Penitenciarul Mioveni și-a mărit flota de mașini, cu un Renault Express Frigorific

# Cea mai veche bijuterie pe patru roți este un ”Roman” din anii 90 căreia i se spune ”Mașina Timpului”

Săptămâna trecută, parcul auto al Penitenciarului Mioveni s-a îmbogățit cu un nou model. Este vorba despre un Renault Express Frigorific care va fi folosit pentru a transporta mâncarea pentru deținuți, dar și pentru a transporta legumele pe care le cultivă persoanele private de libertate în secțiile externe ale penitenciarului.

”Avem un parc auto nu foarte modern”

Dar se pare că mândria Penitenciarului Mioveni nu este doar această nouă achiziție, ci și mașinile mai vechi ale unității care sunt folosite cu regularitate și care își fac treaba foarte bine, deși nu sunt modele noi. De exemplu, am aflat că cea mai veche mașină din parcul auto este un ”Roman” din anii 90, căreia i se spune ”Mașina Timpului”, grație vechimii pe care o are, dar care încă este folosită.

”Ne-am mărit flota de mașini! Renault Express Frigorific, dotată cu uși asimetrice, un volum util de 3,3 metri cubi și o lungime de încărcare de aproape 2 metri, a intrat în flota noastră.

Pentru că este nouă și ușor de utilizat, o vom folosi pentru transportarea alimentelor și pentru a duce hrana persoanelor private de libertate care nu se află în unitatea noastră, dar și pentru transportarea produselor pe care le cultivăm.

Avem un parc auto nu foarte modern, dar, cu mijloacele pe care le avem, facem față misiunilor încredințate.

Cea mai bătrână mașină a noastră este un Roman, supranumit de noi "Mașina Timpului". Datează din anii '90 și este încă funcțională și utilă. Nu are dotările unei mașini moderne și am renunțat să o mai folosim pentru prezentarea la instanțele de judecată, însă ne este extrem de utilă pe teren și face față tuturor provocărilor.

Nu avem o flotă mare și modernă așa cum ne dorim, dar pe cele pe care le avem încercăm să le utilizăm conform specificațiilor tehnice și recomandărilor constructorului.

Așa cum se obișnuiește când cumperi o mașină nouă, astăzi o "udăm" și sperăm să ne bucurăm de ea fără evenimente.”, a transmis Penitenciarul Mioveni, pe contul de socializare.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea