Seară de operă

Filarmonica Piteşti organizează joi, 15 noiembrie a. c., de la ora 19.00, la Casa Sindicatelor, o seară de operă. Orchestra simfonică a instituţiei, dirijorul Tiberiu Oprea, soprana Cristina-Maria Oltean şi tenorul Ştefan Korch propun pagini muzicale celebre de: Mozart, Gounod, Rossini, Donizetti, Bellini şi Verdi.
Cristina-Maria Oltean a absolvit Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, Facultatea de Artă Scenică, secţia canto. Şi-a finalizat studiile şi la Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de chimie şi inginerie chimică. Este angajată corist a Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca. A urmat cursuri de măiestrie artistică în: România, Germania, Franţa, Austria. A susţinut recitaluri de arii şi opere şi a concertat alături de filarmonicile din: Râmnicu-Vâlcea,  Arad, Cluj-Napoca şi Opera Naţională Română din Cluj. A obţinut numeroase premii la concursurile naţionale de interpretare şi creaţie muzicală de la Timişoara, Ploieşti, Piatra Neamţ şi la Concursul Naţional al Liedului Românesc. A participat, la Buucreşti, la concertul „In Memoriam Pavarotti”.
Ştefan Korch a absolvit Liceul de Artă (secţia canto) din Oradea şi Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, Facultatea de Artă scenică, secţia canto. Este un împătimit al pianului, orgăi şi acordeonului.  A susţinut concerte cu filarmonicile din: Arad, Iaşi, Râmnicu-Vâlcea, Piteşti, Cluj, cu Opera Naţională şi Opera Maghiară din Cluj. Are în palmares importante premii la concursuri naţionale şi internaţionale: Premiul Fundaţiei Darclee (Brăila), Premiul III la Pavia – Italia (Alfredo Giacomotti), Marele Premiu (Ionel Perlea). A finalizat cursurile de măiestrie artistică din România şi Austria.
Tiberiu Oprea este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, dirijat orchestră la clasa maestrului Ludovic Bacs, absolvind totodată şi cursurile de Master. De-a lungul activităţii sale, Tiberiu Oprea colaborează cu artişti instrumentişti renumiţi, precum: Valentin Gheorghiu, Cristina Anghelescu, Luiza Borac, Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Răzvan Suma, Horia Maxim, Mihai Ungureanu, Andre Parfenov (Germania), Mirabela Dina, Alexander Scherbakov (Rusia), Ladislau Csendes. De asemenea, interpretează alături de artişti vocali de marcă: Felicia Filip, Pompeiu Hărăşteanu, Mediana Vlad, Crina Zancu, Stefan Ignat, Alfredo Pascu, Florin Georgescu, Stefan Popov, Simonida Luţescu, Doina Scripcaru, Claudia Măru-Hanghiuc, Otilia Rădulescu-Ipek (Turcia), Lucia Cicoară-Drăgan ş.a.
Pentru contribuţia sa ca dirijor şi organizator, Centrul Cultural i-a decernat titlul de „Protector al Artelor”, iar în 2008, a primit „Premiul de Excelenţă” pentru „performanţa de a fi primul dirijor al unei filarmonici pe care multă vreme piteştenii doar au visat-o”.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea