Primarul comunei Beleţi-Negreşti este pe cale de a fi executat silit

# Un cetăţean al comunei l-a obligat pe acesta, prin instanţă,  la plata sumei de 50 de lei pe zi, începând din februarie 2010. Păun Cornel, domiciliat în comuna Beleţi-Negreşti, a petrecut ultimii ani din viaţă mai mult prin sălile de judecată. În parte datorită unui divorţ „cu cântec”, divorţ care l-a lăsat fără o parte din bunurile agonisite sau dobândite de-a lungul vieţii. O altă bună parte din drumurile la Judecătorie au fost dedicate însă litigiului pe care îl are cu Comisia Locală de Fond Funciar Beleţi-Negreşti şi cu primarul localităţii. În iunie 2009, Păun Cornel şi alte cinci rude ale sale, moştenitori ai defunctului Păun Gheorghe, l-au dat în judecată pe primarul Cătănea şi Comisia Locală de Fond Funciar, cerând instanţei să-i oblige pe pârâţi să înainteze Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş documentaţia necesară eliberării titlului de proprietate pe numele defunctului. În prima decadă a lui februarie 2010, petenţii au câştigat, iar sentinţa Judecătoriei Topoloveni a rămas definitivă prin nerecurare. După ce a investit sentinţa cu formulă executorie, Păun s-a dus la executorul Vârgă Ioan, cerând să pună în aplicare titlul executoriu. Astfel, prin respectiva sentinţă, primarul şi Comisia Locală de Fond Funciar din Beleţi Negreşti au obligaţia de a face formalităţile pentru a finalizarea documentaţiei necesare eliberării titlului de proprietate respectiv. Mai mult, primarul comunei este şi obligat la plata unor daune cominatorii de 50 lei/zi de întârziere, de la data sentinţei (9 februarie 2010) şi până la îndeplinirea obligaţiei sus-menţionate.
Se pare că problema nu i-a fost rezolvată până în momentul de faţă lui Păun Cornel, aşa încât acesta, undeva prin luna ianuarie 2011, va trece la executarea silită.
Păun Cornel: „Am ce executa de la dom’ primar, că am văzut că şi-a ridicat vilă nouă, o minune. Are şi maşină străină, nu e sărac…“
Ţinând cont de faptul că până la punerea în aplicare a executării efective se va fi scurs aproape un an, localnicul comunei Beleţi-Negreşti probabil că se va putea mândri cu o sumă frumuşică extrasă din averea primarului Cătănea, sumă în aşteptarea căreia acesta deja şi-a deschis cont la o bancă comercială.
A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea