Pitești. O nouă linie metropolitană devine operațională din 1 octombrie!
Marţi, 01 Octombrie 2024 11:50
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești împreună cu Operatorul regional Publitrans 2000 anunță că, începând cu data de 1 octombrie 2024, o nouă linie metropolitană devine operațională pe raza comunei Bradu. Noua linie M12B va avea următorul traseu: Bariera CFR (cap linie) – C.A.P. – Monument – Școala Nr. 2 – Magazin Profi – Primărie – Blocuri – Roxi – Pascal – Aviație – Pasarelă – Școala Geamăna – Biserica Geamăna – Chitop – Auchan Bradu (cap linie).
Transportul se va efectua cu mijloace de transport noi și moderne, adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități, dotate cu sisteme de climatizare / informare călători și camere de supraveghere video. Programul va fi afișat în toate stațiile de parcurs, putând fi accesat prin intermediul site-ului www.publitrans2000.ro, cât și prin utilizarea butonului de planificare a călătoriei prin Google Maps.