Istorii neconvenționale. Alegerile, acum o sută de ani

Marţi, 19 Noiembrie 2024 11:05

Întotdeauna, campaniile electorale căpătau dimensiuni caricaturale, excelentul memorialist Constantin Argetoianu redând, ca nimeni altul, atmosfera de circ: „…Milcoveanu, pe lângă că era escroc, era şi jumătate nebun. A adus pe Averescu la Craiova, cu câteva zile înainte de alegeri şi l-a plimbat de la gară la prefectură şi de la gară la sala Belle-Vue (unde îi pregătise o întrunire) într-un camion automobil, aşezându-l în dosul şoferului, pe un scăunel, între două ţaţe cu marame.

În spatele lor, o ceată de derbedei, împănată cu cruci de verdeaţă, cânta cântece patriotice. În coada camionului asuda şi scârţâia un taraf de lăutari. Nemişcat ca o momâie, Averescu a defilat astfel în faţa mulţimii, ca un fel de Tutankamon naţional, spre nedumerirea oamenilor care îl priveau. Unii îşi făceau cruce, alţii râdeau”.

Erau alegerile din 1926. Încă de la început, problema alegerilor a înfierbântat minţile oamenilor, stârnind pasiuni de nedescris, de la vlădică la opincă. O mare parte de timp, votul cenzitar a eliminat majoritatea cetăţenilor de la exercitarea dreptului electoral, blocând accesul „prostimii”, pe criterii de avere. Nu că cei bogați ar fi fost mai deștepți...

Erau două partide politice, mari și late: Partidul Liberal, înființat în 1875 și Partidul Conservator, înființat în 1881. Cum veneau la putere, le era așa de bine că uitau să mai plece. Astfel, profitând de notorietatea căpătată în urma Războiului pentru Independență , dar nu numai, Partidul Liberal a stat la guvernare de la 1876 până în 1888. Apoi Partidul Conservator nu s-a lăsat nici el mai prejos, guvernând între anii 1888 și 1895. Exasperat, regele Carol I a introdus ceea ce va rămâne în istorie sub denumirea de „rotativa guvernamentală”. Simplu: un partid guverna patru ani, celălat, următorii patru. Și au ținut-o tot așa până în 1916 cănd, datorită războiului, s-a format la Iași un guvern de uniune națională între liberali și conservatori democrați.

Din această cauză, votul universal a fost un deziderat pentru care au luptat majoritatea forţelor politice așa zis progresiste. De altfel, Constituţia liberală din 1923 introducând votul universal (promis de regele Ferdinand încă din timpul războiului) a dat o lovitură mortală conservatorilor, în timp scurt aceştia dispărând de pe scena politică a ţării.

Cu toate că sufragiul universal devenise literă de lege, corectitudinea desfăşurării alegerilor a lăsat, în continuare, de dorit. S-a menţinut vechea practică, instituită de Carol I, prin care mai întâi regele numea guvernul, după care acesta dizolva Parlamentul şi organiza noi alegeri. Este lesne de închipuit că le şi câştiga, dându-se astfel frâu liber unor abuzuri de neînchipuit.

Nu poţi decât să zâmbeşti atunci când analizezi rezultatele obţinute de Partidul Naţional Liberal la alegerile din perioada interbelică: în 1920, fiind în opoziţie, a obţinut 6,8% din voturi; peste doi ani, când a organizat alegerile ca partid de guvernământ, a obţinut 60,3% din sufragii. În 1926, când nu se mai aflau la putere,liberalii au trimis în Parlament doar 16 deputaţi. Revenind la putere în anul următor, au câştigat 318 mandate (61,7%) şi circul continuă până în 1937.

La fel au stat lucrurile şi în cazul Partidului Naţional Ţărănesc. O altă ciudăţenie a fost Legea electorală din 1926, care acorda aşa-zisa „primă electorală”. În baza ei, partidul care obţinea 40% din sufragii era declarat câştigător şi primea 50% din totalul locurilor din Parlament. Ulterior, acesta participa alături de partidele care depăşiseră pragul electoral de 2% la împărţirea locurilor rămase. Prin aceasta se asigura în mod automat partidului câştigător majoritatea, ferindu-l de complicaţiile unei posibile alianţe. Ideea a fost falimentară, fapt demonstrat de puternica instabilitate guvernamentală din perioada interbelică.

Lupta pentru cucerirea puterii politice era aprigă, cu toate că partidul de guvernământ punea în acţiune întregul arsenal de care dispunea: internele, administraţia, jandarmii şi chiar armata. Corupţia, prostia şi incultura multora dintre candidaţi erau la ordinea zilei făcând deliciul presei încât, cercetând evenimentele, constaţi cât de îngăduitor a fost Caragiale cu personajele sale.

În ziua alegerilor erau montate, la intrarea în secția de votare, două butoaie mari cu vin. Alegătorii erau serviți cu o carafă mare cât toate zilele. Și li se desena pe spate cu creta o cruce mare. Cineva se urca în pod și observa printr-o fantă discretă cum votau cei cinstiți cu vin. Să ferească Dumnezeu să trișeze cineva: primea o bătaie soră cu moartea! S-a schimbat ceva? Da! A dispărut carafa cu vin. Păcat, atunci fraiereala era mai umană...

Prof. dr. Cornel Carp