Serviciul Public Local de Termoficare a dat în judecată zece societăţi rău-platnice

Până la momentul de faţă furnizorul de agent termic are de recuperat aproximativ 4,3 miliarde de lei vechi, atât de la unii agenţi economici cât şi de la unele dintre asociaţiile de proprietari. Serviciul Public Local de Termoficare Piteşti are oarece probleme cu unii dintre rău-platnicii care nu şi-au achitat obligaţiile către furnizorul de agent termic. Şi cum actualul SPLTP nu vrea să ajungă în situaţia defunctei SC. Termoficare 2000 SA., i-a acţionat în instanţă pe toţi aceia care şi-au uitat facturile neachitate. Aşa se face că zece agenţi economici sunt nevoiţi să se judece cu SPLTP din pricina restanţelor la întreţinere, dintre aceştia cel mai îndatorat fiind Serviciul Public Local de Termoficare Bascov care are de plătit o creanţă de 154.000 de lei. De reţinut că omologul din comuna vecină Piteştiului a promis că îşi va îndeplini obligaţiile, ba chiar a mai achitat din suma restantă, aceasta fiind iniţial de 183.633,55 de lei. După cum ne-a declarat Sorin Apostoliceanu, sef Serviciu furnizare în cadrul Serviciului Public Local de Termoficare Piteşti, în topul datornicilor se află şi SC. Dominique Food, care are de plată aproximativ 110 milioane de lei vechi. Până la momentul de faţă distribuitorul piteştean de agent termic are de recuperat 434.962,46 de lei, adică aproximativ 4,35 miliarde de lei vechi, suma fiind datorată nu doar de societăţile acţionate în instanţă, ci şi de unele asociaţii de proprietari, care riscă să fie chemate la Tribunal.
Societăţile datoare la Serviciul Public Local de Termoficare ce au fost date în judecată

1) Serviciul Public Local de Termoficare Bascov     154.000 de lei
2) SC. Dominique Food     10.972,72 de lei
3) SC. Midas Com SRL     8.203,65
4) SC. Milva SRL     5.005,57
5) SC. Mobistar-SC. Teonic     3.064,09 de lei
6) SC. Vip Auto Distribution     3.062,30 de lei
7) SC. Euro Casa Real SRL     2.900,18 de lei
8) SC. Tef Group SRL     2.642,77 de lei
9) SC. Emyon Security     910,35 de lei
10) SC. Daniel Carnih Lyb SRL  344,75 de lei

ANCA ITTU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea