„Dacă voi câștiga, mulți vor avea probleme!”

# Executorul Eugen Fieraru vrea dreptate de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului # Eugen Fieraru: ”Practic, eu m-am bătut cu avocatul băncii, care era nimeni altul decât Valeriu Stoica, cu directorul băncii, Mișu Negrițoiu, și șeful BNR, Mugur Isărescu.” Eugen Fieraru rămâne unul dintre cei mai controversați argeșeni din istoria recentă a județului. De-a lungul timpului, a contabilizat sute de plângeri penale pe numele său, a avut 3 ordine de suspendare și 2 trimiteri în judecată. De fiecare dată s-a ridicat deasupra tuturor, până de curând, când a fost exclus definitiv din rândul executorilor  judecătorești. De trei luni s-a angajat la biroul unui coleg nou în branșă, Alin Florin Tudor, în calitate de “consilier”, dată fiind activitatea lui vastă în domeniu. Există multe voci care numai de bine nu-l vorbesc, însă, executorul susține că de fiecare dată și-a făcut doar meseria. Mai mult decât atât, Eugen Fieraru a adus prejudicii diplomatice țării noastre prin intervenția sa în forță în doarul ING.  În prezent, acesta a depus plângere  la Curtea Drepturilor Omului pentru faptul că i-au fost încălcate niște drepturi fundamentale: dreptul la apărare și a fost discriminat.

”Mie mi se pare Articolul 16 din Constituția României cel mai bun banc, la ora actuală”

# Credeți că veți avea câștig de cauză în procesele pe care le aveți pe rol?
- Legal, am toat șansele. 100%. Politic, n-am nicio șansă! Însă, eu mă tem să nu fie mai rău. Adică, să  mă trezesc cu o hotărâre care să-mi afecteze întreaga mea carieră. Asta pentru că trăim într-un stat democratic cu instituții inchizitoriale. Mie mi se pare Articolul 16 din Constituția României cel mai bun banc, la ora actuală. Acolo se spune că “Nimeni nu e mai presus de lege”.
# Cum s-a ajuns în situația în care vă aflați în acest moment?
- E o poveste lungă care are la bază celebrul dosar ING. (n.r. pentru o datorie de 11,15 lei de recuperat s-au perceput cheltuieli de executare de la bancă în valoare de peste 12 milioane lei).  Deși eu le-am explicat clar celor de la DNA, pentru că dosarul a ajuns în atenția lor, că executorul judecătoresc  nu are dreptul să administreze probele din dosar, nici să stabilească sumele care revin cu cheltuielile de executare, etc. Practic, eu m-am bătut cu avocatul băncii, care era nimeni altul decât Valeriu Stoica, cu directorul băncii, Mișu Negrițoiu, și șeful BNR, Mugur Isărescu. Dosare instrumentate de către DNA București. După ce și-au urmat cursul toate acțiunile legale, s-a ajuns și la Înalta Curte de Casație și Justiție, care mi-a dat dreptate, iar hotărârea rămâne definitivă și irevocabilă. Se scrie acolo clar în motivarea de sentință, ca să înțeleagă toată lumea.
# E lesne de înțeles cum ați ajuns să vă puneți atâția oameni în cap. Dar care ar fi, dintre ei, cel mai înfocat “fan” pe  care îl aveți?
- De departe, actualul șef de la DNA Pitești, Radu Sevastian. Avea pe numele meu 36 de plângeri penale, când lucra la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești. A primit o plângere de la un client vechi de-al lor pentru abuz că i-am sechestrat un bun. Era vorba despre un utilaj de descălțat cauciucuri. Plângerea, în mod normal, trebuia să fie însoțită și de un document care să ateste că el era posesorul acelui utilaj. Numai că el a atașat la dosar doar o copie xerox. Eu cer Parchetului să  verifice factura. Tipizatele sunt făcute doar de către o singură instituție: Imprimeria Națională, ca să verifice adresa firmei repective. Mi-au trimis răspuns că nu a existat firma respectivă și nu există în evidențele lor; nici firma și nici factura. Procurorul face o notă telefonică la Finanțe, țac-pac se cere trimiterea în judecată și automat sunt suspendat din funcție. Normal că sunt achitat. Procurorul este avansat la parchetul de pe lângă Tribunal, unde pleacă împreună cu toate celelalte 36 de dosare ale mele. Acolo, mă trimite în judecată în alt dosar, revine procuror de unde a plecat, cu dosare cu tot. Câștig procesele, iar la controlul Corpului de Control al Parchetului reiese că instituția condusă de Radu Sevastian stă foarte bine, mai puțin la capitolul Fieraru. În 2013, s-a depus o altă plângere la DNA Pitești, pentru abuz în serviciu. Deși, acest dosar nu este de competența DNA, ci a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Am cerut strămutarea cauzei. Nu mai știu în ce stadiu se află acel dosar în acest moment.

”Eu am intrat în istorie ca omul care a reușit să execute Garda Financiară, Primăria, Uzina Dacia, ba chiar și Ministerul Justiției”

# Cu alte cuvinte, vorbim aici despre o răzbunare personală sau o comandă politică?
- Eu am intrat în istorie ca omul care a reușit să execute Garda Financiară, Primăria, Uzina Dacia, ba chiar și Ministerul Justiției. M-am ocupat de recuperarea banilor magistraților și am avut câștig de cauză. Am trimis înștiințări la minister, conform procedurii, și când să trec la executare, ministerul a dat o ordonanță de eșalonare a acestor drepturi bănești. În timpul acesta, eu am fost controlat de către inspectori din minister, ca să vadă dacă sediul meu se încadrează în normele prevăzute de lege. Biroul meu era la etajul doi, și eram singur în 25 mp, iar dedesubt, la etajul 1, era alt birou de executor, dar ei erau patru inși în același spațiu. Ei aveau o arhivă de dosare, eu aveam două. La final, concluzia a fost că ei au spațiu potrivit pentru desfășurarea unei astfel de activități, eu n-aveam. Dacă mergeți la DNA să vedeți câte dosare am eu, veți rămâne șocați. Sunt 20 de volume pe care le cară angajații cu cărucioarele de la Metro. Când am făcut copii xerox după dosar, am plătit 3.000 lei fără câțiva bani. Interesant este că dosarul ING este întins pe 39 pagini, iar celelalte dosare în care mai sunt cercetat n-au decât câteva rânduri, fiecare, întinse pe o singură pagină. Practic, motivul pentru care sunt cercetat în acest dosar este unul care, în mod normal, ar trebui să se lase cu o amendă administrativă, mustrare sau avertisment. Că n-am înaintat Instanței copii ale proceselor verbale pentru a le anexa în dosarul în care s-a dispus executarea silită, tocmai pentru a induce în eroare instanța și a le cenzura. Numai că, instanța, aici, nu avea nicio cădere. Era mai mult o problemă birocratică. De-asta spun că este o comandă politică. Peste tot se știe că justiția este subordonată politicului.

”Am fost verificat de DNA și pentru spălare de bani, mi-au verificat și casa și mașina, tot”

# Cum de n-au reușit să vă înlăture în 13 ani de activitate și s-au agățat de ceva atât de nesemnificativ?
- Au existat dosare în care, atunci când plecam la o executare, eram sunat...  Mi s-a întâmplat chiar să încerce  să-mi însceneze anumite lucruri. Odată, eram la birou și aveam întâlnire cu o persoană. Eu, când stau la birou, nu stau pe partea pe care se stă de obicei, ci de cealaltă parte. Când a venit acel peronaj la mine, m-am mutat în dreapta și l-am lăsat pe el să stea pe scaunul meu. Scaun pe care rămăsese atârnat sacoul meu. Și atunci, acesta a vrut să-mi introducă în buzunar un plic. Norocul meu, pentru care sunt și cunoscut, că eu umblu numai cu sacouri cu buzunarele cusute. Am fost verificat de DNA și pentru spălare de bani, mi-au verificat și casa și mașina, tot. Eu am aceeași mașină de 12 ani.
# Ați avut parte de destule neplăceri în cariera dvs? De ce vă place, totuși, ceea ce faceți?
- Mie nu-mi place ceea ce fac. Eu m-am îndrăgostit de meseria asta. Dacă am un litigiu, încerc să-l rezolv, ca să nu mai las omul ăla să mai stea atâția ani în instanță și poate nici să nu câștige, deși are dreptate. Am avut odată o speță cu recuperarea unei case luate de comuniști unui bătrân de 90 ani. A câștigat și am demarat acțiunea de intrare în posesie. Când am plecat, omul m-a întrebat clar dacă în ziua respectivă vom face treaba asta și i-am spus că da. Nu înțelegeam de ce insistă. După ce am intrat în casă, omul zice. Acum, pot să-l aduc și pe tata. Până atunci, eu am crezut că acela care a venit la mine este proprietarul. Bătrânul, care avea 90 ani, cum a intrat în casa pe care i-o luaseră comuniștii, s-a așezat în genunchi de bucurie, i-au dat lacrimile. La câteva luni, am aflat că a murit bucuros că a murit în casa lui.
# Au existat și cazuri în care n-ați avut parte de scandaluri și suspendări din funcții?
- Culmea, da. Am avut și foarte multe spețe rezolvate fără scandal. Se rezolvau numai din somații. Și mă durea acest lucru, pentru că, deși speța se rezolva de la acel nivel, omul era nevoit să plătească și cheltuieli de judecată care nu-și aveau rostul. Dar așa spune legea.
# Ce veți face dacă vi se va da dreptate la Curtea Drepturilor Omului?
- Dacă voi câștiga, vor avea o mare problemă. Nu le-am făcut plângere niciodată acestor oameni, pentru că am crezut că le vine mintea la cap. Dar sunt funcționar public și nu trebuie să mizeze pe faptul că nu o să-mi mai permită legea să mai fac asta la câțiva ani după. Pot să fac asta oricând, din postura pe care o am. Mi-au fost încălcate drepturi fundamentale, dreptul la apărare și am fost discriminat. De trei luni, m-am angajat la firma unui coleg nou, pentru că atât eu, cât și soția mea, am rămas fără loc de muncă.
Ana Luca

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea