Victorie zdrobitoare(?!) a PDL la Vultureşti

# „Liviu Poşircă i-a bătut pe Ponta, pe Adrian Năstase, pe Iliescu…” Şi pe mai cine? La Vultureşti s-a încheiat numai o etapă de început a chestiei politice pe care o servim pe toate canalele media de dimineaţa şi până noaptea târziu, dovadă fiind faptul că acum, după încheierea alegerilor, tevatura este chiar mai mare decât în timpul acestora. Să vedeţi numai ce impresionantă desfăşurare de forţe a avut loc într-o comună unde sunt mai mulţi cuci decât oameni, de parcă nu Vultureştiul, ci câştigarea prezidenţialelor a fost miza. Înainte de toate să spunem că această comună număra, la recensământul din 2004, o populaţie totală de aproape 2900 de locuitori, adică ceva de genul unui sat mai răsărit dintr-o comună mare. Da, însă în comunele acelea mari nu au venit nume precum Ion Iliescu, Adrian Năstase, Victor Ponta, preşedintele C.J. Argeş Constantin Nicolescu…. acum trebuie să punem o bară contra încăierărilor, pentru a putea continua cu senatorul Mircea Andrei de la PDL şi…atât. De unde se vede că nenea senatorul deja poate să ducă destul de mult. Şi chiar să încline balanţa de partea sa, deşi „greii” PSD-ului de la Bucureşti au fost destui pentru a-l sprijini pe al lor. După principiul „ai noştri ca brazii”, membrii PDL au împânzit întreaga comună timp de o lună, iar în ziua de alegeri au reuşit să îl şocheze chiar şi pe greu încercatul Constantin Nicolescu. Acesta a coborât duminica trecută în faţa primăriei şi ar fi  întrebat, văzând impresionanta desfăşurare de forţe din faţa primăriei: „ce e teroarea asta aici?” Ca prin minune, senatorul Andrei a descălecat (nu, nu de pe un cal alb, deşi ar fi mers) din maşina sa, desigur mult mai scumpă decât a lui Nicolescu, şi a replicat: „E doar începutul!”
…”Liviu Poşircă i-a bătut pe Ponta, pe Adrian Năstase, pe Iliescu la Vultureşti. Ceea ce este real…” Declaraţia îi aparţine senatorului Andrei şi este adevărată. După cum la fel de adevărată este şi afirmaţia noastră că Liviu poşircă i-a bătut şi pe Barack Obama, pe Nicolas Sarkozy, pe Arnold Schwarzenegger (am scris bine?) şi alţii.
Concluzie – fără nicio treabă cu articolul de mai sus - : ce bine este să fii celebru şi bogat…
Alex SILVESTRU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea