Pesediştii argeşeni vor taxe mai mari pentru produsele de lux

Situaţia socială care i-a scos pe români în stradă este de departe una ale cărei rezolvări nu se întrevăd în viitorul apropiat. Acest punct de vedere este împărtăşit şi de către social democraţii argeşeni care susţin vehement că în acest ritm se va ajunge la alegeri anticipate. „Am mai fost în situaţii limită, dar niciodată nu s-a luat din buzunarul pensionarilor, aşa cum se întâmplă cu actuala guvernare”, afirma săptămâna trecută Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş. Acesta este de părere că măsurile propuse de cei din Guvernul Boc, ce au generat „genocidul social” de la ora actuală din ţară, nu fac decât să adâncească situaţia dificilă în care ne aflăm. Tocmai de aceea, PSD-iştii au şi câteva propuneri, spun ei, menite să contribuie la diminuarea efectelor crizei. Printre acestea se numără impozitarea diferenţiată a persoanelor fizice de agenţii economici, adică cei din urmă să fie scutiţi de impozite dacă îşi reinvestesc profitul, iar pentru persoanele fizice cu salarii sub cel mediu pe economie, să se perceapă un impozit între 10 şi 12 %. O altă măsură se referă la menţinerea TVA-ului la 19 % sau acesta să se diminueze pentru produsele de bază din coşul alimentar, ajungându-se până la 10 procente. Nici luxul nu trebuie să mai fie ce-a fost odată. De aceea, Nicolescu a spus că TVA-ul trebuie să crească la produse precum blănurile, vapoarele şi maşinile de lux. „De asemenea, trebuie înăsprite măsurile pentru oprirea evaziunii fiscale, în special în zona importurilor de petrol, alcool şi ţigări. Dacă acestea ar fi mai atent controlate, s-ar putea recupera cel puţin 30 % din suma de la bugetul de stat”, a mai punctat preşedintele CJ Argeş. Şi nu în ultimul rând, una dintre propunerile pesediste vizează o categorie de pe urma căreia Guvernul Boc nu ştie cum să mai scoată bani – pensionarii. Social democraţii susţin în continuare că punctul de pensie trebuie să se situeze la 45 de procente din salariul mediu brut pe economie.
SIMONA TĂNĂSOIU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea