Senatorii Argeșului, la șase luni de mandat

Vă prezentăm, stimați cititori, o sinteză a muncii depuse de aleșii noștri în Parlamentul României, acum, la intrarea în vacanță. Datele au fost luate din pagina oficială – în cazul de față a Senatului. Desigur, nu putem cuantifica - și nici nu am făcut referire la munca depusă de aleși în circumscripțiile fiecăruia. Însă o cam știm și pe aceasta...

 

Constantin Tămagă, senator PSD

• Șase inițiative legislative (depuse însă pentru grupuri de cîteva zeci de parlamentari) înregistrate la Senat pentru dezbatere
• Zero declarații politice
• Zero întrebări
• Zero interpelări
• Zero interpelări adresate primului ministru
• O luare de cuvânt în plen – nu vă speriați, e vorba despre depunerea jurământului
• Zero moțiuni
Cam aceasta este, în cifre, activitatea domnului senator. Și cifrele nu stau bine deloc...

Șerban Constantin Valeca, senator PSD

• Opt inițiative legislative (depuse, ca și în cazul anterior, pentru grupuri de câteva zeci de parlamentari) din care:
- 5 înregistrate la Senat pentru dezbatere
- 1 înscrisă pe ordinea de zi
- 1  trimisă la Cameră pentru dezbatere
- 1 trmisă la promulgare
• Zero declarații politice
• Două întrebări
• Două interpelări
• Zero interpelări adresate primului ministru
• Două luări de cuvânt în plen – din care una este pentru depunerea jurământului
• Zero moțiuni

Întrebări puse de senatorul
Șerban Valeca:
1. Întrebare către Ministrul Delegat pentru buget, Liviu Voinea
Obiectul întrebării:  Finanțarea obiectivului ”Amenajare Valea Schitului Comuna Ciofrângeni, jud. Argeș”
Răspunsul primit de senatorul argeșean este unul de tot râsul. Spicuim: ”...cheltuielile de această natură ale unităților administrativ-teritoriale se finanțează din bugetele locale și din împrumuturi. Având în vedere cele menționate... finanțarea unor acțiuni urgente... se face prin alocarea unor sume din Fondul de Intervenție la dispoziția Guvernului.”
În traducere liberă, domnul senator să se adreseze în altă parte, că aici e închis...

Întrebare cu privire la ”Reguli privind regionalizarea” – adresată în  data de 25.03 către ministrul Eugen Teodorovici – nu a primit încă răspuns, semn că nici măcar colegii Domniei sale nu prea se grăbesc...

Interpelări adresate de senatorul Șerban Valeca:
1. Interpelare adresată Ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu
Obiectul interpelării: Realizare acces în comuna Micești, județ Argeș, din DN 73 în punctul intrare Primărie
Răspunsul ministrului: ”...Având în vedere cele menționate mai sus, Ministerul Transporturilor nu mai are competență pentru soluționarea aspectelor din cadrul domeniului de infrastructură a autostrăzilor/drumurilor de interes național.”
Din nou, drum național/autostradă accesate greșit de Domnul Senator

2. Interpelare adresată Ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu
Obiectul interpelării: Fonduri pentru sistemul de sănătate publică. ”...Doresc să vă supun atenției o solicitare și totodată să vă întreb care sunt rezultatele analizei efectuate. Mă refer aici la aprobările de prețuri pe care comisiile de specialitate din coordonarea ministerului le dau pentru importurile de medicamente...”
Răspunsul ministrului: ”... prețurile la medicamentele importate se stabilesc prin comparație cu nivelul prețului de producător analizat în 12 țări din spațiul european, prețul pentru România fiind la nivel minim de comparație...”
Au, ne doare capul din ce în ce mai tare, noroc cu aspirina, că este ieftină...

Luări de cuvânt în plen. Iată stenograma celei de-a doua luări de cuvânt în plen a domnului senator, prima fiind depunerea jurământului:
Continuarea dezbaterilor şi adoptarea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2012 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibil pentru operatori economici producători de energie electrică pentru Sistemul Electroenergetic Naţional şi de energie termică, precum şi/sau energie termică pentru populaţie, precum şi prorogarea termenului prevazut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 122/2011 pentru aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibili pentru unii operatori economici. (L408/2012)

Domnul Şerban-Constantin Valeca:
Mulţumesc, domnule preşedinte.

Constat cu uimire că aceşti colegi ai noştri de la Grupul parlamentar al PDL cred că s-au… parcă mă simt într-o mănăstire de maici.
Rezervele de stat sunt pentru situaţii de urgenţă, deci când este o iarnă foarte mare o termocentrală nu se poate aproviziona cu combustibil mai mult de maximum o săptămână.
Cred că ştiţi foarte bine lucrurile acestea, pentru că este vorba de 2011, când ar fi trebuit să întrebaţi pe fostul director de la RAAN, pe fostul preşedinte al rezervelor de stat, pe fostul ministru care acum face pe maica stareţă.
Deci haideţi să nu exagerăm cu declaraţiile politice, aici.
Sunt întrebări legate de când se restituie şi e corect să se restituie la rezervele statului toate aceste cantităţi, dar momentul şi cauza pentru care ele au fost scoase sunt, evident, pentru situaţii deosebite pe timp de iarnă, când trenurile nu mai pot circula şi cărbunele îngheaţă şi cu pickhammer-ul trebuie să alimentezi o centrală de 1000 de megawaţi. Cred că dumneavoastră nu aţi lucrat nicio zi în sistemul energetic ca să realizaţi aceste lucruri.
Pe de altă parte, este foarte clar că dacă s-au făcut furturi sau alte ilegalităţi sunt controale la toate aceste unităţi economice şi sunt dosare transmise.

Ionuț Elie-Zisu, senator PNL

• Șase inițiative legislative (depuse însă și pentru mulți alți colegi  parlamentari) înregistrate la Senat pentru dezbatere, trimise la Cameră pentru dezbatere și una înscrisă pe ordinea de zi
• O declarație politică
• O întrebare
• O interpelare
• Zero interpelări adresate primului ministru
• Patru luări de cuvânt în plen
• Zero moțiuni

Declarația politică a senatorului Ionuț Elie-Zisu
Denumire: Declaraţie politică având ca temă organizarea examenului de bacalaureat
Spicuim: ”Declarația pe care am onoarea s-o susțin astăzi în fața dumneavoastră se dorește a fi un punct de vedere în favoarea diferențierii probelor la examenul de bacalaureat în funcție de profilul și filiera de studiu ale elevilor.
De la bun început, vă mărturisesc că nu cred în dihotomia care a marcat acest subiect, și anume că școala trebuie să le dea unora educație, iar altora o meserie...”
Probabil că momentul a fost marcat de rămânerea  mai multor colegi cu gura căscată, dacă ținem cont că o mare parte a parlamentarilor români s-au dat jos din tractoare în favoarea studiilor numai în perioadele dintre culturi. Mare dihotomie...
Domnul senator încheie aproape apoteotic, așa cum îi stă bine unui liberal: ”Tinerii din școlile românești trebuie lăsați să studieze acolo unde consideră că aptitudinile lor sunt cele mai relevante și mai utile lor și societății românești. Să-i lăsăm să-și urmeze calea și să punem capăt acestei tendințe de a uniformiza ceea ce nu poate fi uniformizat: oameni, cariere și destinele viitoarelor generații.”
Vă mulțumesc – a mai spus domnul senator, iar noi achiesăm, aproape cu lacrimi în ochi...


Întrebare adresată de senatorul Ionuț Elie-Zisu Domnului Alexandru Voicu, Ministru pentru Relația cu Parlamentul: Ref. stadiul lucrărilor publice privind proiectarea, construcţia, finanţarea, operarea şi întreţinerea Drumului Expres/Autostrada Craiova-Piteşti, km. 0+000 – km 121+185
Spicuim din răspuns: ”Anunțul de concesionare și documentația aferentă au fost publicate în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SEAP)... Evaluarea candidaturilor este în derulare. După desemnarea candidaților preselectați, va începe etapa de dialog competitiv. Cu stimă...”
No comment...

Interpelare
Denumire: Situaţia microbuzelor de transport şcolar
Interpelarea adresată în data de 22.04 nu a primit încă un răspuns
Luările de cuvânt în plen conțin, practic, întrebările și interpelările adresate miniștrilor, cele enunțate mai sus.
Cam aceasta este, în plen...itudinea ei, activitatea parlamentară a domnului senator Ionuț Elie-Zisu...

Ion Popa, senator PNL

• Zece inițiative înregistrate la Senat pentru dezbatere, informare, și două înscrise pe ordinea de zi
• Două declarații politice
• Trei întrebări
• Patru interpelări
• Zero interpelări adresate primului ministru
• Cinci luări de cuvânt în plen
• Zero moțiuni
Declarațiile politice:
1. „Necesitatea investiţiilor şi oportunităţile existente nefructificate de autorităţile din judeţul Argeş”
Declarația senatorului Ion Popa este una de susținere a investițiilor în nordul județului, în special cele referitoare la turism, cu accent pus pe Transfăgărășan și pe menținerea acestuia deschis, prin investiții, o perioadă cât mai lungă de timp. De asemenea, a fost atins și subiectul stațiunii Moliviș, care se vrea o stațiune echivalentă cu cele europene consacrate. Senatorul Popa încheie inspirat, cu un citat din Ionel Brătianu: ”Sunteți, domnilor, reprezentanții unui popor care este mândru și poate fi mândru de trecutul său și care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său...”
2. „Responsabilitatea în politică şi economie”
Întrebări:
1. Personal specializat în accesarea de fonduri europene necesar adminstraţiilor publice locale
2. Personal specializat în accesarea de fonduri europene necesar adminstraţiilor publice locale
3. Pensionarea anticipată
Interpelări:
1. Reorganizarea administrativ-teritorială din perspectiva regionalizării
2. Situaţia diminuării finanţărilor pentru persoanele şi asociaţiile care se ocupă de persoanele cu handicap
3. Deschiderea Transfăgărăşanului circulaţiei publice mult mai devreme de 30 iunie
4. Schimbarea calendarului de utilizare a Transfăgărăşanului şi proiectul Moviliş

Iulian Cristache, senator PP-DD

• Trei inițiative (... și toate trei alături de întreaga echipă a partidului, neostoită ca și liderul său...), două înregistrate la Senat pentru dezbatere, informare, și una în lucru, la comisiile permanente ale Senatului
• O declarație politică
• Zero întrebări
• Trei interpelări
• O interpelare adresată primului ministru
• Patru luări de cuvânt în plen
• Zero moțiuni

Declarația politică se intitulează: ”Bechtel, mulțumim, căci ca tine nu găsim!”
Spicuim din cuprins: ”...Cei care au semnat contractul nu vor păți nimic? Da, da, acum înțeleg. Ei sunt, într-adevăr, experții României. Cei mai buni. Tot ei vor semna și de aici înainte contractele.
Cum?! Așa se îmbogățesc unii?! Ce idee trăsnită!
Să spunem că PSD ne-a pricopsit cu Bechtel prin persoanele domnului Adrian Năstase, cel aplaudat și adulat de 5.000 de PSD-iști acum două luni... Și ultima întrebare: cine plătește pentru Bechtel? Ar fi timpul să nu înaintați factura tot poporului român (Aplauze).”
Interpelări:
1. Ineficienţa activităţii celor cinci SIF-uri şi a Fondului Proprietatea
2. Achiziţionarea unui sistem Roentgenterapie profundă şi artificială destinat terapiei oncologice
3. Clarificarea priorităţilor economice ale României în contextul actual!

De unde se vede treaba că domnul proaspăt senator este pătruns de sitemele și mecanismele economiei la nivel mai mult național decât local, așa cum îi stă bine, probabil, unui parlamentar provenit din cogea partidul...

Interpelare adresată primului ministru
Obiectul interpelării: „Să trăiască Domn’ Primar/ Că e mare gospodar!”
Trebuie aici subliniat faptul că domnul senator PP-DD este singurul din Argeș care are bifată o interpelare către primul ministru. De asemenea, o idee bună. Și anume cea referitoare la identificarea sumelor necesare primei intabulări a terenurilor agricole și forestiere. Ideea avansată de domnul senator este de a fi stopată ”veselia continuă la nivelul fiecărei localități, ocazionată de așa numitele ”Ziua Comunei”, ”Fiii Satului”, ”Festivalul Florilor”, sau cum s-or mai numi,... care presupun multă muzică, de multe ori îndoielnică, invitați unul și unul... iar la finalul distracției se mai aruncă niște bani prin organizarea unui foc de artificii, de care nu mai știe nimeni cât costă, căci nu-i așa, s-a dus în aer...”
Bilă neagră domnului senator, în cadrul aceleiași interpelări, pentru ideea de a tăia banii consilierilor locali, ca sursă de finanțare în același scop. ”...Consider că ... sunt mulți neaveniți în consilii care votează după cum li se dictează sau în funcție de interese. Eu consider că a fi consilier local este o cinste și o onoare pe care ți-o face colectivitatea în care trăiești, iar dacă vrei implicare politică, o faci din spirit civic, cu bună credință pentru binele tuturor celor în mijlocul cărora trăiești...”
Domnule senator, ați vorbit mai sus despre parlamentari, sau despre consilierii locali? Pe când o interpelare pentru eliminarea completă a indemnizațiilor de senator, că doar ”este o cinste și o onoare pe care ți-o face....”

Concluzie: "Ce oameni excepționali trec pe lângă noi, anonimi, și noi admirăm prostește atâția neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa și "opinia publică", numai pentru că le-a popularizat numele politica și literatura."    
Mircea Eliade

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea