Stare de şoc în interiorul PD-L

# Elena Udrea a cerut demisia întregului cabinet Boc, cabinet din care şi ea face parte # Noii miniştri care vin să completeze cabinetul Boc… cinci. Şedinţa Colegiului Director al PDL care a avut loc săptămâna trecută  a fost una plină de scântei. Remanierea, unicul dar arzătorul subiect de pe ordinea de zi, a fost interpretată în mai multe moduri de către participanţi. Iată că părerile contradictorii au apărut, mult mai puternice decât altădată. Discuţiile au avut ca temă „pe cine să dăm afară”, ţinând cont că PDL-iştii au primit undă verde la remaniat numai din interiorul partidului. UDMR-iştii au interzis atingerea de proprii miniştri, independenţii de asemenea. Ghici ghicitoarea mea cine a mai rămas de …? (remaiat, am auzit cu toţii pe posturile de radio şi televiziune)
Iată că, voci cu pondere însemnată în vârful partidului aflat la guvernare, au cerut demisia întregului cabinet Boc. Printre aceştia s-au numărat Elena Udrea, Sever Voinescu, Sulfina Barbu, Cezar Preda şi Raluca Turcan.
„Am gândit ca un membru de partid, nu ca un ministru. Cred că varianta care ar fi folosit partidului ar fi fost demisia întregului guvern. Este punctul meu de vedere. Eu cred în argumentele mele. Sunt oameni ca şi miniştri care au plecat, cred că sunt miniştri buni. Cabinetul Boc are miniştri buni. Important e ca Guvernul să facă ceea ce trebuie pentru ţară. Eu am crezut varianta cealaltă. Primul ministru a făcut remanierea, nu cunosc argumentele care au stat la baza remanierii", a declarat ministrul Dezvoltării, Elena Udrea.
Sever Voinescu : "Argumentele sunt multe, dar esenţialul este că numai un nou proiect politic ne mai poate aduce relansarea. În plus, nimic nu poate mobiliza mai bine această majoritate, despre care unii spun că nu există, decît lucrul la un nou început."
La Ministerul Finanţelor ministrul Sebastian Vlădescu va fi înlocuit de Gheorghe Ialomiţeanu care este vicepreşedinte al Comisiei de buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, are 51 de ani şi este parlamentar de Braşov. Ministerul Transporturilor, condus până acum de Radu Berceanu, va trece în subordinea Ancăi Boagiu,  care este vicepreşedintele Senatului. Anca Boagiu este din Constanţa  şi a mai fost ministru al Transporturilor în perioada iunie - decembrie 2000, iar între august 2005 şi aprilie 2007 a fost ministru al Integrării Europene în Cabinetul Tăriceanu. Fotoliul lui Gabriel Sandu de la Comunicaţii a fost preluat de Valerian Vreme. Acesta este deputat PDL de Oneşti şi este de profesie inginer. La Economie în locul  lui Adriean Videanu a  fost numit Ion Ariton. Acesta este preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senat şi a fost prefect de Sibiu. La ministerul Muncii, Mihai Şeitan a fost înlocuit cu Nelu Ioan Botiş, care are 43 de ani şi este deputat PDL de Bistriţa. Ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru va face rocada cu Valeriu Tabără, care este preşedintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor şi care a mai condus acest minister  între 1994 şi 1996, în  Guvernul Văcăroiu.
Lucian GHERGUŞ






Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea