Suflet pentru suflet

# Spectacol caritabil de excepție organizat de Liceul Teoretic Ion Mihalache din Topoloveni. Nu este ușor să te privești, să îți analizezi faptele și, ulterior, să îți uiți pentru câteva momente propriul sine pentru ca spiritul să ți se îndrepte înspre ajutorarea altora. Trăim într-o lume și o perioadă a egomaniei și a grandorii, a dorinței de a epata și a încercării de a te autodepăși perpetuu. Cu toate acestea, vine în fiecare an acel moment prin care putem să ignorăm condiționările impuse din afară. Aceasta este perioada Crăciunului, iar o apologie acestui moment a cărui magie ne înconjoară nu este niciodată de prisos.
Între mirosul de brad, amestecat cu cel al cozonacului și colindele strămoșești intonate mai tare sau mai încet se furișează un sentiment ce apare mult prea rar. Este vorba despre plăcerea de a dărui, încântarea inefabilă a zâmbetului de pe chipul celui pe care l-ai avut în minte. Sărbătoarea Crăciunului ne readuce la origini, ne permite să calatorim cu gândul către momentul nașterii lui Iisus și să devenim părtași la crearea unei lumi mai nobile, mai altruiste. Dacă nu putem, în limitele omenești, să schimbăm universul în sine, fervoarea Creației ne cuprinde pe toți. Așa că întreprindem acțiuni în propriul microcosmos, având credința nestrămutată că acestea, la rândul lor, vor putea realiza o schimbare în cadrul macrocosmosului.
Sentimentul carității este ridicat la nivel artistic, muzica devine o înlocuire a cuvintelor, iar faptele sunt acelea ce permit materializare gândului ce stătea în domeniul potențialului. Arta permite transcenderea tuturor barierelor, oricât ar fi părut de rigide anterior. Frumusețea gestului cu rafinament, transpus teatral, sunetul vocii rezonând cu muzica neauzită a sferelor se conjugă într-un tablou al dorinței de aducere și readucere la viață a dorului ancestral de perfecțiune.
De Crăciun, totuși, visând la înalt și la puterea înălțării prin gând și faptă, ne reamintim că suntem oameni. Însăși semnificația acestei sărbători constă în acceptarea fragilității și a limitării noastre, dar și în determinarea de a ne depăși datul existențial, cel puțin parțial. Suntem oameni pentru că suntem imperfecți și conștientizăm acest lucru, am vrea să accedem la un ideal negrăit și de negândit, dar aripile nu ne sunt totdeauna la îndemână. În ciuda acestei condiții frustrante, puterea Crăciunului constă în a ne reaminti că recuperarea unei părți a perfecțiunii originare este posibilă tocmai prin devotamentul asupra sentimentelor nobile.
Astfel, frumusețea sufletului, dorința sinceră de a ajuta, atingerea divină a suflului artistic, determinarea invincibilă a urmării propriului drum, toate acestea se conjugă în speranța conturării unei povești de Crăciun cu final fericit. În fond, adevărata desăvârșire constă în savurarea lucrurilor mărunte, adesea ignorate pe fundalul unei presupuse banalități. Din contră însă, pacea sufletească este atinsă prin abandonarea oricăror probleme și neajunsuri în fața unei prezentări artistice, prin aprecierea laudativă a ceea ce am ignorat sau prin relevarea puterii actelor caritabile și a sentimentelor pure și dezinteresate de vreun câștig.
Valoarea Crăciunului constă, ca atare, în conștientizarea faptului că bunătatea, dărnicia, deschiderea sufletească și stabilirea unei legături cu ceilalți nu sunt numai coordonate ale unei sărbători sau ale unei perioade. Ele nu trebuie să ia naștere la începutul lunii Decembrie, iar apoi să fie date uitării în momentul în care bradul de Crăciun este aruncat, iar cadourile sunt deja uitate, stinghere, pe un raft. Magia acestei sărbători ar trebui să pornească din inimă, dintr-un suflet care dorește să vibreze în ritmul unui alt suflet pentru a-i face drumul mai ușor. Crăciunul este acea stare de spirit care ne îndulcește simțirea și ne alină amarul, care ne reamintește începutul și care tinde spre desăvârșirea prezentului.
În spectacolul  caritabil, care a avut loc în 18.XII.2013 în sala Casei de Cultură “Preot Ion Ionescu” Topoloveni, cu ocazia sărbătorilor , elevii de la Liceul Teoretic “ Ion Mihalache “,  alături de invitații speciali, Alex Andrei Pîrvu, Johnny Bădulescu şi Alexandru Badea, au adus la Topoloveni spiritul cald al Crăciunului.
Spectacolul intitulat “Suflet pentru suflet” a avut şi un scop caritabil, pe lângă acela de a împărtăşi căldura şi armonia sărbătorilor de iarnă. Au fost puse în vânzare invitații și obiecte confecționate de elevi cu tematica iernii şi a Crăciunului,  care au alcătuit expoziția organizată în holul Casei de Cultură “Preot Ion Ionescu”, toate în scopul strângerii de fonduri pentru cei care nu au avut aceeaşi şansă în viață. Banii strânşi au fost donați unor copii  a căror bucurie este umbrită de un diagnostic ce necesită terapie remedială extrem de costisitoare, Andrei Olaru, Yannis Alexandros  și  Centrului  de evaluare, intervenție și terapii remediale pentru copii și adolescenți care trăiesc cu tulburări în dezvoltare. De asemenea, s-au oferit cadouri  Centrului  de îngrijire de zi pentru copii aflați în situații de risc “Sf. Dumitru” şi elevei Coman Mihaela, a cărei familie a trecut de curând,  printr-o dramă, pierzându-și casa în incendiu. Tuturor participanților li s-au oferit cadouri de Crăciun din partea Primăriei Orașului Topoloveni.
După cum se ştie, muzica este hrana sufletului. Ea oferă spiritului cele mai profunde trăiri şi luminează chipuri în calea sa. Cum se aproprie una dintre cele mai importante sărbători, Naşterea Domnului Iisus, elevii acestui liceu au impresionat publicul . Au bucurat prin momente corale,interpretând unele dintre cele mai cunoscute colinde, atât în limba română cât şi in engleză, dar şi prin soliști. Elevele liceului- Adelina Grigorescu, Andrada Preda, Iuliana Grigore, Ionela şi Gabriela Bădiloiu, Iulia Sfetcu- și  Ramona Băieții de la Palatul Copiilor  au transmis emoție şi iubire tuturor celor aflați în sală. Pe acordurile  muzicii populare ne-a purtat Manolescu Bianca. De asemenea, am avut parte şi de o altă interpretare a spiritului de Crăciun, în ritm de rap, printr-o compoziție proprie a elevilor Sebastian Chiriac şi Daniel  Dinu.
Viața este o imensă scenă de teatru, în care fiecare îşi găseşte locul. Un actor trebuie să se transpună  până la uitarea de sine, iar în aceste acorduri copiii de la clasa a VI-a pus în lumină o scenetă din “ Fetița cu chibrituri”. Bucuria sărbătorilor s-a resimțit până într-acolo încât clasica poveste a avut un final fericit, căci, după cum au spus-o chiar ei:  “nimeni nu trebuie să fie singur de Crăciun”.
În cadrul acestui spectacol, s-au desfăşurat şi grațioase momente de dans. Elevele Ene Amalia şi Ana Maria Velicu alături de Radu Duinea au avut prezentări spectaculoase antrenând publicul în ritmuri moderne şi de samba.
Prezentările acestor extraordinari copii au fost realizate sub îndrumarea profesorilor de la Liceul Teoretic “Ion Mihalache” Topoloveni: prof. Anca Vlaicu, prof. Mironela Zuluf, prof. Marian Chiriac, prof. Iuliana Ştefan, prof. George Badea, prof. Andreea Dobroiu.
Fără doar şi poate, momentele culminante din acest spectacol au constat în prestația invitaților speciali. O voce excepțională, Alex Andrei Pîrvu, a sensibilizat incredibil mii de suflete, iar, pentru a doua oară la Topoloveni, a ridicat sala in picioare. Un copil extrem de talentat, Alex a participat la foarte multe concursuri,dintre care menționăm finala de la Next Star, Trofeul Festivalului de la Chișinău şi Mamaia Copiilor unde a ocupat locul III. Pentru noi, a interpretat melodiile “My way” şi “ The show must go on”.
Un alt invitat special a fost Johnny Bădulescu, o apariție extraordinară, care a încântat publicul cu melodiile “Let her go”,”If tomorrow never comes” şi “ Impossible”. Pe lângă numeroasele concursuri la care a participat, Johnny a avut privilegiul de a cânta alături de Luminița Anghel și Al Bano.
In cadrul unui montaj artistic, Alexandru Badea, invitat de la Academia de Muzică din Bucureşti, a încântat publicul cu o interpretare magistrală la pian, demonstrându-ne încă o dată impactul emoțional pe care muzica îl are asupra noastră.
Proiectul propus și coordonat de prof. Anca Vlaicu nu s-ar fi putut realiza fără organizatorii care au fost permanent în spatele tuturor activităților: prof. Mironela Zuluf, prof. Constantin Arsene, Mariana Pitoiu- președinte CȘE LT Ion Mihalache-, Denisa Andronache, Lavinia Petrică, Marian Bădilă, Marina Petculescu, Roxana Mareș, Bianca Ionescu, Cătălina Zăpucioiu, Ema Toboșaru.
Mulțumim prof. diriginți, elevilor, părinților și tuturor celor care au făcut posibilă nașterea unei lumini în sufletele celor care  au nevoie de ajutorul nostru, dar mai ales de zâmbetul nostru.
Prof. Anca Vlaicu
Prof. Mironela Zuluf
Lavinia Petrică, elevă clasa a XII-a
Denisa Andronache, elevă clasa a XII-a
Foto- Andrei Milescu, elev clasa a IX-a

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea