PC-ul a depus moţiunea de cenzură pentru agricultură
Marţi, 07 Septembrie 2010 21:53
Săptămâna trecută Cornel Lazăr, preşedintele partidului Conservator Argeş, a scos în evidenţă un lucru deja bine cunoscut de către toată lumea, şi anume faptul că situaţia României este foarte dificilă şi nu se ştie unde se va ajunge. PC-ul face atât cât poate şi ce poate, şi pentru a demonstra că se poate veni cu
soluţii clare şi viabile a depus moţiunea de cenzură pentru agricultură. De asemenea, consideră că revenirea la TVA-ul de 19 % ar reprezenta un plus pentru societate. Momentan nu se vede efectul TVA-ului mărit dar în scurt timp bugetul statului va primi o lovitură prin prisma scăderii consumului.” Crescând TVA-ul nu faci altceva decât să scazi consumul” a declarat preşedintele PC-ului. Situaţia aleşilor locali este aproape clarificată şi în scurt timp va fi făcută publică. Deşi în prima parte a discuţiei a fost făcută o afirmaţie pesimistă: ”este foarte greu, nu ştiu unde se va ajunge”, despre situaţia partidului conservator Cornel Lazăr a declarat: ”stăm bine, vrem şi mai bine”…cele două fraze fiind în contradictoriu una cu cealaltă. Să înţelegem că cei care fac parte din PC stau mai bine decât restul ţării…?!
IULIA BĂDOI