Spitalul TBC Sf. Ilie se mută, în sfârşit, la Spitalul Judeţean

# Ştefan Ciocănel (foto): e bine şi acum, la şase luni de la promisiunea făcută de Streinu-Cercel. În ultima şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Argeş s-a hotărât, în sfârşit, trecerea spitalului TBC la Spitalul Judeţean Argeş. Iată ce prevede această hotărâre:
CONSILIUL JUDEŢEAN ARGEŞ
HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Judeţean nr.119/2010 privind reorganizarea Spitalului de Pneumoftiziologie "Sf. Ilie" Piteşti
Consiliul Judeţean Argeş HOTĂRĂŞTE
Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
ART.1.(1). Se aprobă desfiinţarea Spitalului de Pneumoftiziologie "Sf. Ilie" Pitesti ca unitate cu personalitate juridică, şi preluarea structurilor acestuia de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti.
(2).Structura organizatorică, rezultată în urma preluării structurilor Spitalului de Pneumoftiziologie "Sf. Ilie" Piteşti va fi înaintată de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, Consiliului Judeţean Argeş, care o va transmite, spre avizare Ministerului Sănătăţii.
Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
ART.2. Personalul de specialitate medico – sanitar, auxiliar sanitar, tehnic economic– administrativ şi muncitori, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie "Sf. Ilie" Pitesti, va fi preluat de catre Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, cu încadrarea în normativul de personal sau redistribuit la alte unităţi sanitare din reţeaua Consiliului Judeţean Argeş.
Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
ART.3. Patrimoniul Spitalului de Pneumoftiziologie "Sf. Ilie" Piteşti, stabilit pe baza ultimelor situaţii financiare întocmite, se preia de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti pe baza bilanţului contabil de închidere la data predării – preluării şi a celorlalte anexe întocmite potrivit metodologiei în vigoare, prin protocol de predare – preluare încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art.4 şi 5 ale Hotărârii consiliului judeţean nr. 119/2010 îşi păstrează acelaşi conţinut.

Ştefan Ciocănel, preşedinte-director general CAS: „E bine şi acum, la şase luni de la promisiunea făcută de Streinu-Cercel, că spitalul TBC va fi anexat Spitalului Judeţean. Şi asta  pentru că au existat tot felul de propuneri, care de care mai ciudate, culminând cu cea de mutare a spitalulu TBC în centrul oraşului.“
L.G.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea