Tudor Pendiuc, deranjat de afirmaţiile lui Radu Vasilică

# Reparaţiile la Podul de peste Argeş, motiv de iritare în organizaţia judeţeană a PSD. După ce a fost acuzat de colegul său de partid,  Radu Vasilică, deputat de Ştefăneşti, că dă vina degeaba pe constructor şi proiectant pentru haosul de la Podul Viilor,  primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc,  afirmă, la adresa parlamentarului, că se hazardează să comenteze disconforrtul cauzat de lucrările la podul de peste Argeş, fără să se fi informat în prealabil la Primărie asupra situaţiei concrete şi că ar fi mai bine să vină cu soluţii înainte de a face acuzaţii.

Lucrările de reabilitare a podului de peste râul Arges dau peste cap nu doar  traficul auto în zonă, ci şi relaţiile cordiale din interiorul  PSD Argeş.  “E incredibil ce se întâmplă  la pod şi nu mă pot abţine s-o spun, chiar dacă suntem colegi în PSD (…). Este un gest egoist să utilizezi podul doar pentru ieşire, ca să-ţi eliberezi oraşul”, declara, în urmă cu o săptămână, Radu Vasilcă. Deputatul PSD  critica, atunci,  soluţia aleasă de municipalitate pentru descongestionarea traficului, dar şi faptul că municipalitatea n-a prevăzut din timp variante pentru devierea traficului auto.
“Cred că trebuiau gândite, de la început, soluţii alternative. Nu putem da vina pe constructor sau proiectant, pentru că nu ei cer votul cetăţeanului (…). E un dispreţ faţă de cetăţeanul care face 3-4 kilometri în plus şi nu-i plăteşte nimeni benzina!”  mai declara Radu Vasilică,  referindu-se la cetăţenii din Ştefăneşti,   pe care, dacă e să ne luăm după propriile declaraţii, i-ar iubi mai mult decât pe colegii de partid.
La o săptămână de la acuzaţiile de gestionare incorectă a lucrărilor care au generat brambura de la Podul Viilor, Tudor Pendiuc contraatacă: 
“Am văzut diverse comentarii ale unora care, având în vedere calitatea lor, puteau să întrebe mai întâi la Primărie ce înseamnă reabilitarea unui pod, pentru ca, ulterior, să spună, de exemplu,   că nu s-a lucrat în sărbătorile legale …. Aici l-aş invita să consulte şi el Codul Muncii. Mie, comentariile astea mi s-ar părea constructive dacă cel care le face vine şi cu propuneri  concrete,  din calitatea de participant la actul de administraţie, iar dacă cineva are altă propunere, are argument, cu cea mai mare plăcere eu le voi susţine. Eu i-aş ruga pe cei care stau şi se uită fără să acţioneze,  să intre în teren să joace!”, spune Tudor Pendiuc.

Soluţii ignorate sau pe jumătate aplicate

Sugestii şi propuneri de soluţii au existat, doar că nu întotdeauna s-a ţinut cont de ele. În urmă cu două numere, Atitudine în Argeş a dat exemplul recomandărilor specialuiştilor UPIT care explicau că  “circulaţia pe o singură bandă, de ieşire sau de intrare, conduce,  în caz de coliziune, de accident, de obstrucţionare a circuaţiei pe pod, la o  blocare automată. Vulnerabilitatea sistemului este maximă.  Soluţia privind circulaţia pe ambele sensuri ar putea fi aplicată mai devreme”, arătând că situaţia din teren ar putea permite mărirea perioadei de circulaţie  pe ambele sensuri.
Mai mult, catedra Automobile (Facultatea de Mecanică) a UPIT a propus, în urma  studiului efectuat tocmai în ideea descongestionării traficului auto, amplasarea a peste 60 de indicatoare, atât în zona celor două poduri, cât şi dincolo de acestea, însă doar o parte dintre ele au fost montate.
Aceiaşi specialişti sugerau ca executantul să folosească întreaga zi lumină pentru urgentarea lucrării, însă nici la acest moment nu se lucrează până la căderea serii, ci numai până la ora 17.00. Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea