Rezultate dezastruoase la Bac în Argeş
Marţi, 14 Septembrie 2010 23:30
# Potrivit unei statistici întocmite de către Inspectoratul Şcolar Judeţean, la examenul de bacalaureat, sesiunea a doua, din 3000 de candidaţi numai 900 au trecut cu brio toate probele. Rezultatele dezastruoase ar trebui să tragă un semnal de alarmă profesorilor, elevilor şi părinţilor
Dacă în sesiunea de vară a examenului de bacalaureat procentul de promovabilitate a fost de 61,6%, rezultatele ultimei sesiuni sunt de-a dreptul îngrijorătoare. Din 3000 de candidaţi numai 900 au trecut cu brio probele, adică un procent de promovabilitate de nici 20%. Cele mai multe note ale celor admişi au fost cuprinse între 6 şi 7, între 8 şi 9 fiind înregistrate numai nouă note. Cei nemulţumiţi de rezultate au depus un număr de 800 de contestaţii, care urmează să fie soluţionate în următoarele zile. Oficiali ai Inspectoratului Şcolar Judeţean au declarat că se aşteptau la un astfel de rezultat, deoarece a fost un examen cinstit şi curat, lucru care ridică un mare semn de întrebare în privinţa examenelor din anii anteriori. Aceste rezultate vor avea consecinţe şi asupra profesorilor din şcolile care au înregistrat cei mai mulţi picaţi, aceştia fiind monitorizaţi în perioada următoare. Printre instituţiile şcolare care vor fi atent puse sub observaţie se numără Liceul de Construcţii Montaj numărul 2 şi Liceul Agricol Costeşti.
IULIA BĂDOI