Au luat BAC-ul din 16 în 16! Liceul particular din Bradu a atins un maxim ist(e)oric de absolvenți!

Într-o lume guvernată de motorul numit ban, până și educația se cumpără, așa cum mergi la supermarket și-ți umpli coșul cu produse. Românii sunt cei mai mari colecționari de diplome de studii, majoritatea absolvite precum voinicul din poveste, într-un an cât alții-n zece. Pe lângă universitățile particulare, în care în unele chiar se face carte mai bine ca în cele de stat, au apărut și licee particulare. Un exemplu în acest sens - avem un liceu ecologic, mutat cu sediul de curând în comuna Bradu, care pregătește, pe bani, până și detectivii particulari. Însă, ca orice unitate de învățământ care posedă doar autorizație de funcționare și acreditare doar pentru o singură specializare, aceea de tehnician ecolog și protecția calității mediului, absolvenții sunt nevoiți, la finalul anilor de studiu, să susțină examenele în unități autorizate. În cazul de față, examenul s-a susținut în incinta Colegiului Național “Al. Odobescu”. Adică, tot în școli și licee de stat. Cât de bine pregătiți sunt aceștia, ne-o spun doar rezultatele de la BAC furnizate de către reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Argeș.

Din 131 de elevi, doar 8 au reușit să ia BAC-ul

Așadar, dintr-o serie de 131 de absolvenți, 120 au fost de la Frecvență redusă și 11 la Zi. Dintre aceștia, 41 s-au înscris la BAC; 6 de la cursurile de Zi și 17 de la Frecvență redusă, 10 din anii anteriori la Zi și alți 8 din anii precedenți de la FR. Pregătirea temeinică și calitatea învățământului și-au spus cuvântul și de data aceasta, și doar 8 dintre ei au promovat BAC-ul. Având în vedere că fiecare elev plătește câte 1300 lei pe an ca să se aleagă cu o diplomă de absolvire a celor 12 clase, obligatorii cândva. Din câte știm, acești elevi beneficiază de un sediu frumos și bine dotat și astfel s-ar explica și de ce mulți dintre ei mai și repetă anul din când în cand.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea