Iohannis, de Ziua Armatei Române: ”Suntem profund recunoscători militarilor noștri activi, în rezervă și în retragere”
Vineri, 25 Octombrie 2024 10:53
Astăzi, 25 octombrie, aniversăm Ziua Armatei Române, eveniment sărbătorit cu fast la București, în prezența președintelui României, Klaus Iohannis, a premierului Marcel Ciolacu și a liderului Senatului, Nicolae Ciucă. Cei trei au uitat de rivalități, măcar azi, de ochii lumii.
„Onorăm astăzi, împreună, Armata României, principalul pilon al sistemului național de apărare, care garantează suveranitatea, independența și unitatea statului, precum și integritatea teritorială a țării și democrația constituțională. Aniversăm, de asemenea, 80 de ani de la eliberarea ultimei brazde de pământ românesc de la granița de vest, eveniment cu semnificație majoră pentru afirmarea independenței și a suveranității României.
Pentru îndeplinirea acestui rol fundamental și pentru întreaga activitate desfășurată în slujba țării, suntem profund recunoscători militarilor noștri activi, în rezervă și în retragere, precum și personalului civil din cadrul Armatei României. Dedicăm această zi și ostașilor noștri care au plătit prețul suprem pe câmpul de luptă, pentru ca România să se dezvolte și să devină statul democratic, respectat în Europa și în lume, așa cum este astăzi. Totodată, gândurile noastre de prețuire și recunoștință se îndreaptă către veteranii de război, care au luptat pentru România în cele două conflagrații mondiale, precum și către militarii noștri care și-au îndeplinit cu succes misiunile în teatrele de operații, alături de Aliați și parteneri”, a spus Klaus Iohannis., potrivit Știripesurse.ro.