„Nimic pe Sibiu-Pitești 5 în 2024, în ciuda ultimelor promisiuni”

Organizația civică Pro Infrastructura demontează promisiunile ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, și ale șefului CNAIR, Cristian Pistol, care spuneau la unison că până la final de an vor fi deschiși circulației 15 Km din secțiunea 5 a Autostrăzii Sibiu-Pitești. Se pare că lucrările vor continua și în 2025.

Asociația Pro Infrastructura a filmat cu drona șantierul secțiunii 5 și a constatat că lucrările nu merg ca pe roate, cum au anunțat oficialii: „Așa cum v-am spus și la început de septembrie, este clar că nu vom avea nimic inaugurat în acest an, deși era posibilă o deschidere parțială în 2024, între nodurile Bascov și Mănicești, vreo 15 din totalul celor 30,35 kilometri ai Secțiunii 5 a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești. Punctul critic rămas între Bascov și Mănicești, podul peste canalul Argeș de la Merișani, înaintează foarte greu: mai sunt multe grinzi de instalat, predalele merg anevoios, apoi armare, suprabetonare, hidroizolație, asfalt și finisaje”, susține asociația, potrivit Hotnews.ro.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea