Iată ce (n-)au făcut în Parlament deputaţii de Argeş, la șase luni de mandat

După ce, săptămâna trecută, Atitudine în Argeş v-a prezentat sinteza muncii depuse de senatorii de Argeş,  în numărul acesta aveţi ocazia să aflaţi cât de activi sau leneşi au fost deputaţii argeşeni, acum, la intrarea în vacanță. Unii mai activi, alţii mai inactivi, unii cu iniţiative legislative şi moţiuni, alţii doar cu declaraţii politice, întrebări sau interpelări! Iată-i pe cei cărora le-am dat votul pentru a-i trimite să ne reprezinte în camera Deputaţilor. (Atitudine  în Argeş)

Radu Vasilică: nicio iniţiativă legislativă şi zero ecouri după lobby-ul făcut pentru Argeş în programul Rabla

Ales deputat în circumscripţia electorală nr. 3 Argeş, parlamentarul PSD de Ştefăneşti a avut 4 luări de cuvînt, o declaraţie politică şi 6 interpelări (cereri adresate Guvernului prin care se solicită explicaţii asupra politicii guvernamentale în anumite probleme).
Una dintre interpelările formulate de Radu Vasilică a fost adresată Rovanei Plumb, Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice. Parlamentarul s-a interesat de situaţia Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional în anul 2013,  arătându-se, totodată, nemulţumit de faptul că “suma maximă ce poate fi economisită de către persoanele fizice / juridice s-a redus aproape la jumătate faţă de anul trecut (de la 11.400 la doar 6.500 de lei). Această reducere, coroborată cu lansarea Programului „Rabla” 2013 abia la data de 15 mai a.c., a afectat în mod negativ scopul declarat al acestui program, şi anume stimularea înnoirii parcului auto din România.”
Deputatul a încercat să se remarce printr-un un lobby pentru judeţul care l-a trimis în Parlament: “Ca parlamentar de Argeş, interesul meu asupra acestui subiect este amplificat de faptul că în judeţ se află cel mai mare producător de autoturisme din România, uzina Dacia Renault fiind direct interesată în derularea eficientă şi cât mai amplă a acestui program al Administraţiei Fondului pentru Mediu (…)“
Ecourile demersurilor sale au fost zero, având în vedere faptul că în Argeş au fost distribuite 126 de tichete, în 6 centre autorizate. Asta, în prima etapă, pentru că Argeşul n-a mai beneficiat de o a doua etapă, în condiţiile în care  alte judeţe au împărţit de zece ori multe vouchere (Vâlcea – 1485 vouchere primite, Gorj – 1372 vouchere primite, Sibiu – 1299 vouchere primite şi Alba – 1244 vouchere primite)
Situaţia tăierilor masive de pădure - altă interpelare cu feedback nemulţumitor
În luna februarie 2013, acelaşi deputat a semnalat Luciei Ana VARGA, Ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură,  prin intermediul unei interpelări parlamentare, situaţia îngrijorătoare legată de tăierile masive de pădure din câteva localităţi ale Colegiului nr. 6 din Argeş, pe care îl reprezintă în Parlamentul României, revenind ulterior asupra sesizării. Rezultatele demersurilor  parlamentarului  au fost nemulţumitoare chiar și pentru iniţiatorul lor. Ministrul a venit, a a văzut şi a plecat iar tăierile au continuat…la ras.
O iniţiativă legislativă care să schimbe soarta o pădurilor ar fi putut fi, totuşi, mai cu ecou decât interpelările.

Bogdan Niculescu Duvăz

Ales deputat în circumscripţia electorală nr. 3 Argeş, deputatul PSD de Topoloveni a avut, de la învestirea în noul mandat şi până în prezent, 5 luări de cuvînt şi două propuneri legislative iniţiate nu singur, ci împreună cu alţi 17 colegi parlamentari, în fiecare caz în parte. Este vorba despre o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele între profesioniști și consumatori şi o alta pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.96/2002 privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și privat, precum și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore.
Relaxat a fost, relaxat e încă
De amintit că, la finalul anteriorului mandat de parlamentar al lui Bogdan Niculescu Duvăz, Simona Bucura Oprescu, pe atunci doar aspirantă la un fotoliu de parlamentar, nu s-a sfiit să-l nominalizeze pe deputat ca fiind unul dintre cei mai inactivi parlamentari din Argeş, sugerându-i chiar, aşa cum a făcut-o şi în cazul deputatului Ion Burnei, să se retragă şi să lase locul altora care aşteaptă la rând. Duvăz nu s-a retras şi chiar a mers înainte cu ambiţie şi, chiar dacă de vreo patru ani nu mai trecuse prin colegiul care în 2008 l-a trimis în Parlamentul României, Bogdan Niculescu – Duvăz a mai câştigat un mandat de relaxare.

Gheorghe Marin

În cele şase luni de mandate, Gheorghe Marin, deputatul PSD de Cîmpulung (ales în circumscripţia electorală nr 3 Argeş) a avut  doar două patru luări de cuvînt, dintre care una la … depunerea jurământului şi una, în ianuarie 2013, pentru apărarea Cabinetului Ponta, cu prilejul dezbaterii moţiunii simple "Guvernul Ponta - fabrică de şomeri” iniţiată de deputaţii PDL. Pe scurt, Gheorghe Marin a stat mai mult  în umbră, numele său figurând doar pe lista de coiniţiatori  ai propunerii  legislative privind înfiinţarea “Fondului Român de Investiţii Strategice în Energie şi Resurse Energetice ” S.A.
În campania electorală, împreună cu Ion Popa şi Mircea Drăghici, Gheorghe Marin  promitea  electoratului din Câmpulung: “vom lupta pentru propășirea acestei zone şi pentru a crea cât mai multe locuri de muncă. Electoratul său n-a văzut încă, din partea deputatului, vreo iniţiativă legislativă care să creeze oportunităţi în această direcţie.

Mircea Drăghici

Chestorul Camerei Deputaţilor, social-democratul Mircea Drăghici, a avut 3 propuneri legislative, la care a fost coiniţiator, 21 de  luări de cuvânt, 20 de declaraţii politice pe linia situaţiei medicilor din România, modificării legislaţiei electorale, absorbţiei fondurilor europene, aderării la Schengen, reducerii TVA diferenţiat la alimentele de bază, regionalizarea, şomajul etc şi 8 întrebări şi interpelări 
Interpelările i-au dat … încredere. Probabil doar domniei sale!
“La începutul acestei luni, i-am adresat Ministrul Nicolăescu şi o întrebare cu privire la deficitul de personal din spitalele româneşti. Răspunsul primit de la Ministerul Sănătăţii la interpelarea depusă în luna aprilie a acestui an îmi dă încredere că problemele medicilor sunt privite cu maximă seriozitate de actuala conducere a ministerului şi că rezolvarea acestora este prioritară. Ministrul Sănătății mi-a comunicat faptul că a fost construit un grup de lucru care analizează problematica revizuirii sistemului de salarizare prin stimularea performanţei şi competitivităţii în sistemul sanitar. Mai mult, rezultatele acestui grup de lucru vor fi transparente şi se vor prezenta actorilor interesaţi pentru dezbatere publică.  Sunt convins că situaţia din sistemul medical va fi rezolvată cât mai rapid, deoarece USL şi-a asumat ca prioritate, încă de la preluarea mandatului, construirea unui sistem de sănătate bazat pe performanţă, care să cuprindă medici bine pregătiţi şi motivaţi corespunzător”
Pe principiul “faci un grup de lucru, ca să nu zici că n-ai fcut nimic”, Ministrul  Nicolăescu i-a comunicat  deputatului de Curtea de Argeş că într-un astfel de grup “se analizează problematica revizuirii sistemului de salarizare prin stimularea performanţei şi competitivităţii în sistemul sanitar”
Cele trei iniţiative semnate alături de colegi şi consemnate de Camera Deputaţilor se referă la o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați,  o propunere legislativă privind ziua liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului şi o altă propunere legislativă, privind revizuirea Constituţiei României.

Andrei Gerea

Ales deputat în circumscripţia electorală nr 3 Argeş, Andrei Gerea, liderul liberalilor din Cameră, a avut în această sesiune 29 de luări de cuvînt, 16 declaraţii politice, 8 luări de cuvînt în BP, 8 propuneri legislative şi nici mai mult, nici mai puţin de 125 de întrebări şi interpelări. Gerea este şi coiniţiator pentru 8 propuneri legislative: Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului;  Propunere legislativă pentru declararea zilei de 10 mai - Ziua Declarării Independenței României; Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.31/2011 privind intrrzicerea achiziționării de la persoane fizice a metalelor feroase și neferoase și a aliajelor acestora utilizate în activitatea feroviară; Propunere legislativă privind programul "Masa la Școală" pentru elevii din învățămîntul obligatoriu de stat și privat, primar și gimnazial; Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente; Propunere legislativă pentru modificarea alineatului (6) al articolului 47 din Ordonanţa Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor: Propunere legislativă privind revizuirea Constituţiei României.
Declaraţii politice optimiste, dar fără concretizări
La câteva luni după ce,  în campania electorală, s-a erijat în salvatorul Oltchim şi Arpechim, Andrei Gerea a conchis că situaţia de la combinatul argeşean e departe de a fi rezolvată.
“Este foarte adevărat faptul că mai sunt destul de multe probleme în industrie, cum ar fi de exemplu cazul Oltchim-Arpechim, despre care am mai vorbit, dar şi altele, dar cred că Guvernul USL a luat în acest sens, în primă fază, cele mai pertinente măsuri“, declara, la începutul anului, parlamentarul liberal.
Singurele eforturi ale deputatului, legate de Arpechim, sunt cele de  căutare a celor ce se fac vinovaţi de soarta Petrochimiei:
“Cel mai grav lucru în tot acest parcurs, după preluarea Arpechim de către Oltchim, constă în faptul că nu a existat un buget care să fie asumat de către specialiştii Diviziei şi nu s-a ştiut niciodată cât se poate consuma. Abia la sfârşit, când s-a tras linie, s-au aflat sumele adevărate, care i-au îngrozit pe angajaţii Petrochimiei. Cine trebuie să răspundă juridic pentru toate aceste prejudicii? Avem un răspuns concludent, aş zice: din 2010 şi până în 2012, guvernul PDL şi-a numit oamenii în Consiliile de Administraţie, iar aceştia au luat decizii şi au împuternicit conducerea SC Oltchim SA pentru a emite decizii financiare şi tehnice! Ba mai mult decât atât, directorul Roibu a fost de fiecare dată mandatat şi împuternicit de AGA pentru a lua toate deciziile. Acesta a fost interfaţa guvernărilor PDL, care nu mai recunosc nimic acum. Oare domnul Roibu lua de unul singur acele hotărâri? Nu existau nişte Consilii de Administraţie formate, bineînţeles, din reprezentanţi ai Ministerului Economiei, deci din PDL-iști  100%? De bla-bla-uri suntem sătui! Doar am avut parte din belşug de repertorii de gen, timp de patru ani!”, exclama, într-una din cele 16 declaraţii politice făcute, Andrei Gerea în şedinţele Camerei Deputaţilor
Ce-i drept, aşa e! Toată lumea s-a săturat de bla-bla-uri, inclusiv petrochimiştii piteşteni care îşi puseseră speranţe în promisiunile electorale, dar care, în cele din urmă, s-au trezit fără un loc de muncă.
Bine că după recentele concedieri de la Arpechim, deputatul PNL de Pitești, Andrei Gerea, s-a declarat optimist în privința viitorului apropiat al societății. „Rămânem optimiști! Sper într-o privatizare a Oltchimului la pachet atât cu petrochimia, cât și cu rafinăria Arpechim. Sunt interesate în privatizare câteva firme și fonduri de investiții”, aşa cum arăta parlamentarul liberal într-una din  conferințele  de presă ale  USL Argeș.

Cătălin Teodorescu

Singurul parlamentar al PDL din Argeş (trimis în Camera Deputaţilor după redistribuire) a avut 3 luări de cuvînt, două declaraţii politice, 16 propuneri legislative, o interpelare şi 5 moţiuni.
Într-una din cele două declaraţii politice (ambele pe tema Arpechim),  deputatul PDL de Argeş a reproşat Guvernului USL că nu s-a implicat în salvarea combinatului: "Doresc să vă reamintesc că una dintre promisiunile guvernului USL, atunci când acesta a preluat puterea, se referea la privatizarea Combinatelor Arpechim Pitești și Oltchim Râmnicu-Vâlcea, această privatizare urmând să fie soluția pentru salvarea a peste 3000 de locuri de muncă. Acum, la mai bine de un an de când guvernul „Uniunii Soluțiilor Lipsă” se află la conducerea țării, această promisiune a rămas neonorată și, mai mult decât atât, soarta celor două combinate pare să fie pecetluită. De la începutul anului 2013, angajații Combinatului Arpechim Pitești protestează în stradă (…). Din păcate însă, după ce au fost mințiți și amăgiți cu promisiuni în campania electorală de către USL, oamenii au fost anunțați că urmează disponibilizările, consorţiul de administratori judiciari  trimițând  prin poştă pentru 327 de angajaţi ai Arpechim înştiinţările de încetare a contractelor de muncă. (…) Doamnelor și domnilor deputați, Situația de la Arpechim Pitești este una deosebit de gravă, iar răspunderea pentru  această criză socială și economică din județul Argeș aparține guvernului USL, care nu a tratat și gestionat cu responsabilitate cazul Arpechim." a declarat Cătălin Teodorescu.
Iniţiativele legislative ale lui Cătălin Teodorescu (semnate îmopreună cu alţi câţiva parlamentari) sunt următoarele: Propunere legislativă privind pajiștile permanente și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniu (aviz/punct de vedere solicitat); Propunere legislativă pentru modificarea pct.17 al alin.(1) al art.250 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (la Senat); Propunere legislativă privind modificarea alin.(11) al art.III din Legea nr.169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (la Senat); Propunere legislativă pentru completarea Legii 571/2003, Codul Fiscal (la Senat); Propunere legislativă pentru completarea alin.(1) al art.7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începînd cu anul 2007, și pentru modificarea art.2 din Legea nr.36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură (la Senat); Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2012 privind modificarea unor acte normative și pentru reglementarea unor măsuri tranzitorii în domeniul executării unor creanțe datorate statului (la Senat); Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2012 privind modificarea unor acte normative și pentru reglementarea unor măsuri tranzitorii în domeniul executării unor creanțe datorate statuluila Senat; Propunere legislativă pentru modificarea lit.q) a alin.(1) al art.9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru mediula Senat; Propunere legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copiila Senat; Propunere legislativă privind modificarea LEGII nr.53 din 24 ianuarie 2003, Codul Muncii la Senat; Propunere legislativă privind programul " Masa la Școală" pentru elevii din învățămîntul obligatoriu de stat și privat, primar și gimnazialla Senat; Propunere legislativă privind clasificarea fermelor și exploatațiilor agricole; Propunere legislativă privind definirea spațiului rural național; Propunere legislativă privind clasificarea fermelor și exploatațiilor agricole; Propunere legislativă pentru înființarea ghișeului unic pentru înmatricularea autovehiculelor; Propunere legislativă pentru aprobarea unor măsuri fiscal pentru sprijinirea mediului de afaceri, crearea de noi locuri de muncă și stimularea consumului; Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.
Moţiunile lui Teodorescu:
1.    Guvernul Ponta – fabrică de şomeri
2.    Politica antieuropeană sau „cum poate trăi USL fără Schengen”
3.    Salvaţi metroul bucureştean
4.    „Companiile de stat în guvernarea USL: management privat sau cumetrie de partid?”
5.    „Scăpaţi mineritul din Valea Jiului de norocul rău al conducerii bicefale Vosganian-Niţă”

Theodor Nicolescu

Ales  în circumscripţia electorală nr.3 Argeş, deputatul Theodor Nicolescu a avut 20 de luări de cuvînt, 6 declaraţii politice, 14 întrebări şi in¬terpelări şi 7 propuneri legislative iniţiate: Propunere legislativă pentru modificarea și completarea LEGII nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățămâmt; Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului; Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997;
Proiect de Lege privind instituirea Zilei Naționale pentru Adopție;Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii; Propunere legislativă pentru declararea zilei de 10 mai - Ziua Declarării Independenței României; Propunere legislativă privind revizuirea Constituţiei României
Una din declaraţiile sale politice exprimate în Camera Deputaţilor  face referire la   "Energia verde” - afacere pentru unii, povară pentru alţii, arătând că, din cauza costului ridicat, beneficiile energiilor regenerabile devin discutabile. Deputatul de Argeş  a cerut ministrului delegat pentru energie, Constantin Niţă, să fie mai tranşant în problema certificatelor verzi, să găsească soluţii legislative în acest sens, eventual prin regândirea schemelor de sprijin şi mai ales a procentelor pe care cetăţenii trebuie să le plătească în contul energiei regenerabile, dând astfel certitudinea că statul este solidar cu ei, şi nu părtaş cu cei care dezvoltă afaceri regenerabile. Nicolaescu a explicat  că: “în spatele acestui tip de industrie se află afaceri prospere, care se dezvoltă şi din buzunarele cetăţenilor, prin faptul că sunt obligaţi să plătească în factura de energie o cotă-parte, din ce în ce mai mare, în fiecare an, pentru susţinerea energiei regenerabile.(…) Aceste măsuri au atras ca un magnet investitorii străini în domeniu, parcul naţional de producţie a crescut substanţial în ultimii ani, iar consecinţele s-au transpus şi în facturile consumatorilor casnici. Astfel, din suma aferentă unei facturi pe care un cetăţean român o plăteşte lunar, în 2013, pentru energia electrică, un procent de aproximativ 10% este achitat obligatoriu pentru certificatele verzi, instrumentul reglementat de stat în scopul încurajării producătorilor de energie regenerabilă. În acest ritm românii vor ajunge să achite o factură de energie mai mare cu 50% în 2020 decât în prezent, aşa cum estimează analiştii şi calculele lor. În aceste condiţii, beneficiile energiilor regenerabile devin discutabile, din moment ce umflă serios facturile cetăţenilor români, riscând să afecteze în viitor nivelul de trai al acestora, şi aşa destul de scăzut în urma unei guvernări iresponsabile din perioada 2009-2011.Situaţia este dificilă mai ales pentru cei cu venituri modeste, pentru pensionari, care, din banii pentru traiul de zi cu zi, pentru medicamente şi achitarea facturilor în creştere la întreţinere, trebuie să suporte şi cota-parte pentru certificatele verzi - 10% astăzi, 20% mâine, 50% în 2020 -, rotunjind astfel profiturile şi conturile producătorilor de energie verde”
În aceeaşi declaraţie politică, deputatul a concluzionat: “energia regenerabilă, deşi profitabilă, riscă să devină o povară pentru consumatori, iar intervenţia statului trebuie luată în calcul prin modificarea sistemului de subvenţii şi chiar a legislaţiei în domeniu.”

Jenica Dumitru

Jenica Dumitru, deputat ales (după redistribuire) în circumscripţia electorală nr 3 Argeş, pare, cel puţin dacă ne luăm după activitatea consemnată pe site-ul Camerei Deputaţilor, mai activă decât alţi parlamentari de la care argeşenii aveau aşteptări: 16 luări de cuvînt, 14 declaraţii politice, două moţiuni  şi o întrebare adresată  Ministerului Educaţiei Naţionale  pe tema adaptării educaţiei universitare şi preuniversitare la cerinţele pieţei muncii. Parlamentara de Ștefăneşti este coiniţiatoarea  a 8 propuneri legislative: Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011;Propunere legislativă pentru modificarea art.40 din Legea nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune; Propunere legislativă privind acordarea către preșcolarii și elevii din învățământul obligatoriu primar și gimnazial, de stat și privat, a unui supliment alimentar sub formă de pachete alimentare sau o masă caldă; Propunere legislativă priivind ajutorul financiar acordat perdoanelor care au îngrijit copii ai căror părinți sunt plecați temporar în străinătate; Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se paercep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate; Propunere legislativă pentru modificarea și completarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice; Propunere legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificarile și completările ulterioare; Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea forței de muncă
De precizat că primele două  propuneri la care Jenica  Dumitru a fost cosemnatară au fost respinse.
Cele două moţiuni semnate de Jenica Dumitru,  au fost depuse de deputat împreună cu ceilalţi colegi de Parlament membri PP-DD. Este vorba de Politica antieuropeană sau "cum poate trăi USL fără Schengen" şi "Scăpaţi mineritul din Valea Jiului de norocul rău al conducerii bicefale Vosganian - Niţă"
Una din  declaraţiile politice ale  Jenicăi Dumitru, intitulată   "Un an de USL, fapte versus promisiuni"  conţine, pe lângă o scurtă apreciere,  mai multe reproşuri la adresa actualei guvernări: “Aţi promis că atunci când veţi ajunge la guvernare mâncarea nu va mai fi un lux. Reducerea TVA-ului la alimentele de bază a fost un veritabil vârf de lance în campania electorală şi cei mulţi şi-au pus speranţa în această promisiune care, cu tot regretul, vă spun că nu pare deloc realizabilă. Politica economică a guvernului nu pare deloc departe de ideile economico-financiare ale guvernărilor ultimilor 4 ani (…). Reducerea CAS-ului, veşnica promisiune făcută pentru a mulţumi dorinţele angajaţilor şi angajatorilor deopotrivă, rămâne un subiect tabu, şi investiţiile în România rămân la cote îngrijorător de mici, din cauza, cred eu, lipsei de predictibilitate fiscală. La Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor discutăm aproape săptămânal modificări ale Codului fiscal. Nu în ultimul rând, doresc să atrag atenţia celor care guvernează asupra eşecului implementării managementului privat la companiile unde statul este încă acţionar. Se ratează ocazii bune de a face ordine în sistemul public pentru a hrăni, se pare, o clientelă de partid sau, mai bine zis, partide, foarte avidă. Nici cu privatizările nu stăm foarte bine, că tot veni vorba de management privat. Oltchim, Mechel şi mai nou CFR Marfă sunt exemple concludente de "aşa nu" în materie de privatizări locuri de muncă, pierdute”.

Simona Bucura Oprescu

Deputatul PSD de Mioveni (circumscripţia electorală nr.3 Argeş), unul dintre cei mai vizibili parlamentari de Argeş, atât în Camera Deputaţilor , cît şi în teritoriu,  a avut 10 luări de cuvînt, 6 declaraţii politice, o întrebare  adresată Ministerului Justiţiei  referitoare la Menţinerea Judecătoriei/Parchetului din oraşul Topoloveni, jud. Argeş şi  7 propuneri legislative: Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați; Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții; Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii; Propunere legislativă privind serviciile consulare prestate pe teritoriul României și nivelul taxelor aferente acestora; Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Propunere legislativă privind revizuirea Constituţiei României;Propunere legislativă privind organizarea şi exercitarea profesiilor de bonă şi de babysitter în România
Şi Simona Bucura Oprescu a făcut, în Camera Deputaţilor, o declaraţie politică  referitoare la Oltchim şi Arpechim -  "Hoţul strigă hoţul în cazul Oltchim." - din care cităm: “Aşa cum sublinia recent şi ministrul finanţelor, jaful de la combinat se înscrie în modul în care PDL a patronat contracte oneroase, contractele oneroase ale băieţilor deştepţi. PDL a pus pe butuci economia şi implicit Oltchim, iar acum face pe lupul moralist când, de fapt, mulţi dintre membrii săi ar trebui să răspundă penal pentru dezastrul provocat la Vâlcea, la Piteşti şi în toată ţara.”
Printre  intervenţiile  Simonei  Bucura Oprescu  la tribuna Camerei Deputaţilor s-a numărat şi  o declaraţie politică referitoare la probleme cu care se confruntă administraţia publică locală, cu referire la judeţul care a trimis-o în Parlament. “(…) În activitatea mea de deputat, de până acum, dar şi în perioada în care am fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, am putut să intru în contact cu foarte mulţi primari, viceprimari şi consilieri locali şi am putut astfel să identific multe din problemele cu care aceştia se confruntă în activitatea lor. Una dintre cele mai importante solicitări ale administraţiei locale - şi judeţene - o reprezintă situaţia personalului. Pe de-o parte, unii primari se plâng de faptul că personalul are salarii mici, care limitează creativitatea şi performanţa, iar pe de altă parte invocă tot mai des necesitatea angajării unor noi specialişti. Sunt structuri ale administraţiei locale - cum ar fi chiar primăriile ori poliţiile locale - în care este deficit de personal, iar reglementările în vigoare privind angajările la stat fac ca problema să nu aibă o soluţie imediată şi să adâncească dificultăţile. În acelaşi registru se înscrie şi problema limitării cheltuielilor cu salariile şi a numărului de angajaţi. (…).Mai trebuie menţionată şi capacitatea relativ limitată a autorităţilor publice în ceea ce priveşte identificarea, prioritizarea şi pregătirea proiectelor de investiţii, în special privind procesul de atragere a fondurilor europene. La acest capitol poate fi menţionată şi necesitatea implementării unui sistem care să permită accesarea mai rapidă şi derularea în aceeaşi linie a proiectelor cu finanţare europeană care ar putea rezolva o bună parte din problemele cu care se confruntă comunităţile locale (…) ”

Daniel Constantin

Deputatul PC de Argeş, Daniel Constantin, a avut 4 luări de cuvânt şi 3 declaraţii politice şi este cosemnatarul a două propuneri legislative:  o propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor şi o propunere legislativă privind revizuirea Constituţiei României.
În declaraţia sa  politică referitoare  la campania "Caravana fondurilor europene pentru satul românesc", Daniel Constantin a   precizat: ”Faptul că astăzi vorbim de un grad de absorbţie mai mare de 5 ori decât al altor fonduri europene este un lucru lăudabil la adresa APDRP. S-au făcut eforturi considerabile pentru ca noi să vorbim în anul 2013 de un grad de contractare a fondurilor europene de 74%. De asemenea, banii plătiţi către beneficiari sunt de aproximativ 4,8 miliarde de euro. În momentul de faţă, satele şi comunele din România au nevoie în continuare de finanţare şi ne vom preocupa ca toţi banii pe care îi avem acum la dispoziţie să ajungă în mediul rural. Facem eforturi, zi de zi, să simplificăm birocraţia. Foarte mulţi beneficiari, fie că vorbim de autorităţi publice, fie că vorbim de fermieri, spun că sunt foarte multe documente care necesită avize de la alte instituţii implicate. Vreau să înţeleagă toţi beneficiarii că o mare parte din această birocraţie trebuie respectată, astfel încât să ne asigurăm că nu vom avea corecţii financiare, că nu vom avea de restituit bani europeni.”

Mihai Deaconu

Deputatul trimis în Parlament din circumscripţia electorală nr.3 Argeş, după redistribuire, a avut  patru luări de cuvânt, două interpelări, două moţiuni şi 14 propuneri legislative iniţiate împreună cu alţi parlamentari: propunere legislativă pentru modificarea art.40 din Legea nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune; propunere legislativă pentru modificarea art.58 alin.(4) din Legea educației naționale nr.1/2011; propunere legislativă pentru modificarea art.3 alin.(1) lit.b) din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată; propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății; propunere legislativă pentru completarea art.182 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății; propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se paercep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate; propunere legislativă pentru modificarea și completarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice; propunere legislativă pentru modificarea și completarea OUG 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice; propunere legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificarile și completările ulterioare; propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea forței de muncă; propunere legislativă privind programul "Masa la Școală" pentru elevii din învățămîntul obligatoriu de stat și privat, primar și gimnazial; propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.89/1998-Legea apiculturii; propunere legislativă pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.21/1992 privind protecția consumatorilor.

Cătălin Rădulescu

Deputarul PSD (ales în circumscripţia electorală nr.3 Argeş) a luat cuvântul o singură dată, la depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor şi şi-a pus numele pe două propuneri legislative: una pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu  şi una pentru modificarea și completarea Legii nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii.
Inițiative legislative depuse:
1. Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii
2. Modificarea alocației de stat pentru copii de la 40 lei la 200 lei
3. Modificarea OUG nr. 196/2005 privinf fondul de mediu, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006 cu modificările și completările ulterioare
4. Modificarea legii privind pensia de urmaș, indiferent de vârsta decedatului sau stagiul de cotizare
5. Modificarea ordonanței 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor
Inițiative legislative în curs:
1. Lege privind modificarea și cmpletarea Legii nr. 185/2013 privind amplasarea mijloacelor de publicitate
2. Lege privind obligativitatea uniformelor școlare în școlile și liceele din România
3. Lege privind modificarea și completarea legii nr. 448/2006, privind indexarea indemnizației de handicap anual cu inflația
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a depus 82 amendamente, printre care:
- la proiectul de lege privind măsurile de finalizare a procesului de restituire în natură sau în echivalent a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România – 34 de amendamente
- la proiectul de lege privind modificarea și completarea ordonanței de urgență a Guvernului privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân – 10 amendamente
- la proiectul de lege privind modificarea procedurii achizițiilor publice – 25 amendamente
- la proiectul de lege privind poliția locală – 8 amendamente
- la proiectul de lege privind taximetria – 5 amendamente
În afară de punctele prinse în propria platformă electorală, deputatul Cătălin Rădulescu a avut inițiative lăudabile, printre care poate fi remarcată cea de donare a salariului de parlamentar în perioada vacanței pentru achiziționarea unui angiograf la Pitești; demersuri pentru înființarea unei fundații care să preia echipa de fotbal F.C. Argeș din promiscuitatea în care se află, fundație în care să intre oameni de afaceri argeșeni și iubitori ai fotbalului; demersuri la nivel înalt – încununate deja de succes – pentru schimbarea Legii Achizițiilor Publice, care vor duce la eliminarea birocrației, eliminarea prețurilor de dumping, accelerarea plăților către constructori.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea