650 de romi din Ştefăneşti vor beneficia de analize medicale gratuite

Primăria Oraşului Stefăneşti a semnat, luni, 1 iulie 2013, cu Agentia Naţională pentru Romi contractul de finanţare a proiectului “Analizele medicale fâcute la timp îţi pot salva viata!”. Proiectul are ca scop îmbunătăţirea stării de sănătate a cetăţenilor de etnie romă din oraşul Stefăneşti, în vederea accelerării incluziunii sociale a romilor şi din punct de vedere al sănătăţii. Proiectul, care a fost depus cu ocazia lansării apelului de proiecte pentru programul “Anul European al cetăţenilor” a fost declarat eligibil în cadrul sesiunii de finanţări aprilie-mai 2013. Valoarea totală a proiectului este de 58.102 ron, din care contribuţia Agenţiei Naţionale pentru Rromi este de 50.000 de ron, iar contributia Primăriei Stefăneşti este de 8.102 ron. Proiectul ,,Analizele medicale făcute la timp îţi pot salva viaţa!”s-a născut din cauza numărului mare de persoane de etnie romă care nu-şi permit să-şi facă analizele medicale de bază. Foarte puţini dintre ei au un loc de muncă stabil, în timp ce marea lor majoritate trăiesc de pe urma ajutoarelor sociale sau din puţinii bani pe care îi primesc din vânzarea pet-urilor sau a fierului vechi. Ca atare, nefiind asiguraţi, dacă vor să-şi facă analizele, trebuie să le plătească, ceea ce le este aproape imposibil, ei abia reuşind să facă rost de banii necesari pentru a cumpăra mâncare pentru familia lor.
În cadrul proiectului, care se va derula în perioada 21.06.2013-20.12.2013, un număr de 650 de persoane de etnie romă, copii, batrâni, femei, în special tinere mame, vor beneficia de un set gratuit de analize medicale de bază: colesterol total, glicemie, TGO, TGP, emoleucogramă completă, măsurarea tensiunii arteriale, electrocardiograma-EKG. Beneficiarii vor primi interpretarea investigatiilor medicale şi vor fi direcţionaţi către medicul specialist, în funcţie de afecţiunile de care suferă. În paralel cu efectuarea analizelor, va avea loc şi o campanie de conştientizare a populatţiei de etnie romă din oraşul Stefăneşti asupra faptului că sănatatea este foarte importantă şi că prezenţa periodică la medic este o necesitate.
Recoltarea analizelor se va face de către o clinică medicală din Piteşti, care va trebui să îndeplinescă încă o condiţie pe lângă cea legată de preţ: să aibă ambulanţă autorizată de Ministerul Sănatăţii pentru recoltare la domiciliul pacientului, care să fie dotată cu scaun pentru recoltare, pat pliant, EKG portabil, trusă de prim ajutor, apă potabilă, pahare de unică folosinţă şi alte consumabile. Zonele în care se va face recoltarea analizelor sunt: Zăvoiul Mic, Zăvoiul Mare, Streaua, Zona Blocuri şi Goleşti.
Obiectivul general al acestui proiect îl constituie îmbunătăţirea stării de sănătate a cetăţenilor de etnie romă în vederea accelerării incluziunii sociale a romilor şi din punct de vedere al sănătăţii.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea