Anotimpurile lui Vivaldi la Filarmonica Piteşti

Filarmonica Piteşti organizează joi, 25octombrie a.c., de la ora 19.00, la Casa Sindicatelor, un concert simfonic avându-l la pupitru pe dirijorul Mihail Ştefănescu, iar ca solistă, la vioară, pe Meda Stanciu, concert maestru la Filarmonica „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea. În program: Vivaldi - Concertul nr. 1 în Mi major, Primăvara, Concertul nr. 2 în sol minor, Vara, Concertul nr. 3 în Fa major, Toamna şi Concertul nr. 4 în fa minor,  Iarna, sau Anotimpurile, cum sunt cunoscute în lumea muzicală. 
Născut la Craiova, într-o familie de muzicieni, dirijorul de cor şi de orchestră Mihail Ştefănescu s-a dedicat cu pasiune studiului artei sunetelor. A absolvit Liceul de Muzică din Craiova  şi Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu”din Bucureşti, unde a avut ca dascăli profesori marcanţi. Se afirmă, ca dirijor, atât pe scena naţională, cât şi pe cea internaţională, mai ales prin reînfiinţarea, în 1981, a coralei „Euphonia”, alături de care a câştigat numeroase distincţii la festivalurile şi concursurile naţionale şi internaţionale. Abordează cu dezinvoltură un vas repertoriu simfonic, de la clasici la contemporani: concertele lui Beethoven, Haydn, Mozart, Dvorak, Ceaikovski, Schubert, Gershwin, Bartok, Bernstein, George Enescu, Ion Dumitrescu, concertele instrumentale de: Vivaldi, Telemann, Bach, Haendel, Haydn, Mozart, Beethoven, Rachmaninov, Grieg, Liszt, Chopin, Schumann, Saint - Saens, Sostakovich etc. A efectuat turnee în: Franţa, Italia, Spania,  Austria, Belgia, Elveţia, Ungaria, Bulgaria, Coreea de Sud etc. Ca o recunoaştere a activităţii sale artistice este invitat în jurii ale unor concursuri internaţionale de interpretare. În 1995 susţine înfiinţarea Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, al cărei director este şi la momentul actual.
Violonista Meda Stanciu s-a născut la Râmnicu Vâlcea, oraş în care a absolvit „Şcoala de Muzică şi Arte Plastice”. Şi-a finalizat studiile muzicale la Liceul de Artă din Craiova şi le-a desăvârşit la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, unde l-a avut ca mentor pe maestrul Ştefan Ruha. După absolvirea facultăţii este angajată ca violonistă la Filarmonica „Ion Dumitrescu Râmnicu Vâlcea, iar din puţin mai târziu, în urma unui concurs, devine concert-maestru al filarmonicii vâlcene. Este apreciată pentru calitatea actului interpetativ atât ca solistă, cât şi în orchestră, de soliştii şi dirijorii invitaţi. A întreprins numeroase turnee în: Spania, Italia, Franţa, Germania, Elveţia, America etc. A susţinut alături de maestrul Ştefan Ruha un „continuu dialog Bach – Mozart”, apreciat de public şi de presă. A fost remarcată pentru interpretarea „Simfoniei spaniole” de E. Lalo şi a numeroaselor concerte cu filarmonicile din Bacău, Craiova, Râmnicu Vâlcea şi Piteşti.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea