Carmen Rădulescu are o pasiune pentru motani

Luni, 28 Octombrie 2013 14:25

Purtătoarea de cuvânt a Casei Judeţene de Pensii este stăpâna  unui uriaş motan birmanez,  în vârsă de 4 ani.  Felix  cântăreşte 6 kilograme, este răsfăţatul familiei şi cel mai devotat prieten  a lui Carmen.
În ciuda volumului de muncă pe care-l presupune un job de  specialist în comunicare şi relaţii publice, Carmen Rădulescu reuşeşte să fie  o persoană plină de energie şi dinamism. Îşi începe fiecare zi salutându-l pe Felix, motanul birmanez în vârstă de patru ani, cel care a reuşit să-i readucă lui Carmen zâmbetul pe buze după ce şi-a prierdut cel mai drag prieten patruped: pe Bella, un alt pisoi simpatic ce şi-a dat ultima suflare sub roţile unei maşini.
“De mică, mi-au plăcut felinele. Îmi doream o pisică albă şi frumoasă ca Ducesa din Pisicile aristocrate, dar părinţii n-au vrut s-audă, iar până acum şapte ani n-am avut parte de aşa ceva. La rugăminţile mele,  o colegă a tatălui meu mi-a adus, într-o zi, o pisicuţă mică şi dulce-dulce de care m-am îndrăgostit pe loc şi, pentru că era atât de frumoasă, am botezat-o Bella.  I-am făcut cunoştinţă cu tata care, în ciuda înverşunării pe care mi-a arătase de câte ori deschisesem, până atunci subiectul,  n-a putut să-i reziste. În scurt timp, au devenit cei mai buni prieteni! Abia câteva săptămâni mai târziu, am descoperit şi noi că Bella nu era o ea ci un el. Cineva îi explicase tatălui meu cum se poate elucida misterul şi m-am trezit cu un telefon:  Alo,  Bella  nu e  Bella, ... e Belu!  Dar i-am păstrat numele iniţial şi a rămas în familie drept motanul Bella, un pisoi  răsfăţat de toţi cei ne-au trecut  pragul casei”, povesteşte Carmen care nici vrea să-şi mai amintească despre ceea ce a însemnat, câţiva ani mai târziu, pierderea micuţului său prieten şi cât de dureroase au fost, pentru ea, cuvintele celor care-i explicau sec : Era doar o pisică!.
“Este o durere pe care numai iubitorii de animale o pot înţelege!”, spune Carmen.
Prietenii au încercat s-o consoleze şi s-o scoată, într-un fel sau altul, din depresia în care intrase. “Au venit la mine cu un căţeluş, dar n-a avut efectul scontat de ei. Într-o zi, mi-au găsit, pe Internet, tot un pui de pisică birmaneză. Mi-au arătat fotografia şi am  hotărât că trebuie să fie al meu. Prietenii mei, nişte oameni speciali,  foarte dragi mie, s-au dus tocmai la Giurgiu ca să mi-l aducă şi am apreciat, din suflet, gestul lor!”,   mai povesteşte Carmen,
Alături de  ea, toarce Felix. Motanul doarme, în fiecare seară, în dulapul stăpânei sale. Pisoiul o aşteaptă de la muncă,  lângă uşă, zi de zi, la aceeaşi oră, ca un prieten devotat. Nu ratează niciodată sacoşele de cumpărături pe care le transformă,  în doi timpi şi trei mişcări, în confetti...
Dincolo de pasiunea pentru pisici, Carmen iubeşte lectura şi se bucură de fiecare clipă de relaxare în care poate citi, liniştită, un roman SF (preferatele sale) sau reciti un volum al lui Emil Zolla sau al lui William Shakespeare. Este îndrăgostită  de mare şi, mai ales, de  iubitul său pe care l-a ţinut departe de ochii lumii “Un barbat minunat. Încă mă mai întreb dacă este adevărat.... . “ scrie Carmen pe profilul său de Facebook. 
"Când iubesti eşti cel mai fericit om din lume; cel mai trist lucru este sa suferi din iubire… Fară IUBIRE nu exista viată!", spune Carmen Rădulescu.   C.S.