La doar 16 ani, Cosmin a fost diagnosticat cu cancer osos

# Vrea să trăiască normal, iar noi suntem cei care îl putem ajuta să facă asta! Viaţa lui Cosmin Marinescu era normală până în luna aprilie. De atunci, a trecut prin trei cure cu citostatice. În zadar, pentru că medicii i-au dat verdictul crunt: trebuie sa-i amputeze piciorul. Cosmin are o singură sansa să scape de acest coşmar: o proteză performantă, care l-ar putea salva de acestă operaţie cumplita. Iar pretul pentru care adolescentul ar putea reveni la o viaţă normală este de 20.000 de euro. Tocmai de aceea invitaţi de marcă, Irina Loghin, Daniela Cernea şi Ansamblul Doina Bascovului şi-au dat mâna pentru a strânge fonduri şi pentru a-i oferi o viaţă normală lui Cosmin. Spectacolul va avea loc vineri, 26 iulie, ora 18.00, la Casa de Cultură Adriana Trandafir din Bascov.
Participarea se face pe bază de invitaţii care se pot găsi la sediul Antena 1 Piteşti, dar şi la Casa de Cultură din Bascov. De altfel, se pot cumpăra şi în seara concertului de la intrare. Suportul minim pentru Cosmin este de doar 25 de lei, bani care îl pot ajuta pe acest tânăr să aibă, din nou, o viaţă normală. Deasemenea spectatorii vor participa şi la o tombolă, iar câştigătorul va primi, gratuit, un sejur de săptămînă pe litoral pentru două persoane.
S-au scurs deja trei luni de la prima confruntare a lui Cosmin cu boala şi cu chimioterapia. Au trecut greu şi parca fără niciun sens într-o luptă oarbă cu un duşman necunoscut. Din aprilie, pentru mama lui Cosmin şi prietenii lui, lumea s-a transformat intr-un coşmar viu, care nu se termină odată cu venirea zorilor. Totuşi, visul urât ar trebui să ia sfârsit in sala de operaţie. Ca să nu rămâna fără piciorul stâng, Cosmin are nevoie urgentă de o proteză care costa 20.000 de euro. În fata necazului, nu toţi suntem egali, dar putem fi oameni. Cosmin are la dispozitie mai puţin de o lună pentru a strange cei 20.000 de euro. Orice zi în plus înseamnă încă un pas către amputare. Până atunci însă, rămâne speranţa şi încrederea că puţinul la care poate renunţa fiecare îl va pune din nou pe picioare şi că viaţa merge mai departe şi după cancer.
Cine doreşte să-l ajute pe Cosmin şi nu poate ajunge la spectacolul caritabil din Bascov, poate dona o sumă în contul deschis la BRD, pe numele Gheorghiţa Marinescu.
CONT: RO 09 BRDE 030 SV 32819630300
TITULAR: GHEORGHITA MARINESCU

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea