Fiica Elenei Lasconi, primul mesaj după ce mama sa a intrat în turul 2!
Miercuri, 27 Noiembrie 2024 09:00
Anul trecut tensiunile dintre Elena Lasconi și fiica sa, Oana, au ținut prima pagină a ziarelor. Dar iată că relația dintre cele două este una firească, deși în campania electorală au apărut tot felul de știri pe această temă. Ieri, Oana a transmis un mesaj emoționant pentru mama sa:
„Eu am votat-o pe mama mea, Elena Lasconi, de care sunt incredibil de mândră. Este SINGURUL candidat care chiar vrea să fie președintele tuturor!
Mulți au impresia că știu care e relația dintre noi și câte sacrificii a făcut pentru mine, însă e doar o impresie. Mama este cel mai muncitor și generos om pe care l-am cunoscut vreodată. Doar eu și cei din jurul ei știm de câte ori a dat de mâncare la toată lumea, cum a fost acolo pentru ceilalți chiar și la miezul nopții, cum a supraviețuit de la salariu la salariu chiar dacă era persoană publică, pentru că pentru ea nu a contat niciodată banul.
Eu prioritizez viața umană înaintea banului nu degeaba, ci pentru că astea sunt lecțiile pe care le-am învățat de la familia Lasconi. Când mă uitam la meciuri de fotbal seara cu bunicul meu, tatăl mamei, îl întrebam: „Cu cine ții?”, el zicea „Cu cei mai slabi, că ei au nevoie cel mai mult”.
În perioada asta au apărut multe minciuni despre mama și, într-un fel, tocmai asta ne demonstrează de ce este atât de important să o susținem! Trebuie să scăpăm de această mafie PSD-PNL care ține România în loc și să alegem un președinte care-i respectă pe toți. Nu se mai poate așa! E timpul pentru un nou capitol", este mesajul postat de Oana Lasconi pe Instagram., citat de Știripesurse.ro.