Din ciclul: “Hai să-ţi spun una bună...” Profesorii sunt plătiţi mai bine ca Băsescu

# Întrebarea ar fi: „În ce an?” sau „În ce ţară?” Preşedintele Traian Băsescu, ajuns la o înaltă profunzime, a început să cugete pe la televizor. Şi cum şeful statului ţine pasul cu actualitatea, nu putea emite judecăţi de valoare decât despre situaţia economică în care ne aflăm, pensii, salarii, impozite, bla, bla, bla.
Cea mai interesantă rămâne replica potrivit căreia, un profesor ar fi mai bine plătit decât primul om al ţării. Să facem un exerciţiu. Un profesor debutant avea (până la reducerea cu 25 de procente) un salariu de aproximativ 800 de lei. Mai nou, trebuie să se mulţumească cu 600 de lei. În fapt, Băsescu se referă la ideea potrivit căreia un dascăl e mai bine plătit decât şeful statului, comparativ cu numărul de ore lucrate. Mai mult decât atât, liderul de la Cotroceni îi invită pe profesori să-şi mai ia un job, dacă vor să aibă mai mulţi bani. Asta poate fi cea mai bună glumă pe care am auzit-o în ultima vreme. Adică, pe timp de criză, când administraţiile locale şi centrale disponibilizează la greu, când mediul privat e pe butuci, Băsescu vorbeşte de locuri de muncă.
ANCA ITTU


Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea