislației anterioare, s-a datorat contribuția de asigurări sociale (CAS), recalcularea se realizează pe baza numărului total de puncte realizate, luând în calcul și perioada pentru care s-a plătit CAS până la emiterea celei mai recente decizii de recalculare. La data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, pensiile stabilite pe baza legislaţiei anterioare devin pensii în înţelesul prezentei legi şi se recalculează prin înmulţirea numărului total de puncte realizat cu valoarea punctului de referinţă prevăzută la articolul 84 din același act normativ. Valoarea punctului de referință este de 81 lei.”, a explicat ministrul Muncii, pentru Economica.net.
De asemenea, ministrul Simona Bucura-Oprescu a anunțat care sunt stagiile care nu aduc puncte de stabilitate:
- Indemnizație de asigurări sociale în perioada 01.04.2001-01.01.2006 (incapacitate temporară de muncă - concediu medical) care constituie stagiu de cotizare realizat în condiții deosebite de muncă, conform prevederilor art. 27 alin. (5) din Legea nr. 360/2023 coroborate cu prevederile art. 13 din HG nr. 261/2001;
- Indemnizație de asigurări sociale în perioada 10.09.2003-01.01.2006 (incapacitate temporară de muncă – concediu medical) care constituie stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă, conform prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 coroborate cu prevederile art. 10 din HG nr. 1025/2003;
- Venit de completare/plăți compensatorii, ulterioare datei de 1 aprilie 2001, conform prevederilor OUG 8/2003 sau altor acte normative cu caracter special, care constituie stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă;
- Perioadele în care se cumulează pensia din sistemul public sau, după caz, pensia de serviciu acordată în baza unor legi cu caracter special, cu venituri asigurate conform legii (inclusiv pentru situațiile în care beneficiarii au avut calitatea de pensionar în mai multe dosare de pensie).
- O perioadă specială o constituie și concediul pentru creșterea copilului, perioadă ulterioară datei de 1 ianuarie 2006, care este asimilată stagiului de cotizare pentru care nu s-au datorat contribuții de asigurări sociale. Astfel de perioade se iau în calcul, prin excepție, la stabilirea stagiului minim de cotizare contributiv și al stagiului complet de cotizare contributiv necesar acordării drepturilor de pensie (conform art. 47 alin. (4) din lege), însă nu se au în vedere la acordarea punctelor de stabilitate.