Democraţia strâmbă a cuplului Băsescu - Anastase

România trăieşte momente dificile nu pentru că nu ar avea resurse sau oameni bine pregătiţi, ci pentru că resursele de care dispune sunt folosite de multe ori în interes propriu sau de grup de nişte oportunişti care nu au nici un Dumnezeu. Nu poţi cataloga altfel oameni precum Traian Băsescu, Emil Boc, Elena Udrea sau Roberta Anastase, accidente triste şi, sperăm noi, deloc repetabile, ale istoriei României.
Sub pretextul că trebuie adoptate legi care să salveze România, dar care să convină, de fapt, Fondului Monetar Internaţional, parlamentarii Opoziţiei sunt chemaţi să fie concilianţi, să dea dovadă de bună credinţă şi să participe la lucrările Parlamentului conduse de sinistra Roberta Anastase. Un fotomodel care a ajuns să deţină a treia funcţie în stat şi să conducă, după bunul plac şi propriile-i reguli, Camera Deputaţilor.
Traian Băsescu, liderul de facto al Guvernului şi al PDL, mimează democraţia chemând partidele la consultări, mimează medierea chemându-i la Cotroceni pe premier şi pe Anastase, mimează grija faţă de ţară invocând interesul naţional în numele căruia cere Opoziţiei să facă mai multe compromisuri. Problema este că face acest lucru în numele unui interes care nu este al României, ci a unei pseudo-democraţii pe care o promovează cu gândul doar la dictatura bunului plac.
Nu se poate ca una din Camerele Parlamentului să fie condusă de o hoaţă! Căci Roberta Anastase la această categorie se încadrează, furând voturi în văzul unei ţări întregi pentru ca Legea Pensiilor, cea care le taie vârstnicilor din venituri, să poată fi adoptată de Parlament. Se crede stăpâna Parlamentului, suprema Creatură politică a ţării, unealta destinului, dar în fapt nu este decât un măscărici plantat acolo unde trebuie de Traian Băsescu. Cel care legiferează furtul de la Legea Pensiilor, cel care o susţine în continuare, la fel ca şi partidul de găini fricoase numit PDL care nu mişcă în front fără ştirea cocoşului de la Cotroceni.
Dacă tot vorbim de democraţie, interes naţional şi de bune intenţii, PDL ar putea face primul pas. Şi anume, să o dea jos pe Roberta Anastase de la conducerea Camerei Deputaţilor. Sau cei de la putere nu au pe cineva mai nimerit pentru această funcţie în tot partidul?
Simona Bucura Oprescu, Vicepreşedinte, purtător de Cuvânt PSD Argeş

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea