Codruț Vlăsceanu, fostul şef al SPCRPCIV: ”Sentinţa mea e pentru luare de mită de la... persoane care nici măcar nu apar în dosar”

# Continuă acuzaţiile faţă de instanţe în dosarul permiselor. După ce, în numerele precedente ale săptămânalului nostru, Codruț Vlăsceanu atrăgea atenţia asupra mai multor erori şi neconcordanţe în dosarele în care a fost cercetat,  fostul şef al SPCRPCIV continuă cu acuzaţii la adresa ANI şi a instanţelor  de judecată  abilitate să  soluţioneze cele două dosare ale sale (civil şi penal), pe care le arată cu degetul pentru superficialitate. Vlăsceanu spune că cele 1,93  milioane de lei i-au fost confiscate abuziv, ţinând cont de faptul că sentinţa a fost pronunţată pentru fapte de luare de mită de la persoane care nici măcar nu  apar în dosare sau  de la nume disjunse din respectivele documente.
Conform declaraţiilor fostului şef de la permise, în dosarul civil cu Agenţia Naţională de Integritate,  Codruţ Vlăsceanu a fost verificat după un CNP total greşit, fapt care a dus la răspunsuri eronate din partea respectivelor instituţii, în detrimentul ex-comisarului.

Verificat după un CNP care nu-i aparţine

Din cauza codului numeric personal trecut greşit (şi neîndreptat, în pofida sesizărilor făcute de Codruţ Vlăsceanu), fostul comisar n-a mai putut, conform propriilor declaraţii, să mai prezinte  probe în completarea celor ce lipseau din dosar, întucât cerererile formulate în acest sens i-au fost respinse.
“ANI  a trimis  către Finanţe şi către Primărie adrese prin care se solicita confirmarea vânzării unui teren, a unei case, a două maşini etc, indicând un cod numeric personal greşit, care nu-mi aparţine, aşa cum rezultă din  respectivele documente. Evident că instituţiile în cauză, care m-au căutat în bazele de date după acest cod, n-au putut furniza informaţiile privind acele tranzacţii efectuate de mine. Aşa s-a ajuns la confiscarea averii. Sunt consternat de refuzul  categoric al magistraţilor  de a verifica  aceste aspecte”, explică, pentru Atitudine în Argeş, Codruţ Vlăsceanu.
Fostul şef de la permise semnalează o serie de nereguli şi în dosarul penal în care, la începutul anului trecut,  Judecătoria Târgu Mureş l-a condamnat la 14 ani de închisoare cu executare. “ În Sentinţa nr. 8 din februarie 2012,  dată de judecătorul Ramona Creţu, sunt invocate fapte pe care nu le-am comis. Numele Elena Georgescu nici nu apare în dosar, este o eroare, la fel şi Dănescu Mihai George! Mai mult, am fost condamnat  pentru  ca aş fi primit tot câte 300 de euro, ca şi în cazul celor amintiţi, de la Dumitru Eduard şi Tufă Constantin, care sunt disjunşi! Mă intrigă superficialitatea de care au  dat dovadă  ANI şi instanţele de judecată  abilitate să soluţioneze cele două dosare –civil şi penal.  Este vorba de foruri care n-ar trebui să greşească nici măcar o virgulă, cu atât mai puţin CNP-uri sau nume! Sentinţa mea este, aşadar, pentru luare de mită de la … persoane care nici  măcar nu apar în dosar! ”

Termenul la ÎCCJ a fost amânat pentru  4 decembrie

Soarta  lui Codruţ Vlăsceanu  ar fi trebuit să se decidă pe 24 octombrie - termenul la Înalta Curte de Casație și Justiție, numai că procesul a fost amânat pentru 4 decembrie 2013
La aceeaşi dată se va decide şi soarta celorlalţi inculpaţi  în Dosarul Permiselor.  Cei 28 de condamnați în acest caz au făcut recursuri la decizia Curții de Apel Târgu Mureș din 14 februarie 2012, instanță care i-a dat comisarului-șef Codruț Vlăsceanu (fostul șef al serviciului de permise Argeș)  o pedeapsă de 14 ani de închisoare - cu executare şi care l-a condamnat pe comisarul șef  Vasile Voinea  la 11 ani și 8 luni,  cu executare, pe subcomisarul Daniel Zidaru – la 11 ani și 4 luni, cu executare, și pe inspectorul Laurențiu Bălan –  la 9 ani și 6 luni, tot cu executare.
Vom  reveni cu amănunte!
Cristina Stancu

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea